Cei din generația mai în vârstă cunosc foarte bine expresia aceasta, care, chipurile, ar fi lansat-o marele bolșevic Lenin. Poate încă de pe atunci a și început acea politică în ce privește cadrele de conducere, ce nu are nimic comun cu profesionalismul, cunoștințele din domeniu. Astfel ne trezim că agronomul se ocupă cu milităria, iar cea mai vestită bucătăreasă a arătat tuturor de unde iese ”gazâli”. Și nu e de mirare că unul schimbă clubul pe minister, după aceasta se duce să caute ”gazâli”, ca mai apoi să devină cel mai patriot dintre patrioți. Și o oarecare gară feroviară e în stare să promoveze conducători în diverse domenii, și un medic poate să construiască drumuri, ca după aceasta să mai instruiască și armata. Specialiștii cu studii, buni manageri, greu răzbat în cercul celor de la conducere, pentru ei există doar drumul pribegiei peste hotare.