Activitatea Guvernului Chicu pe perioada stării de urgență este un fiasco total. Dacă ar fi ca să primească o notă, aceasta ar fi nota 1 (unu). Mai mult, actualul Guvern ar fi apreciat drept unul electoral. Opinia aparține lui Sergiu Litvinenco, deputat din Fracțiunea PAS, exprimată în cadrul în cadrul dezbaterilor publice „Prestația Guvernului la șase luni de la învestire și două luni de situație excepțională: pro și contra”, organizate de Agenția de presă IPN.
Potrivit deputatului, Moldova are cel mai mare număr de medici infectați raportat la numărul de persoane infectate cu COVID-19 din lume. Aceasta vorbește despre faptul că medicii nu au fost echipați corespunzător și urmare a lipsei de echipamente s-au îmbolnăvit. Guvernul, consideră deputatul, nu a fost în stare să asigure spitalele de la început cu echipament, iar urmare a cestor acțiuni ele au devenit adevărate focare de COVID-19.
Sergiu Litvinenco se întreabă cum este posibil ca numărul persoanelor bolnave de COVID-19 acum să fie mult mai mare decât la începutul stării de urgență.
Acest Guvern, potrivit lui Sergiu Litvinenco, a eșuat și în ceea ce ține de salvarea economiei Republicii Moldova pentru că nu s-au luat măsuri care să stimuleze businessul să păstreze locurile de muncă și să păstreze angajații în continuare.
Sergiu Litvinenco este de părere că actualul Guvern este unul electoral.
„Chiar și în programul de guvernare au scris că mandatul Guvernului este până la alegerile prezidențiale. În fond, dacă ne uităm la acțiunile acestui Guvern, ne dăm seama că este un Guvern electoral și tot ce a făcut el era ideea să-l ajute pe Igor Dodon ca să-și adjudece cel de-al doilea mandat. Acum mi-e greu să spun dacă acest guvern îl ajută sau îl împiedică având în vedere incompetența de care a dat dovadă. Eu cred că Igor Dodon, după eșecurile acestui Guvern incompetent, nu are șanse să-și ia cel de-al doilea mandat și asta nu poate fi decât bine pentru Republica Moldova”, consideră deputatul.
Dezbaterile „Prestația Guvernului la șase luni de la învestire și două luni de situație excepțională: pro și contra” sunt ediția a 135-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.