La noi tot ce se construiește, se repară, se reamenajează, se amplasează durează doar un an. Asta în cel mai bun caz. În cel mai rău, poate să dureze numai câteva ore sau minute. Dovadă sunt coșurile de gunoi (ele sunt și așa puține în orașul Ungheni) distruse cu bestialitate sau scaunele care au fost și ele distruse la stadionul central, la câteva zile după deschiderea oficială. Da, ele nu erau de calitate, dar au fost puse pentru noi, nu pentru altcineva. Bannerele sponsorilor / finanţatorilor / partenerilor, de asemenea, sunt distruse.
Nu mi-am închipuit vreodată să distrugi cu atâta brutalitate ceea ce ţi-ai dorit cu atâta ardoare. Mă refer și la stadion, și la Parcul Central.
Mulţi ungheneni şi-au dorit și stadion, și parc. Şi tot mulţi sunt cei care le-au devastat. Chiar zilele acestea am fost în parc. Pe lângă bănci – veșnicele coji de răsărită, iar pe unele din ele poți să citești declarații de dragoste scrijelite cu ciocanul de lipit, chiar și pe unii copaci sunt scrise declarații de dragoste. Ce mai, unghenenii noștri sunt atât de iubăreți și îndrăgostiți! Sunt total confuză, derutată şi dezamăgită. Singurul gând care îmi vine acum în minte este că cineva se răzbună pe sponsorii, ale căror bannere înconjoară stadionul, şi pe băncile distruse – de această dată pe autorităţile publice locale. Nu vreau să cred că le produce plăcere şi că au nişte minţi bolnave. Eu nu pot să-mi explic acest lucru.
Mergem în alte localităţi ale Moldovei, în alte ţări şi ne mândrim cu oraşul Ungheni (cel puţin, eu o fac), dar îl distrugem cu mânuţele noastre. Doar nişte sadici pot face aşa ceva.
Oameni buni, nu mai distrugeţi bunul public. Nu e al autorităţilor publice locale. Nu le faceţi lor rău. Ne facem nouă înşine rău. Acesta e bunul nostru. Oare când o să înţelem acest lucru? Poate ne trebuie lecţii la capitolul „bun public”? Sau şi mai bine, o spălare de creier, în sensul ca să ne revenim din prostiile pe care le facem?
