În pragul unei frumoase aniversări, doamna Silvia Zagoreanu privește în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță. Interpretă, realizatoare de emisiuni radio și TV, dar și directoare a Palatului de Cultură din Ungheni, ea lasă o amprentă profundă asupra scenei culturale locale. Cu o carieră dedicată artei și comunității, dumneaei ne vorbește despre realizările care o împlinesc, despre recunoașterea eforturilor sale și despre viitorul pe care îl întâmpină cu optimism. Ce înseamnă pentru ea succesul? Cum reușește să transforme provocările în oportunități? Răspunsurile le găsiți în acest interviu sincer și emoționant.
– Cum ați descrie parcursul dvs. profesional, pentru că e unul, aș zice, lung și frumos de 35 de ani?
– Parcursul meu profesional este, într-adevăr, o călătorie frumoasă și plină de experiențe valoroase. Am îmbinat muzica cu activitatea managerială și m-am implicat activ în promovarea culturii tradiționale prin diverse forme. Am susținut valorificarea autenticității folclorului și păstrarea moștenirii noastre culturale, contribuind la continuitatea și transmiterea ei către noile generații. Acești 35 de ani includ atât perioada studiilor, cât și activitatea profesională. După absolvirea Academiei de Muzică „Gavriil Musicescu”, am fost angajată la Centrul Național de Creație Populară, devenit ulterior Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial. Aici mi-am dedicat 21 de ani din carieră, ultimii doi ani conducând instituția.
Timp de cinci ani, am activat la Palatul de Cultură din municipiul Ungheni, unde am revenit recent și sper să mai rămân, fiind locul unde mă regăsesc alături de oameni dedicați artei. Din 2013, colaborez cu Radio Moldova, iar în ultimii ani realizez emisiuni în regim de contract de autor. Am avut și o frumoasă experiență la Televiziunea Națională, unde timp de șase ani am realizat emisiuni de folclor.
Pe lângă activitatea de interpretă, am participat ca membră a juriilor la festivaluri, am înregistrat cântece și am lansat CD-uri alături de cele mai bune orchestre, am organizat evenimente culturale și am colaborat cu artiști și instituții din țară și de peste hotare. Fiecare etapă din cariera mea a fost un prilej de a contribui la promovarea culturii și a folclorului autentic, o misiune pe care o continui cu pasiune și devotament.
– Care au fost cele mai mari provocări cu care v-ați confruntat de-a lungul carierei Dvs. și cum le-ați depășit?
– Fiecare etapă din cariera mea a fost o provocare, uneori neașteptată, alteori greu de acceptat. Deși aveam convingerea că mi-ar plăcea să fac radio, nu mi-aș fi imaginat că voi merge singură să cer această oportunitate. Însă, când doamna Veta Ghimpu Munteanu mi-a propus să vin la Radio Moldova, primul meu instinct a fost să mă îndoiesc de mine, temându-mă că nu mă voi descurca. O situație similară am trăit și când doamna Iustina Scarlat mi-a propus funcția de șef de secție – o responsabilitate mare, pe care nu mi-o proiectasem, dar pe care am acceptat-o, învățând din mers.
De fapt, așa s-a întâmplat mereu: fiecare schimbare în carieră a venit datorită oamenilor care m-au observat, care au văzut în mine un potențial pe care eu însămi, poate, nu-l conștientizam pe deplin. A trebuit să învăț multe lucruri pe parcurs, dar asta nu m-a speriat niciodată. Singura mea frică a fost mereu aceea de a nu dezamăgi – pe cei care au avut încredere în mine, dar mai ales pe mine însămi. Această teamă constructivă m-a motivat să muncesc și să mă perfecționez constant.
– Cum ați reușit să vă mențineți inspirată și să vă adaptați la schimbările din domeniul Dvs. de activitate în toți acești ani?
– Cred că inspirația vine din exterior, din oamenii pe care îi întâlnești și din emoțiile pe care ți le transmit. Am fost mereu aproape de lumea satului, de cei care cântă și promovează tradiția necondiționat, din dragoste pură pentru folclor. Acești oameni sunt o sursă inepuizabilă de energie și autenticitate, iar eu, la rândul meu, mă încărcam din pasiunea lor.
Când venea vorba de creație, inspirația era esențială. Îmi amintesc cu drag de regretatul Mihai Amihalachioaie, care mă impulsiona să compun. Îmi spunea adesea: „Ce-ți trebuie ca să te inspire? Să vorbesc cu Petrică (soțul), să ieșiți la plimbare, poate…?” Mă provoca și mă grăbea, pentru că știa că uneori ai nevoie de un imbold pentru a te mobiliza. Atunci încercam să mă concentrez și să caut inspirație în orice: o carte, un film, un spectacol, o conversație plină de sens… Uneori, un simplu dialog pozitiv avea darul de a-mi deschide orizonturi noi și de a mă ajuta să creez.
