De când activez în cadrul redacției „Unghiul”, am fost prezentă la mai multe activități în cadrul Palatului de Cultură Ungheni, și toate au fost niște întâlniri de suflet și pentru suflet. De aici și ideea de a solicita un interviu directoarei Palatului de Cultură din Ungheni, Silvia Zagoreanu. Și nu întâmplător. Fiind inspirată și de calendarul aniversării interpreților, am aflat că în data de 6 februarie, frumoasa cântăreață și-a sărbătorit ziua de naștere, și am zis că ar fi o onoare și o încântare, atât pentru noi, cât și pentru publicul cititor să o felicităm! La mulți ani binecuvântați! Să aveți sănătate, liniște sufletească, voie bună și oameni de nădejde în preajma dumneavoastră!
— Dorim să vă cunoaștem viața în cântec și dincolo de cântec? Dincolo de cântec, ce este pe primul loc în viața dumneavoastră?
— Mă bucur că v-ați gândit la mine și în această perioadă, deloc favorabilă pentru cultură și pentru oamenii domeniului, suntem cumva în umbră acum, dar nu avem de ales. Cert este faptul că muzica nu poate să moară și omenirea fără cântec ar fi mult mai sumbră, de aceea artiștii se mențin cum pot, asta fac și eu. Nu m-am gândit vreodată să scot ceva anume în evidență sau să pun lucrurile pe cântar. Toate se aranjează la locul lor în funcție de necesități. Cu gândul și cu sufletul sunt mereu la familie și la cei dragi, dar cel mai mult timp îl ofer serviciului.
— Sunteți o interpretă de folclor consacrată. Când a avut loc marele debut?
— Mulțumesc pentru apreciere. Cred că ar fi oportun să pornesc de la anii de studenție, accentuând participarea mea la primul Concurs Național de folclor „Tamara Ciobanu” (1992). Perioada anilor 1990-2004 a fost bogată în premii, participări la concursuri, evoluări cu orchestrele profesioniste, eram deja încadrată în câmpul muncii, înregistrasem primul meu CD, fapt care a însemnat mult la început de cale.
— Veniți dintr-o familie mare la număr. Cum a fost copilăria dumneavoastră? V-ați dorit de mică să deveniți artistă?
— Da, vin dintr-o familie cu 13 copii, unde sunt eu cea mai mare. Copilăria mi-am petrecut-o în satul Căpriana, raionul Strășeni și am multe amintiri frumoase de acasă, dar cred că m-am grăbit să mă maturizez. Nu țin minte să fi știut de jocuri de toloacă, de distracții, prea în serios luam lucrurile la acel moment. Drept că nici timp nu prea aveam, fiindcă mai frecventam și școala de muzică din satul vecin și asta îmi ocupa o grămadă de timp. Acasă trebuia să o ajut pe mama. Știut lucru că într-o familie mare copiii se cresc unii pe alții. Trebuia să fac de toate pe lângă casă. În familia noastră fiecare avea responsabilități, or asta ne-a ordonat oarecum. Duminicile și sărbătorile religioase erau pentru relaxare, iar diminețile de vară erau destinate plimbărilor prin pădure, la strâns ciuperci. Dacă m-aș întoarce în copilărie cu mintea mea de acum, aș încerca să trăiesc mult mai profund acele clipe , să profit de ele la maxim, frumos a fost… În școală eram implicată în tot felul de activități, cântam și în cor, știam că vreau ceva să realizez pe linie artistică, dar nu credeam că asta se va întâmpla. Profesorul meu de matematică mă îndrepta spre pedagogie și mie chiar îmi plăcea ideea, doar că aș fi ales probabil alt obiect, nu știu. Până la urmă tata a decis unde să mă ducă. Astfel am ajuns să fac dirijat coral la colegiul de muzică „Ștefan Neaga”, iar de acolo mi-au fost deschise alte uși, către folclor, absolvind ulterior și Academia de muzică „Gavriil Musicescu”.
— O mare parte din piesele interpretate de dumneavoastră sunt creații proprii, dumneavoastră fiind o adeptă înflăcărată a cântecului folcloric. Cum a început marea inspirație? Colaborați și cu alți textieri în crearea repertoriului?
