Începând cu 1 septembrie, salariului minim se unifică în toate instituțiile din Republica Moldova. Asta dacă va Parlamentul vota un proiect de lege în acest sens, aprobat de Guvern miercuri, transmite IPN. Astfel, dacă în prezent regulile de stabilire a salariului în sectorul bugetar și cel real sunt diferite, modificările propuse vor asigura un cuantum minim garantat al salariului echivalent în orice instituție publică, companie privată sau entitate aflată la autogestiune. Salariu minim reprezintă mărimea minimă a retribuției, în lei, stabilită de către stat pentru o muncă simplă, necalificată, sub nivelul căreia angajatorul nu este în drept să plătească pentru norma de muncă pe lună sau pe oră, îndeplinită de angajat. La fel, proiectul urmează să promoveze creșterile salariale echitabile în întreprinderile de stat, întreprinderile cu capital majoritar de stat și întreprinderile monopoliste. De asemenea, va fi introdus un articol care reglementează remunerarea angajaților din instituțiile medico-sanitare publice, încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, și a colaboratorilor catedrelor clinice ale USMF „Nicolae Testemițanu”.