Cât despre adaptare, cred că dorința de a învăța continuu m-a ajutat cel mai mult. Fiecare schimbare din domeniul cultural și artistic a venit cu provocările ei, dar și cu oportunități de a descoperi și de a experimenta lucruri noi. Am fost mereu deschisă la evoluție, păstrând, în același timp, respectul față de autenticitatea folclorului și tradiției noastre.
– Ce lecții valoroase ați învățat din experiența profesională și ce sfaturi aveți pentru tinerii care doresc să urmeze o cale similară?
-De-a lungul anilor, am învățat multe lecții prețioase, pe care le împărtășesc și celor mai tineri. În primul rând, răbdarea este esențială – nimic valoros nu se construiește peste noapte. E important să ascultăm sfaturile celor cu experiență, dar și să ne păstrăm propria voce și autenticitate.
Am înțeles că nu merită să luptăm cu „morile de vânt”, să ne consumăm energia acolo unde nu putem schimba lucrurile. Totul se întâmplă la timpul și în locul potrivit, iar graba sau încăpățânarea nu aduc întotdeauna rezultatele dorite. De asemenea, oricât ne-am strădui, nu vom fi niciodată pe placul tuturor, iar asta e firesc. Ceea ce contează este să fim siguri pe noi, să ne urmăm convingerile și să mergem înainte cu fruntea sus, atâta timp cât știm că facem ceea ce este corect.
Și poate cel mai important sfat: să învățăm să renunțăm la ceva atunci când simțim noi că este momentul, nu când vor alții. Alegerile noastre trebuie să ne aparțină, pentru că doar astfel vom putea merge mai departe cu împăcare și încredere în drumul nostru.
– La această vârstă frumoasă și cu o carieră atât de impresionantă, ce doriți să realizați în următorii ani?
-În ultima vreme, am observat că tot mai multe persoane îmi cer sfaturi și îndrumare, ceea ce mă face să mă gândesc serios la rolul de mentor. Deși încă nu mă simt complet pregătită să îmi asum acest rol în mod oficial, este clar că acesta ar putea fi un pas firesc în viitor. Am primit deja propuneri de a preda la Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice sau de a mă alătura Centrului de Excelență în Muzică „Ștefan Neaga”, însă, deocamdată, mă gândesc mai degrabă la o abordare flexibilă – poate prin sesiuni de formare, activități metodice sau proiecte educative desfășurate în mod privat.
Desigur, muzica rămâne o parte fundamentală a vieții mele și voi continua să creez, să cânt și să susțin folclorul autentic. În plus, în calitate de reprezentantă a Republicii Moldova în Uniunea Mondială de Folclor, îmi doresc să promovez țara noastră prin toate mijloacele posibile, contribuind activ la păstrarea și valorificarea tradițiilor noastre. Faptul că biroul Uniunii se află chiar la Ungheni îmi oferă oportunitatea de a sprijini colectivele artistice locale, de a le ajuta să-și îmbogățească repertoriul și să se manifeste cât mai frumos pe scenele naționale și internaționale.
Privind spre viitor, îmi doresc să rămân aproape de oameni, să inspir și să fiu parte din proiecte care aduc valoare culturii noastre. Totul va veni la timpul potrivit, iar eu sunt deschisă să accept noile provocări cu aceeași pasiune care m-a ghidat întotdeauna.
– Cum reușiți să găsiți echilibrul între viața profesională și personală, având în vedere că activitatea Dvs. a fost și este atât de intensă?
– Este o întrebare dificilă, pentru că, într-adevăr, viața profesională a fost extrem de solicitantă și adesea a lăsat puțin timp pentru familie. Totuși, am reușit să găsesc o cale de mijloc. De exemplu, fiica mea a fost mereu alături de mine la evenimente, astfel a înțeles și ea cum se desfășoară activitățile, ce înseamnă sacrificiul, dar și satisfacția de a face parte din această lume. Familia mea înțelege că activitatea mea presupune angajament și adesea nu pot răspunde imediat la telefon sau să port discuții lungi, dar fiecare moment petrecut împreună este deosebit de valoros.
Soțul meu, care este și el implicat în activități, mă sprijină și mă înțelege perfect, iar acest lucru ne ajută să găsim timp și pentru călătorii sau pentru momente de relaxare în sânul familiei. Consider că echilibrul nu se măsoară neapărat în timpul pe care îl petreci alături de cei dragi, ci mai degrabă în starea de satisfacție și armonie emoțională pe care o simți, în înțelegerea și sprijinul pe care le primești de la cei apropiați.
