Medicina este un domeniu care necesită nu doar cunoștințe vaste și ani de studii, ci și empatie, răbdare și dorința de a face bine. Silvia Băitoi, medic neurolog la Spitalul Raional Ungheni, și-a găsit vocația în acest domeniu, deși, în copilărie, visa la alte profesii. Originară dintr-un sat mic din nordul Moldovei, a ajuns să îmbrățișeze medicina la îndemnul părinților, iar astăzi nu își imaginează alt drum profesional. Ea ne povestește despre parcursul său, provocările meseriei de medic neurolog și impactul pe care bolile neurologice îl au asupra pacienților.
— De unde vine Silvia Băitoi?
— Eu sunt originară din satul Camenca, raionul Glodeni, un sat de la nordul Moldovei, sat micuț cu oameni simpli, unde la moment au rămas și mai puțini oameni în el. Foarte greu m-am despărțit de sat, fiindcă acolo sunt părinții mei și de acolo mi se trag rădăcinile. Numai gândindu-mă la baștina mea, mă încearcă niște emoții deosebite. M-am născut într-o familie de oameni simpli și muncitori. Mai am un frate, e mai mare decât mine. Faptul că eu am terminat studiile și am devenit medic, pentru dânșii este o mândrie foarte mare. La rândul meu mă bucur și eu de realizările mele, pe care le-am obținut prin ani de studii și multă muncă.
— Ai ales profesia de medic neurolog, o profesie care nu este atât de ușoară, ce te-a determinat să alegi această profesie?
— Eu practic nu visam să devin medic, căci am fost genul de copil care aspira la altceva. Când mă întreba cineva, ce îmi doresc să devin când voi fi mare, eu răspundeam ceva aleatoriu, că o să fiu actriță, artistă, mai apoi spuneam că voi fi polițistă. După absolvirea liceului, părinții îmi sugerau că trebuie să-mi aleg o profesie mai serioasă și m-au îndrumat cumva să aleg medicina, fapt pentru care mă închin până la pământ în fața lor. Acum privind în urmă, nu-mi închipui să fi făcut alt ceva, decât să devin medic. Studiind la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”, oscilam între mai multe specialități, dar până la urmă am ales neurologia, un domeniu complicat pe care îmi doream să îl explorez. Pentru mine era fascinantă știința despre creier, cale pe care am ales să merg, desigur.
— Am înțeles că în paralel cu studiile ai practicat medicina, ți-a fost de folos acest lucru?
— Chiar din anul 4 de universitate eu deja am început să activez în calitate de asistentă medicală, ceea ce mi-a dat o încredere mai mare în lucru cu pacienții. Pentru ca să oferi pacientului încredere și să constați că sfatul și practica ta este bună, trebuie să abordez pacientul din mai multe puncte de vedere, dar aceasta nu se întâmplă într-o zi. Este nevoie de exercițiu continuu ca să cunoști munca în medicină și din altă perspectivă.
— Ai ales să activezi într-un centru raional și anume în Ungheni, dar n-ai optat pentru o instituție medicală din capitală sau chiar de peste hotare. Din ce considerent ai făcut acest lucru?
— Eu niciodată nu am iubit gălăgia și aglomerația. Respectiv cât am activat ca medic rezident într-un spital din capitală, am locuit aproape de locul unde activam, ca să nu mă deplasez prin ambuteiaje, cum de regulă se întâmplă în orașele mari. N-am pus niciodată problema de ce să activez într-un centru raional. Gândul de a lucra într-o instituție medicală de rang raional nu m-a deranjat absolut deloc, pentru că am dorit să ies din rutină, din zona de confort și să încep cumva viața de la început dintr-o altă perspectivă, pentru ca ulterior să mă formez ca specialist și profesionist în domeniu.
— În cariera, relativ scurtă în raionul Ungheni, ai reușit să obții încrederea și stima pacienților. Cât de ușor îți este să interacționezi cu diferite categorii de cetățeni?
