— De ce ați ales funcția de director la această instituție, având o carieră artistică de succes?
— Da… (zâmbește). Delicată întrebare. Nu m-am gândit că o să ajung să ocup această funcție. Totul a pornit de la aranjarea lucrurilor în viața personală, odată ce m-am recăsătorit cu un unghenean urma să merg după el. Celelalte au decurs de la sine, de angajarea mea s-a îngrijit soțul, el cunoștea cum stau lucrurile la acest compartiment, respectiv despre această funcție. Am decis să merg la un interviu de angajare la primarul Alexandru Ambros, care s-a arătat foarte receptiv, ceea ce m-a bucurat. A durat cam o lună până a fost pus în discuție subiectul pe la ședințe și într-un final a fost luată decizia. S-a întâmplat chiar de ziua mea de naștere și vreau să mulțumesc pe această cale tuturor celor care m-au susținut și au avut încredere în mine.
— Ce presupune funcția de director al Palatului de Cultură, în afara faptului că trebuie să vă îngrijiți de infrastructura edificiului? Dumneavoastră, fiind în funcție de aproape 2 luni, ce ne puteți spune?
— Puțin ce am înțeles în acest scurt timp, întrucât am fost incluși în activitățile legate de festivalul „Mărțișor”, dar oricum, în paralel am luat cunoștință de toate celelalte. Bine, un director sigur trebuie să se îngrijească de aspectul clădirii, dar vă dați seama că nu toate țin de competența mea, multe lucruri se pot rezolva doar cu sprijinul primăriei. Am înțeles că primarul ține la control totul, se vorbește despre reparație, iar lucrările vor începe, cel mai probabil, în următorul an. S-a făcut ceva pe interior, dar anumite lucruri ar trebui renovate. În linii mari eu vin aici pentru a mă încadra totalmente în ceea ce înseamnă activitate artistică în instituție, pentru a scoate în evidență artiștii noștri. E o responsabilitate pentru mine și voi cere conducătorilor să depună efort pentru a evolua cât se poate de bine colectivele noastre.
Revenind la subiect, ceea ce presupune lucrul meu, un director trebuie să fie un psiholog bun. Eu mă voi strădui să aranjez lucrurile în așa fel, încât fiecare angajat să fie la locul potrivit și să se simtă important în această instituție. Succesul înseamnă conlucrare și bună înțelegere.
— Apropo, veți faceți remanieri sau veți mai aduce pe cineva în echipă?
— Mă gândesc să intervin către Consiliul Municipal cu niște solicitări de schimbare în organigramă pentru a reglementa anumite atribuții, dar voi păstra cu siguranță angajații.
Cu regret, cei care muncesc aici fac multe lucruri care nu țin de atribuțiile lor, dar suntem datori să facem față. De aceea va trebui să modificăm fișele de post pentru a obține rezultate mai bune. Dacă va fi necesar, vom solicita implicarea voluntarilor, mai ales în activitățile de anvergură.
— Aș dori să-mi dezvăluiți câteva dintre proiectele culturale pe care vi le propuneți. Ce veți aduce nou în viața culturală a Ungheniului? Ați realizat deja o șezătoare, ați avut un debut oficial cu festivalul „Mărțișor”, dar ceva mai inedit? Evenimentele, festivalurile tradiționale le veți păstra?
— Proiecte mari nu avem cum să ne programăm anul acesta, fiindcă a fost deja bugetul aprobat, există și un program de activități pe care l-am preluat. Pentru început mi-am propus să păstrăm ceea ce avem și să aducem un plus de valoare în tot ce facem. Câte ceva nou voi aduce periodic, dar astea sunt activități mărunte ce nu necesită multe investiții.
După șezătoarea pe care am organizat-o recent mi-a venit ideea de a crea un grup unde vom atrage doritorii de a confecționa cămașa tradițională, personal vreau să încerc să brodez. Am făcut public anunțul și deja avem doritori, grupul l-am numit „Șezătoarea Ungheni”. Nu este invenția mea, mai degrabă ar fi o soră mai mică a Șezătorii Basarabia de la Chișinău. Cei de acolo au rezultate frumoase, iar noi le vom urma exemplul. Dacă vom reuși să recondiționăm măcar un model de cămașă specifică Ungheniului, vom fi foarte bucuroși.
În general, în activitatea mea voi pune accent pe tot ce înseamnă salvgardarea patrimoniului cultural, mă preocupă acest aspect fiindcă sunt membră a Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Ține de datoria noastră să contribuim la promovarea elementelor incluse în Lista Reprezentativă UNESCO — Doina, Colindatul în Ceata de Bărbați, Mărțișorul și nu doar, trebuie să punem preț pe tot ce am moștenit de la străbunii noștri.
Cât privește festivalurile, vom organiza o nouă ediţie a Festivalului de dans „Hora de la Prut”, in memoriam Gheorghe Bodolica, după o pauză de câțiva ani, sper să se întâmple anul acesta sau în anul viitor.
O noutate în 2018 ar fi Festivalul Castanului, unde va trebui să ne implicăm la maxim. Se preconizează o manifestare de anvergură ce se va desfăşura pe parcursul a două zile — 5 şi 6 mai, în atmosfera castanilor înfloriţi, proiect ce se „plămădeşte” de mult la primărie.
