Atât în această săptămână de dinaintea sărbătorilor pascale, dar și pe tot parcursul vieții, noi trebuie să fim mai buni, mai calzi, mai receptivi față de oamenii nevoiași. Mai ales în Postul Mare trebuie să fim cu sufletul împăcat, să întindem o mână de ajutor familiilor vulnerabile, nevoiașe, cu mulți copii, bătrânilor cărora nu are cine să le deschidă ușa ca să le spună „Hristos a Înviat” sau să le pună o bucățică de pască pe masă. Pentru aceasta însă este nevoie să avem credință și bun-simț.
— De unde trebuie să vină acel bun simț, acea compasiune față de aproapele nostru?
— Fiecare din noi trebuie să aibă modele demne de urmat, căci dacă nu ai un mentor, un om care să te orienteze în viață, nu prea ai sorți de izbândă. Să știți că nici eu în tinerețea mea nu prea înțelegeam unele lucruri, dar datorită bunicii mele, care mi-a deschis sufletul, mi-a deschis ochii, invitându-mă să merg cu ea la biserică, să ascult, să înțeleg și să mă întăresc în credință, am ales o cale corectă în viață. Într-adevăr, credința e un lucru pe care trebuie să-l înțelegem, să-l respectăm. De aceea, este bine să învățăm copiii noștri, nepoții noștri, căci o mică rugăciune adusă către Dumnezeu este o binecuvântare cerească, care te face un om puternic, un om integru.
— Ce face diferența dintr-un om bun, cu bună-credință și unul care trece prin viață fără mari regrete că nu face totul așa cum i-ar sta bine unui om bine crescut, cu un suflet bun față de cei care îl înconjoară?
— Indiferent cine este omul, contează înțelepciunea sa, conștiința sa în tot ceea ce face. Noi suntem învățați că dacă ne este bine nouă, nu contează ceilalți mai triști ca noi. Atâta timp cât nimic nu ne deranjează, uităm și de aproapele nostru și de Dumnezeu. Conștientizăm doar atunci când ne este greu, când ne este dureros, când avem un copil bolnav sau când plecăm la o intervenție chirurgicală, atunci ne aducem aminte și cerem de la Dumnezeu salvare. Ca să cerem ceva, noi trebuie să facem ceva, să mulțumim zi de zi pentru ce ne dă Domnul: pâinică, liniște, înțelepciune, ploiță la timp și ce este mai important, pace pe pământ de care avem nevoie cu toții. Este știut că tot ce se întâmplă în viață este cu știrea Celui de Sus. Nu cade un fir de păr din capul omului fără să nu cunoască El, bunul Dumnezeu.
— Și dacă tot vorbim de starea spirituală a omului, este important unde se roagă omul, acasă sau la biserică?
— Eu nu văd esența principală ca să te afli în sfântul lăcaș, însă în inimă trebuie să ai credință, dar nu ca să vii așa de ochii lumii pentru a vedea cine și cum e îmbrăcat, cine și ce a mai făcut. Nu contează, este bine să te rogi acolo unde ești, în fața icoanei, asfințitului ori răsăritului de soare. Știm că viața este așa cum este. Unii din anumite motive nu pot să se afle la biserică, important este s-o facă din suflet acolo unde se află pentru a mulțumi Domnului că sunt sănătoși și este pace pe pământ. Pentru a se încărca spiritual, omul are acum posibilitatea să urmărească unele emisiuni duhovnicești și la televizor și pe internet.
— Învățătura creștină parcă ar recomanda să nu privim televizoarele și alte surse tehnologice…
— Parcă așa se recomandă, să nu ne folosim de televizoare, internet, telefoanele, dar suntem în veacul 21, a tehnologiilor moderne, când viața ne cere să fim în pas cu timpul. Este de fapt și pentru comoditatea celor bolnavi, care nu se pot deplasa la biserică, iar în acest mod, omul este la curent cu ce se întâmplă atât în viața creștină, cât și în viața de zi cu zi.
— Viața creștină mai presupune și respectarea postului. Cât de important este și acest lucru?
— Nu este neapărat ca postul să-l ții cu strictețe ori să-l faci că te impune cineva, postul este, în primul rând, că faci o detoxifiere a organismului, cinstești credința, chinurile bunului Dumnezeu. Este clar că nu toți pot să țină post din anumite cauze. Pentru mine personal postul este o abatere de la produsele din carne, căci prin post obținem mai multe în aspect de sănătate. Cu toate acestea sunt bolnavi cronici care nu pot ținea postul, la fel din motive de sănătate și nimeni nu este în drept să-i judece pentru aceasta.
— Se spune că cei care țin post au binecuvântare la Sfânta Taină a Împărtășaniei, dar unii oameni au unele rezerve față de folosirea uneia și aceiași linguriță pentru toți. Cum priviți la acest aspect?
— Eu nu am frică, dar cei care au frică, totuși încă în suflețelul lor nu sunt încă pregătiți pentru a respecta credința adevărată. Iată chiar și în acea perioadă a COVID-ului oamenii veneau cu lingurița lor pentru a nu contacta vreo infecție. Din practica mea eu pot spune că nu mi s-a întâmplat nimic, ci dimpotrivă, am trecut mai ușor peste anumite probleme.
— Taina împărtășaniei are și nuanțele ei, nu doar e un simplu obicei…
— Înainte de împăr-tășanie este necesar să te mărturisești în fața bunului Dumnezeu cu sinceritate și pe urmă să citești rugăciunile de împărtășanie, de spovedanie și să primești cu sufletul deschis acea împărtășanie. Nu este om ca să nu greșească, dar mărturisindu-se el cere iertare de la bunul Dumnezeu. Deci având credință în suflet, devenim mai buni, mai receptivi, mai aproape de semenii noștri.
