Astăzi facem cunoștință, se poate spune, cu cel mai bun șofer de taxi de la o întreprindere din Ungheni, care prestează servicii respective, Serghei Babin. Reprezentanții administrației întreprinderii ne-au spus că lucrează aici din prima zi, are deja clienții săi permanenți care nu vor să meargă cu altcineva, în special le place mamelor care au copii în cărucioare, deoarece în mașina lui încap și aceste „mijloace de transport”.
— Numele mă duce la Măcărești, e baștina dumneavoastră?
— Nu, rădăcinile mele sunt în satul Agronomovca, iar eu m-am născut în Pârlița.
— Întotdeauna mă interesează modul în care o persoană și-a ales profesia.
— Nu pot spune că am ales, probabil, ca mulți băieți de atunci, dar am decis să devin nu doar șofer, ci mecanizator, am absolvit școala profesională și pot conduce și tractoare, și mașini. Timp de 20 de ani am lucrat la o întreprindere de construcție a drumurilor ca buldozerist, șofer. Apoi am plecat la nord, în Yakutia, pentru a câștiga bani, atunci aveam deja patru copii.
— Unde ați făcut cunoștință cu soția?
— Soția mea, Raisa, Raia, de asemenea lucra în organizația rutieră, în laborator, unde am văzut-o, mi-a plăcut foarte mult, am făcut nunta.
— Am auzit că ați sărbătorit deja nunta de aur?
— La 24 septembrie. Țin bine minte și nunta ceea, eram foarte tineri, îndrăgostiți, ambii proveneam din familii nu prea bogate, mama m-a crescut pe mine și sora mea singură, deoarece tatăl nostru a murit de tânăr. Nunta a avut loc în Pârlița. Am creat o familie când aveam câte 18 ani, așa ca noi, bineînțeles, erau puțini. M-am însurat devreme, dar nu-mi pare rău, fiindcă și la 28 de ani tot pe ea aș fi ales-o. Este o gospodină, mamă și soție foarte bună. Ca toate femeile, se întâmplă să fie nemulțumită, dar foarte rar. Iar eu sunt destul de impulsiv, însă îmi trece repede. Și fiul meu este la fel, ca praful de pușcă.
— Ați spus că aveți patru copii.
— Da, trei fiice și un fiu. Din nefericire, fiica cea mai mare a murit la vârsta de 33 de ani de o boală care răpește din ce în ce mai mulți tineri, a rămas un nepot pe care l-am crescut, l-am învățat, l-am căsătorit și acum strănepotul nostru are 6 ani.
— Cred că i-ați învățat pe toți, i-ați căsătorit, doar nu degeaba vă duceați în Yakutia?
— Mezinul încă nu este căsătorit, nu-și poate găsi o fată după palc. S-a întâlnit cu o tânără, dar ea a plecat în străinătate, s-a căsătorit acolo. Și el, de asemenea, se află peste hotare. Așa este, le-am dat studii tuturor. Fiicele au devenit tehnologi în vinificație, dar nu lucrează în specialitatea lor, una dintre ele de asemenea a plecat din țară. Fiul e fost polițist de frontieră, muzician, a făcut serviciul în departament, apoi s-a transferat la Ungheni, a lucrat șef-adjunct al pichetului care acum e închis.
— Câți ani ați lucrat în Yakutia?
— 14 ani, soția era aici, însă eu munceam 8-9 luni și veneam acasă în concediu pe câteva luni, am fost buldozerist la o mină, apoi mecanic. Când m-am întors, am găsit repede un loc de muncă. M-au primit la aceeași întreprindere rutieră, doi ani am construit drumuri în România. Apoi organizația s-a închis, am dorit din nou să plec la nord, dar soția m-a sfătuit să caut de lucru aici.
— A avut dreptate, cât se poate să trăiți separat?
— Atunci m-am dus la serviciul de taxi. Lucrul e bun, trebuie să știi a comunica cu oamenii, deoarece am clienți diferiți. Sunt unii capricioși, mai ales printre tineri, când au băut sau altceva se întâmplă cu ei. Uneori taci ca să nu creezi o situație de conflict, deși să taci e greu, dar am și clienți permanenți pe care îi stimez, ca și ei pe mine.
— Probabil, nu e deloc ușor?
— Se întâmplă de toate, dar nu pot sta fără lucru, cu toate că am încercat, dar mi-a ajuns răbdare pe câteva zile. Avem casă și pe lângă ea întotdeauna găsești de lucru, dar soția se descurcă foarte bine.
— Oamenii de vârsta dumneavoastră de obicei se plâng pe vremurile de azi, că e greu, că nu trăiesc, ci supraviețuiesc.
— De viață sunt mulțumit, deocamdată. De-aș avea sănătate, restul va fi, de lucru este, am casă, copii, nepoți, strănepot, ce-mi mai trebuie. Nu pot spune că fac ceva special pentru sănătate, dar mă străduiesc să mă odihnesc la sanatoriu, nu fumez, pot bea un păhărel de vin de-al meu. Îl facem împreună cu fiica la noi acasă, ea locuiește la bloc și acolo nu poate. Eu le-am cumpărat tuturor copiilor apartamente, le-am făcut nunți, numai pe fiu nu-l pot însura. Probabil, ar fi trebuit să-l căsătoresc la 18 ani, ca noi cu mama lui, dar acum el prea multe știe. Însă oricum sunt mulțumit de viața mea.