— E totul pus la punct, adică, vom avea acest festival?
— Am avut o şedinţă de lucru alături de co-organizatorii de la Chişinău, o companie care vine cu o contribuţie financiară, urmează să precizăm sarcinile fiecăruia dintre organizatori. Din câte știu festivalul va avea loc și este dirijat de către primărie.
— Dacă a venit vorba de fanfară, atunci vă întreb care e situația cu orchestra de muzică populară „Struguraș”. Ce se întâmplă cu ea, mai activează, fiindcă participă foarte rar la evenimente și a devenit o noutate pentru ungheneni?
— Noutate ?!.. Nu, „Struguraş”-ul este o orchestră cu tradiţii, cunoscută în toată republica, poate noua componenţă uimeşte. Participă la evenimente în funcţie de solicitări, dar activează ca şi multe alte colective de la noi, pe care cu adevărat nu prea avem unde să le implicăm. Ne vom gândi la aceste nuanțe pentru că avem multe colective, dar puține spectacole. Eu, de fapt, sunt de părerea că nu trebuie să tragem concluzii după numărul de evoluări. După mine, scena este sfântă și aici trebuie să intre artiști selecți.
— Deci, au nevoie de pregătire mai multă?
— Mulţi dintre ei, da. Să nu uităm că Palatul de Cultură este locul unde oamenii vin să se „hrănească” spiritual, noi nu ne asumăm să facem profesionişti din ei. Colectivele noastre numără peste 700 de copii, asta nu înseamnă că au toți aptitudini artistice. Trebuie depus efort pentru a ajunge în scenă, talente avem, dar uneori indiferența mult strică… Ceea ce mă doare la Ungheni, este publicul…
— Păi, eu vroiam să ajung și la acest aspect, fiindcă ați realizat câteva evenimente deja de când ați fost numită în funcție. Și vreau să vă întreb, ca om de artă, dacă publicul unghenean e pregătit pentru cultură?
— Am realizat că atunci când au fost vândute bilete pentru anumiți artiști sau când s-a organizat un spectacol în bază de invitații, am avut parte de un public select. Când e vorba de spectacolele cu artiştii noştri, lumea nu vine. Teoretic, se fac spectacole pentru părinţii copiilor, care se plimbă mereu prin sală de rând cu odraslele lor. Presupun că orice alt spectator, din moment ce vine la un spectacol şi este deranjat de gălăgia din sală, nu mai vrea să vină a doua oară, asta am simţit eu, fiind prezentă acolo. Ştiu sigur că trebuie să schimbăm ceva aici şi vom căuta soluţii.
— O întrebare mai delicată. Ați evoluat la concertul din 7 martie. A fost gratis sau cu remunerare?
— Niciun artist nu a fost remunerat în acest spectacol. Activitățile din cadrul „Mărţişorul”-ui fac parte din planul de lucru al orchestrei, ceea ce înseamnă că banii se transferă pe contul instituţiei în care activează, așa mi-a explicat maestrul Ion Dascăl, dirijorul orchestrei „Mugurel”. Eu am fost „lipită” tradiţional, am cântat zeci de spectacole alături de această orchestră cu și fără remunerare, e orchestra cu care am făcut primii paşi pe scena profesionistă și nu puteam să stau deoparte acum, când au venit la noi acasă.
— Acum vreau să vă întreb, fiindcă îmi dau seama că nu veți renunța la cariera artistică, cum veți îmbina funcția de director cu cea de interpretă, care necesită multe deplasări?
— Mulți se miră de alegerea mea și cred că gata, voi dispare de pe ecranele televizoarelor. Trebuie să vă spun că astăzi avem o mulțime de posibilități de promovare, stând și la birou. Nu voi renunța la cariera mea interpretativă, fiindcă am muncit mult pentru asta şi am investit foarte mult. Dacă voi avea invitații la spectacole, care îmi vor solicita mai mult timp, atunci voi face totul legal. Mizez pe înţelegere. Noi aici nu avem un program stabil de lucru, de când am venit pot să număr pe degete câte zile am lucrat în regim normal. De regulă, vin pe la şapte jumătate şi plec foarte târziu. După spectacolul cu Irina Loghin şi Fuego, de exemplu, am părăsit locaţia după miezul nopţii. Normal ar fi ca aceste ore, zile (dacă sunt sâmbete şi duminici) să fie recuperate.
Întotdeauna am făcut asta și mi-a reușit, am fost angajată timp de 19 ani la Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, unde am avut aceste reguli puse în față, dar am îmbinat cu succes toate activităţile. Am fost învățată să lucrez cu dăruire și să fac tot ce pot la locul meu de muncă pentru a fi cu inima împăcată, dar vreau să-mi menţin poziţia şi pe plan artistic și să nu încurce lucrul meu la birou cu artista Silvia Zagoreanu.
Vreau să demonstrez tuturor că pot face lucruri frumoase oriunde m-aș afla, lumea va auzi de mine şi de acum încolo. La Ungheni mi-am găsit liniștea, iar această stare e tocmai favorabilă pentru creație.