— Nu pot să zic că e ușor, deoarece oamenii sunt cu diferite caractere, cu diferite patologii. Scopul meu inițial nu a fost ca pacientul să prindă drag de mine, dar ca atunci când va ieși din cabinet să primească o informație utilă, cu un tratament corespunzător și cu o metodă de investigație care să-i dea răspuns la multe întrebări pentru ca ulterior el să se aleagă cu un rezultat bun. Eu cred că fiecare pacient necesită o abordare individuală. De exemplu, un pacient mai în vârstă are nevoie de un limbaj mai simplu, nu atât de sofisticat ca să obțină informația. Mă strădui să fiu răbdătoare, empatică, să le ascult nevoile și să le fiu alături. Cred că aceasta vine și din cei 7 ani de acasă și chiar de la mentorii pe care i-am avut la universitate.
— Cum se prezintă tabloul clinic al bolilor neurologice a pacienților care vă pășesc pragul și care este incidența lor la moment?
— Spectrul bolilor neurologice este foarte divers, fiindcă pacienții când vin în cabinet prezintă o gamă largă de simptome, unele chiar foarte complicate și ei nu știu cum să le exprime. De aceea, este foarte dificil ca să selectez acel simptom din tot ce spune pacientul, ca să-l încadrez în acel sindrom pentru ca mai apoi să-l direcționez spre o investigație, sau spre un tratament corespunzător. Însăși bolile neurologice sunt foarte complicate, de aceea sunt importante acuzele pe care le prezintă și examenul neurologic, ceea ce ne ajută foarte mult ca să stabilim un diagnostic prezumtiv, ce ar putea să ne confirme sau să infirme diagnosticul. Din păcate, incidența bolilor neurologice crește foarte mult în ultima perioadă, și eu cred că acest fapt este legat de rapiditatea cu care se dezvoltă lumea. Avem mulți tineri care vin și prezintă o clinică de o boală neurologică, ceea ce este foarte trist din punctul meu de vedere. Sunt zile când numărul tinerilor depășește numărul persoanelor mai în vârstă.
— Care sunt cauzele declanșării bolilor neurologice?
— Multe boli neurologice nu au cauze și mulți oameni de știință studiază continuu, care ar fi aceste cauze. Totuși, eu merg pe principiul că unele boli neurologice sunt cumva programate genetic, iar faptul că noi le dezvoltăm într-o anumită perioadă a vieții depinde de modul nostru de viață, cum ne prezentăm noi ca oameni și cum interacționăm cu societatea, cum respectăm unele norme care pot provoca aceste boli, printre care ar fi igiena somnului, activitatea fizică, stresul, suprasolicitarea creierului și modul sedentar de viață. Majoritatea bolilor provin și din cauza neglijenții noastre, factorii de risc pe care noi deseori nu-i luăm în considerație.
— De ce are nevoie un medic neurolog în activitatea sa, căci deciziile corecte în unele situații de risc, joacă un rol decisiv în viața pacientului?
— O importanță majoră este capacitatea de a clasifica bolile în acute și cronice. Un pacient când vine și prezintă unele acuze, noi trebuie să le încadrăm într-o boală care se dezvoltă acut sau o boală care este cronică. Din acest considerent noi avem la ușă pacienți care vin cu o urgență neurologică, pe care evident nu-i lăsăm să stea mult în rând, ci îi consultăm imediat. Totodată este nevoie de multă răbdare, căci pacienții nu întotdeauna își dau seama că medicul are nevoie de timp ca să-l investigheze și să-l asculte. Ei vor acum și în momentul dat, dar pentru aceasta este nevoie de timp și concentrare. La ușa vin și pacienți cu suspecție la AVC și pacienți care prezintă simptome de epilepsie. Fiecare caz este examinat individual și se ia decizia cuvenită imediat.
— Activați și în secția neurologică a Spitalului Raional Ungheni. Cum este să vă încadrați și acolo și în secția consultativă?
— Majoritatea timpului îl petrec în secția consultativă, dar pentru mine este foarte importantă și secția spitalicească. Să zic că e foarte ușoară îmbinarea aceasta de activități, nu pot spune cu certitudine, dar eu mă strădui să depășesc greutățile, așa cum niciodată mie nu mi s-a oferit nimic pe tavă, căci pentru tot a trebuit să muncesc și să depun efort. Cred că sunt o norocoasă că am nimerit în colectivul secției neurologice, condus de medicul Veaceslav Săculțanu, un colectiv bun și binevoitor de la care am multe de învățat și de preluat. Am avut noroc de înțelegere, empatie și bunăvoință, at\t în secția consultativă, cât și în cea spitalicească, căci lucru în echipă dă rezultate scontate.