— Cuvântul folclor, tradus din engleză, ar însemna cunoașterea poporului. În cântecele folclorice găsim trăirile oamenilor dintr-o anume perioadă. Cei ce studiază acest segment observă că, folclorul de demult include cântece de război, de haiducie, eposul eroic, balade, în care se reflectă istoria acestui neam, tragediile prin care au trecut oamenii. Dragostea, dorul, înstrăinarea sunt teme care au fost mereu actuale, cea din urmă constituind elementul trist al timpurilor noastre, fiindcă lumea pleacă din țară și lasă părinți înlăcrimați, copii singuratici… Ei, oare n-ar trebui să ne cântăm și noi soarta vremurilor noastre?! Eu m-am apucat să scriu pe ascuns când eram studentă, nu se permitea acest lucru, trebuia să cântăm doar cântece culese. Semnătura de autor am pus-o prima dată pe primul meu CD „Îmi cânt cântecele mele”, imprimat cu orchestra „Busuioc moldovenesc”. Maestrul Mihai Amihalachioaie a fost analistul principal, iar materialele imprimate trebuiau trecute la drepturile de autor, unde nu se admite informație falsă. Am fost atunci lăudată și criticată, pe de-o parte mă mândream, pe de altă parte regretam, dar am mers înainte. Eu făceam piesele după regulile autentice, în stil moldovenesc și specialiștii le primeau drept cântece culese din popor. Era totul bine până spuneam că sunt făcute de mine. Luam premii, primeam nota zece la examene, cum spuneamcă piesele sunt „născocite de mine”, începeau criticile. Cu toate astea, repertoriul meu a fost și este folosit ca material didactic de către profesorii de canto, lucru care bucură. Drept că unii continuă să le prezinte ca fiind culese. Consider că este bine să se facă cât mai multă muzică în stil folcloric moldovenesc, aceasta să fie analizată de specialiști, pe urmă difuzată, iar timpul va arăta ce rezistă și ce nu. Eu fac melodii și texte și pentru alți soliști, am peste 100 de creații în palmares. Repertoriul meu mă străduiesc să-l combin cu cântece ale altor autori, am piese semnate de textierii Iulia Paliț și Mariana Honceru, melodii oferite de Laurenţiu Ursache și bineînțeles, cânt și folclor autentic.
— Cu referire la portul popular, dumneavoastră sunteți o promotoare a portului tradițional și mereu aveți o ținută scenică strict populară. Trebuie să se potrivească cu zona folclorică, cu cântecul popular moldovenesc?
— Costumul popular este cartea de vizită a unui interpret. De la primul pas făcut în scenă, vestimentația lui vorbește despre locul de unde vine, mă refer la aparițiile pe scară largă. Eu am reprezentat Republica Moldova la unele Festivaluri naționale și internaționale în România. Prin costumul meu popular, lumea a putut să înțeleagă că sunt moldoveancă, până a deschide gura să cânt. Da, trebuie să corespundă costumul cu repertoriul pe care îl prezintă solistul. Nu este bine să se cânte o piesă oltenească și să se îmbrace costum moldovenesc și invers, ca exemplu. Din păcate la noi nu există politici privind protejarea culturii tradiționale, nimeni nu știe de reguli. Eu cred că tradițiile lăsate de străbunii noștri trebuie păstrate cu sfințenie.
— Aveți propria colecție de haine naționale. Care este istoria lor? Câte aveți la număr?
— Colecția mea de costume include în jur de 50 de cămăși tradiționale, 25 catrințe, alte piese de port popular: brâie, trăistuțe, opinci, cojoace, barize, colțișoare etc. Multe din ele sunt vechi, cumpărate de la târguri, dar am și câte ceva primit în dar. Clar că piesele vechi sunt foarte valoroase, dar mai puțin rezistente. O bună parte le păstrez ca piese de muzeu, iar pentru spectacole am lucrări confecționate de către actualii meșteri populari. Selectez modele din muzeu sau din cărțile de specialitate și le dau în lucru, străduindu-mă să păstrez autenticitatea zonală.
— Să revenim la cariera dumneavoastră profesională. Sunteți foarte activă în viața culturală. Redactor-prezentator la o serie de emisiuni din cadrul Instituției Publice Compania „Teleradio-Moldova” plus la ele, directoare a Palatului de Cultură Ungheni, dar nu în ultimul rând, interpretă de muzică populară. Cum vă reușesc toate?
— Deocamdată mă descurc, deși sunt perioade când se suprapun multe lucruri și nu rezist fizic, dar nu pot renunța la niciuna dintre aceste activități, pentru că m-am atașat sufletește de fiecare în parte. Pentru radio lucrez uneori și nopțile, dar îmi place. Emisiunile pe care le realizez sunt montate, în perioada de pandemie, chiar și interviurile le fac de acasă. Am un volum destul de mare de lucru, dar voi continua să lucrez pentru radio cât va fi posibil. Avem acolo o echipă deosebită, mă simt ca în sânul familiei printre personalitățile de acolo și învăț multe lucruri pe parcurs. Activitatea mea în calitate de interpret presupune lucrul asupra pieselor, înregistrări, spectacole, filmări, ceea ce nu îmi ocupă foarte mult timp, mai ales în pandemie. Lucrul de bază este la Palatul de Cultură, aici îmi petrec cel puțin câte 8 ore pe zi, uneori și zilele de odihnă.
