Oamenii legii au reținut 24 de suspecți în urma perchezițiilor pe care le-au desfășurat marți, 23 noiembrie, în mai multe localități și penitenciare din țară. Pe cauza dată, sunt cercetați și 19 deținuți, care urmează să fie tapați pentru audieri. Este vorba despre o schemă de escrocherie cu pretinse vânzări de automobile importate din Europa. Prejudiciul este estimat la circa două (2) milioane de lei, iar schema este cercetată încă din luna septembrie a anului trecut.
Conform materialelor cauzei, bănuiții își creau conturi pe pagini internet cu anunțuri, postau fotografii cu mașini preluate de pe pagini din state europene. Le propuneau spre vânzare, spunând că sunt intermediari. Sumele pe care trebuiau să le plătească în avans clienții variau între 1500 și 3000 de euro, iar unii păgubași le-au dat și nouă mii de euro. Ulterior, făptașii ștergeau anunțurile și renunțau la numerele de telefon.
Într-o conferință de presă, șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Lilian Carabeț, a declarat că majoritatea din cele 24 de persoane reținute nu sunt angajate în câmpul muncii și au antecedente penale. Sunt în total 25 de dosare pe același gen de infracțiune, care au fost conexate într-o procedură unică – escrocherie săvârșită de un grup criminal în proporții deosebit de mari. Marți au fost efectuate circa 60 de percheziții, inclusiv în penitenciare. Deocamdată au fost ridicați 635 de mii de lei.
Liuba Jignea-Suveica, director adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, a declarat că, din informația deținută, în schemele depistate nu este implicat niciun angajat al sistemului penitenciar. Cât despre modul în care deținuții au făcut rost de telefoane sau alte obiecte interzise în locurile de detenție, responsabila a spus că, dacă acestea se depistează, se efectuează anchete de serviciu pentru a identifica modul în care acestea au ajuns.
Pentru acțiuni de escrocherie, suspecții riscă închisoare pe un termen de până la 15 ani.