Am fost crescută într-o familie mare, cu 13 copii, iar responsabilitatea a fost o valoare importantă pentru mine. Chiar dacă acum toți suntem răspândiți și ne vedem rar, în trecut era obligatoriu să ne întâlnim la fiecare sărbătoare sau zi de naștere. În prezent, mergem pe la casele părintești, dar la soțul meu nu mai este nimeni, în schimb, la mine mă mai așteaptă mama. Ne ocupăm de treburi gospodărești cât reușim și asta devine o adevărată plăcere, un mod de a ne conecta și de a oferi îngrijire celor care ne-au crescut.
– Ați avut mentori sau persoane care v-au influențat parcursul profesional? Dacă da, ce ați învățat de la aceștia?
-Da, am avut și am mentori care m-au influențat enorm în parcursul meu profesional. Unii dintre aceștia mi-au spus clar ce să fac și ce să nu fac, în timp ce de la alții am învățat prin observație. Am urmărit comportamentul lor, am fost atentă la discursurile lor și am analizat fiecare detaliu, făcând comparații și învățând din experiențele lor. Printre acești mentori se numără Gheorghe Niculaescu, Gheorghe Barbos, Galina Pâslaru, Tudor Colac, Iulia Paliț, Iustina Scarlat, Veta Ghimpu Munteanu, Svetlana Badrajan, Victor Ghilaș, Diana Bunea… dar cel care a avut un impact major asupra mea și căruia îi datorez mai mult de jumătate din tot ce am realizat pe linie interpretativă și de creație este Mihai Amihalachioaie. De la el am învățat nu doar tehnica, ci și adevărata pasiune pentru folclor și arta autentică.
– Cum vedeți evoluția domeniului în care activați și ce schimbări importante considerați că sunt necesare pentru viitor?
– Dacă mă refer la folclor, domeniul meu de specialitate, observ o evoluție pozitivă în sensul că există un sprijin din ce în ce mai mare și un îndemn clar pentru a ne proteja tradițiile. Este important că țara noastră este semnatară a diverselor convenții internaționale, inclusiv ale UNESCO, iar acest lucru reflectă angajamentul de a conserva patrimoniul cultural. Există și o lege națională care sprijină aceste inițiative. Totuși, o mare provocare rămâne faptul că, din păcate, majoritatea promotorilor de folclor sunt persoane în vârstă, iar tinerii sunt tot mai mult atrași de modernitate, fiind adesea îndreptați către stiluri muzicale și vestimentare contemporane. O altă problemă majoră este că, deși rostim frumos și vorbim despre importanța păstrării tradițiilor, ceea ce promovăm este, de multe ori, contrar acestora. În acest sens, nu avem suficienți specialiști bine instruiți care să poată transmite corect valorile autentice ale folclorului. Este esențial să conștientizăm ce mesaje transmitem tinerei generații. Trebuie să învățăm să nu mai facem catrințe din prosoape, să nu mai imprimăm folclorul pe clape, să renunțăm la pantofii cu toc și la ii transparente, cusute pe pânză de perdea, să nu mai adoptăm coafuri moderne atunci când reprezentăm tradițiile. Din păcate, acest domeniu este tot mai poluat, dar nu este totul pierdut. Cu eforturi și o educație mai solidă, putem regăsi și păstra autenticitatea.
– În pragul aniversării de 50 de ani, ce regrete aveți sau, dimpotrivă, ce realizări vă fac să vă simțiți împlinită?
– Prefer să nu vorbesc despre regrete, pentru că ele sunt doar umbre care pot influența negativ asupra psihicului. Firește, ca orice om, am avut parte de neînțelegeri, bârfe, critici – este inevitabil, nu sunt o sfântă. Încerc, însă, să le trec cu vederea, să nu le las să mă afecteze. Da, e regretabil că lumea nu este perfectă, că oamenii, inclusiv eu, nu suntem perfecți. Dar cred cu tărie că o gândire pozitivă îți deschide mereu noi orizonturi, iar universul îți oferă șanse atunci când ești pregătit să le primești.
Ceea ce contează pentru mine este că las ceva în urma mea. Munca mea, pasiunea și dăruirea mea au fost recunoscute și valorificate. Un exemplu este faptul că Biblioteca Națională a inclus o parte din realizările mele în Calendarul Național editat la începutul acestui an. Este o onoare și o confirmare că eforturile mele au avut un impact, un cadou formidabil la ceas aniversar.
Cea mai mare realizare a mea nu este doar una profesională, ci și una umană: am reușit să las ceva valoros în urma mea, atât prin munca și creațiile mele, cât și prin felul meu de a fi. Am rămas un om cu bun simț. Sunt mamă, fiică, soție, soră și aștept cu emoție ziua în care voi deveni soacră, bunică… Cine știe ce surprize îmi mai pregătește viața? Sper doar să fie dintre cele frumoase!