— De aproape 3 ani, sunteți în fruntea Palatului de Cultură Ungheni. Ce v-a reușit în toți acești ani?
— Despre reușite mi-ar plăcea să vorbească alții, dar voi puncta câte ceva din ceea ce consider important. Revitalizarea activității, promovarea artiștilor la nivel național, inițierea unor colaborări între colectivele de la noi și cele din România, instruirile metodice și constituirea repertoriului colectivelor, iată câteva momente importante care s-au aflat în planul meu de conducător. Una dintre sarcinile de bază ale instituției noastre este de a atrage cât mai multă lume în activitatea artistică. Pentru asta, la Palatul de Cultură din municipiul Ungheni au fost înființate sau restabilite câteva colective care se bucură de succes: ansamblul de dans „Hora de la Prut”, ansamblul de bărbați „Răzeșii”, „Grupul de lăutari”, s-a format un grup nou al colectivului de dans sportiv „Nostalgie”, a apărut și un grup vocal, pe care îl veți vedea în scurt timp, au fost mereu susținuți dansatorii de la ,,Impuls”, care promovează arta coregrafică modernă. Pe lângă asta, au fost făcute schimbări la orchestra „Struguraș”, fiind atrași aici instrumentiști ungheneni, orchestră care pune în valoare un repertoriu divers și lucrează cu diferiți soliști invitați. Menținem și promovăm în continuare dansatorii de la „Struguraş”, precum și celelalte colective: „Unghenenii”, „Vârsta de aur”, „X-band”, „Respect”, studiourile artistice de copii, este vizibil lucrul Centrului de meșteșuguri „Fantezie”, avem cu ce ne mândri. La moment numărăm peste 400 de participanți în colectivele artistice.
S-au produs în general mai multe schimbări. Unele aspecte legate de activitate încă sunt în fază de studiu și în proces de transformare, dar important e să știți că eu nu fac nimic de una singură. Lucrurile le consult cu directorul artistic, Vitalie Scripcaru și cu directorul adjunct Andrian Tureţchi. Am colegi devotați, care își cunosc meseria și împreună punem în aplicare tot felul de idei.
Aici se pot înscrie unele activități cum ar fi: ,,Seara populară”, ,,Sânziene unghenene”, ,,Mărţişoare-n şezătoare”, ,,Seara de romanțe şi cântece de petrecere”, ,,Gala tinerilor artiști” etc. De obicei la planurile noastre de lucru se adaugă o mulțime de activități din afară și e nevoie de fiecare dată să ne conformăm, iar asta presupune disciplină. Mulțumesc pe această cale tuturor colegilor înțelegători, care se implică ori de câte ori e nevoie, chiar și în afara programului de lucru.
În acești trei ani, în Palatul de Cultură s-au făcut multe lucrări de reparație. am insistat pe reparația capitală a scenei din Sala Mare și a balconului exterior, dar și pe lucrări cosmetice, de strictă necesitate. Avem mari speranțe că vom fi susținuți în acest sens și în continuare de primărie.
— Aici se depune foarte multă muncă, cere foarte mult efort, disciplină și organizare. Sunteți de apreciat toți profesioniștii din cadrul Palatului. Ce sfat le-ați da tinerei generații care vă calcă pragul instituției pe care o conduceți?
— Mulțumesc pentru apreciere. Lumea artistică e plină cu de toate, dar e bine să știm a alege grâul de neghină, adică să punem preț pe valoare. Sunt tineri talentați, interesați de mai multe aspecte culturale și eu cu drag îi ajut, vin cu sfaturi privind repertoriul, le ofer ceea ce pot, inclusiv ore de canto. Sfaturile în general pot fi de folos doar celor ce vor să crească din punct de vedere profesional. Eu personal, sunt mereu în căutare de informații, particip la tot felul de întruniri cu specialiști de valoare, cursuri etc. Viața culturală e într-o continuă mișcare, cerințele timpului sunt altele, asta trebuie să ia în calcul tinerii.
— Doamna Silvia Zagoreanu are careva regrete?
— Da, regret că nu am stat la sfat cu tata, prea devreme l-am pierdut. Regret că nu am acordat timp suficient fiicei mele, Adelina și că se află acum departe de mine. La capitolul acesta avem și o glumă, Adelina zice că o să-mi aducă nepoții să-i cresc… Regret că nu reușesc să merg la mama ori de câte ori aș vrea, că nu ne mai poate vedea în componenţă deplină cu frați și surori… Îmi pare rău că trece viața atât de repede…
— Ce vă propuneți pentru anul 2021?
— Planuri pe viitor, nu știu… Dar, sigur voi imprima noi piese și sper să le lansez în scena mare, în fața publicului. Vacanțele de familie sunt și ele așteptate, dacă va fi permis. În rest, vedem ce surprize ne mai așteaptă. Sper să fie dintre cele bune și să avem sănătate!
