S.P. Kapița, academician rus, descendent din viță basarabeană a continuat tradiția cantemireană de a face știință departe de origini, în dependență de valurile vieții sale.
Viitorul savant cu renume mondial, s-a născut la 14 februarie 1928 în orașul Cambridge (Marea Britanie), unde familia lui emigrase după lovitura de stat (1917) din Rusia. Este fiul mai mare a lui Petru și al Anei Capița. Fiul Laureatului Premiului Nobel Pitor Kapița (1978), devenit ca și tatăl său de mare valoare, specialist în domeniul fizicii aplicate. A fost ales membru de onoare al mai multor Academii de științe din lume, fiind recunoscut ca un savant deosebit. Însă pe meleagurile noastre, cu părere de rău a devenit cunoscut doar în ultimii ani de viață.
După sosirea forțată a familiei lui Petru Capița în URSS, în 1935, micul Serghei își începe studiile în limba rusă în școlile din Moscova. La vârsta de 15 ani (1943) absolvește școala medie și este admis la Institutul de Aviație din Moscova, pe care îl absolvește cu mențiune (1949). În același an se căsătorește cu o moldoveancă, originară de prin părțile Sorocii.
Serghei Capița își începe activitatea profesională la Institutul de Aerohidrodinamică, apoi la Institutul de Geofizică din Moscova. A fost vicepreședinte al Academiei de Științe Naturale din Federația Rusă, membru al Academiei Europene. A publicat peste 150 de lucrări științifice, îi aparțin 14 brevete de invenții și o descoperire științifică de valoare mondială. În premieră a a elaborat modelul matematic al creșterii hiperbolice a numărului de locuitori de pe Terra, unde punctează următoarele: „… că resursele alimentare pe globul pământesc au fost mai mult decât suficiente, problema stă în distribuirea acestor resurse, dar nu în deficitul lor. Punctul de vârf al exploziei demografice l-au constituit anii 1950 – 2000, din 2001 a început stabilizarea, iar din 2020 numărul populației Terrei va fi într-un regres continuu din cauza reducerii considerabile a natalității” (a și început deja).
Din interviul realizat de publicistul Alexe Rău la 18 aprilie 2003 aflăm că marele consângean, academicianul Serghei Capița a mărturisit în continuare următoarele: „… legătura cu baștina strămoșească reiese și din faptul că vă răspund la întrebări în limba română (fiind întrebat în l. rusă). Eu fiind departe de locurile de baștină ale străbunicilor mei, țin la această limbă tocmai din acest sentiment de demnitate, care include pentru un intelectual, și datoria de a cunoaște și de a vorbi limba care i-a dat viață și l-a crescut… Dacă bunicul și bunica erau basarabeni vorbitori de limbă română, dacă tatăl meu și mama mea au fost la fel, chiar dacă, în virtutea situației lor, nu prea au avut condiții să se afirme în această limbă, cum puteam eu să fiu altfel?.. Mai mult, deși m-am născut și am crescut departe de Basarabia, am mers pe urmele tatei și mi-am luat și eu soție basarabeancă, astfel când ne retrăgeam în căminul nostru familial, vorbeam cu plăcere limba română”.
Cele relatate ne demonstrează că marele savant și patriot al neamului și-a manifestat simpatia și interesul față de consângenii lui și problemele care persist. Exemplul savantului de origine română Serghei Capița trebuie să fie unul definitoriu pentru alți conaționali născuți și crescuți pe acest pământ strămoșesc (ajung în Parlament și nu ne vorbesc limba). Sunt obligați să cunoască limba vorbită de băștinași și să nu ignoreze, deseori în mod obraznic, limba celor care i-au adăpostit pe timpuri.
Referitor la aceste probleme savantul mai remarcă „despre situația lingvistică din Basarabia, inclusiv despre felul multor intelectuali, iscat din rațiuni de circumspecție politică, desigur, de a ocoli numele adevărat al limbii. – Dar este limba română și n-ai ce-i face. – Bovarismul politicienilor de la Chișinău, care poate fi numit cu un cuvânt mai dur, numai că nu-mi pot permite să cobor atât de jos, întreținut, ba nu, generat de o seamă de politicieni chiar de aici, de la Moscova, este o mostră de ignoranță agresivă”.
Prin constatarea respectivă este expusă esența problemelor de lingvistică din R. Moldova. Dar următoarele cuvinte spuse de academician, spun mai multe: „Eu și fratele meu, Andrei, nu uităm de tatăl nostru drag, Petru, de bunicul Leonid și bunica Olga, precum și de patria strămoșilor lor”. Această expresie bucură și alină sufletul românilor basarabeni. (sursa: „Basarabenii în lume”, 2007).
