Deseori la redacția „Unghiul” parvin adresări de îți vine să plângi de neputință și durere.
„Soțul e cu dizabilități severe, are 82 de ani, eu am dizabilități accentuate, sufăr de astm, și întreaga noastră pensie se duce pe medicamente. Nu știm nici cu ce să trăim, nici la ce să sperăm. Acum avem nevoie de bani pentru lemne de foc. Ca să cumpărăm 10 metri de lemne ne trebuiesc 7.000 de lei. Din fericire, fiica muncește în Italia și ne poate ajuta, iar de la statul pentru care am lucrat toată viața, nimic nu așteptăm, deși un asistent personal, unul pentru doi, ne-ar fi fost de mare ajutor”, spune Ecaterina din Cornești.
„Din anul 2000 am dizabilități moderate, acum s-au constatat severe, am pierdut un picior. Cu fiica trăim din pensia mea de 1200 de lei și încă 540 de lei primește fiica pentru îngrijirea copilului. Când va împlini un an și jumătate, nu vom avea nici acești 540 de lei. Fiica nu se poate duce la lucru, deoarece eu nu pot avea grija de mine, am nevoie de ajutor. Ce vom face atunci, nu știu. Am apelat la Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei Ungheni cu o cerere de a o numi pe fiică asistent personal, dar zic că nu sunt funcții vacante, Spuneți-mi, ce să fac?”, ne telefonează din Mănoilești.
„Mama e țintuită la pat timp de trei ani, de când a avut un accident. Mai întâi i s-au stabilit dizabilități severe, iar acum se vorbește despre grad de dizabilitate accentuat, cu toate că ea se simte mai rău. Umblu cu documentele de mai multe zile și de fiecare dată mi se spune să mă duc la un medic anumit pe care trebuie să-l consultăm, oare nu se poate de concretizat de la început de ce este nevoie? Nu știu ce să fac, nu mă pot angaja la un loc de muncă, dar ar fi bine să fiu asistentă personală a mamei, însă la așa ceva nici nu mai visez. Nu avem deloc cu ce trăi, pensie nu primește, chestiunea privind ajutorul social de asemenea nu se soluționează până nu ne clarificăm în privința dizabilității”, ne spune o ungheneancă.
Ce să le spunem acestor oameni, cum să-i susținem, poate cineva știe?
Rândul cu o lungime de 30 de ani
Potrivit șefei serviciului asistenți personali la Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei Ungheni, Adriana Frasin, începând cu anul 2013, statele de asistenți personali pentru îngrijirea persoanelor cu dizabilități severe cum a fost de 60 de persoane, așa a și rămas. În general, acest serviciu pentru republică este destul de tânăr și o experiență mare, din 2008, au tocmai specialiștii din Ungheni, ei au descoperit acest serviciu.
Acest rând amar avansează încet din cauză că o prioritate a deservirii de către asistentul personal sunt copiii cu dizabilități severe.
Interlocutoarea explică faptul că nu toate persoanele, chiar și cu dizabilități severe, se încadrează în categoria celor deserviți, ci doar cei care au probleme cu aparatul locomotor, persoanele cu dizabilități psihice și cei cu deficiențe de vedere.
“ În prezent, în lista de așteptare figurează 240 de persoane. Dacă într-un an rândul va avansa, la fel ca anul trecut, cu 8 persoane, când îi va veni rândul celui cu numărul 240? În același timp, este regretabil să observăm că se mișcă, în temei, pe contul acelor beneficiari, care nu mai au nevoie de acest serviciu pe motiv de deces.
În loc de prestații sociale să fie extinse statele de asistenți personali
Despre aceeași problemă vorbim cu primarul celei mai mari comune din raionul Ungheni, Pârlița, Ion Bejan. În comună sunt peste 20 de bolnavi țintuiți la pat. Primăria în repetate rânduri a adresat demersuri la Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei, dar… ministerul în cauză nu are bani.
La primărie sunt trei asistenți sociali și fiecare dintre ei are 2-3 pacienți, cel puțin le aduc medicamente, îi ajută cu ceva. Desigur, cei care stau la pat au nevoie de altfel de îngrijire, ei trebuie ridicați, întorși, hrăniți, să li se facă procedurile igienice. Ei au neapărat nevoie de cineva care să le fie alături, însă statul nostru nu se prea străduiește. Care e ieșirea? Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei trebuie să găsească mijloace. Anume din cauza lipsei lor oamenii noștri, chipurile, pleacă peste hotare, își lasă bătrânii lor și îngrijesc acolo de cei străini.
Poate chestiunea ar putea fi soluționată cu ajutorul beneficiarilor de alocații sociale? Credeți că ei vor dori să facă această muncă? Când vine vorba de mici lucrări în sat, toți se îmbolnăvesc. Dânsul a mai abordat chestiunea ca la evidență la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă să fie luați oameni sănătoși, cei bolnavi să meargă să perfecteze gradul de dizabilitate și să primească pensie și nu ajutor.
Primarul consideră că problema este foarte acută și statul ar trebui să-i acorde atenție. De ce să se plătească ajutoare sociale pe degeaba în loc să se ofere ajutor celor care au nevoie de el. În general, ar trebui să fie redus numărul beneficiarilor de alocații sociale ca să fie majorate statele de asistenți personali. Dar această chestiune trebuie să o rezolve statul.
