Președinții și vicepreședinții partidelor politice și membrii organelor executive centrale ale formațiunilor politice vor fi obligați să depună declarația de avere și interese personale. Acest lucru este prevăzut de un amendament la proiectul de modificare a Legii privind evaluarea integrității instituționale, înaintat de președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, transmite IPN.
Lista subiecților declarării averii și intereselor personale va fi extinsă și asupra angajaților autorităților/instituțiilor publice la autogestiune și a persoanelor cu funcții de conducere a subdiviziunilor din cadrul instituțiilor publice bugetare. De asemenea, declarații de avere și de interese vor depune și persoanele cu funcții de control din cadrul întreprinderilor de stat și ale întreprinderilor municipale, societăților comerciale cu capital de stat.
Proiectul de modificare a Legii privind evaluarea integrității instituționale a fost examinată la ședința Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică și va fi propusă spre aprobare în plenul Parlamentului.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate. Autorii propun ca rezultatele testelor de integritate profesională să fie apreciate de către entitatea care evaluează, iar agentul public testat să aibă posibilitatea să conteste rezultatele testelor de integritate în ordinea contenciosului administrativ.