Sunt o persoană fericită. Soarta îmi dăruiește mereu întâlniri cu oameni extraordinari, fiecare dintre ei trezește admirație, respect. Așa este și întâlnirea ordinară. De această dată, cu Galina Ungureanu, educatoare la grădinița „Guguță” din Ungheni. Mulțumesc părinților absolvenților ei pentru un astfel de cadou.
— De unde sunteți?
— Din raionul Sângerei. Satul meu, Rădoaia, e mare, frumos, cu oameni buni, gospodari. Am absolvit școala pedagogică din Lipcani și am fost trimisă la Ungheni, învățătoare la școala-internat, așa că de 37 de ani sunt ungheneancă, 31 de ani m-am ocupat de copiii din familii nu prea bogate. După închiderea școlii, în decembrie 2011, m-am transferat la „Guguță” și o jumătate de an am lucrat în grupa pregătitoare, apoi – cu o grupă în care erau 34 de copii, de 1 an și 7-8 luni, mulți cu biberon și cu scutec.
— 34 de copii mici?!
— În acest an, ei deja vor merge la școală. Dacă ați fi văzut ce frumoși, ce deștepți sunt, am plâns când i-am petrecut. Pe lume nimic nu este mai frumos și mai dulce decât copiii. Omul care are copii e bogat. Ei sunt bogăția noastră, nu apartamentele, nu mașinile. Omul trăiește pentru ei, iar noi, educatorii, trăim într-o lume a copilăriei, suntem oameni foarte fericiți, acest lucru ne face mai buni. Eu întotdeauna văd numai copiii, ce ochi, ce obrăjori au, ce fețișoară.
— Ați fost mulți copii la mama?
— Suntem patru, eu fiind cea mai mare. Odată mama a ajuns la spital, iar fratele era mic, eu veneam sâmbăta de la Lipcani, spălam toate-toate lucrurile lui, căci scutece atunci nu erau, pregăteam de mâncare și plecam la școală. Eu am doi copii. Fiica trăiește în America, s-a căsătorit, e împlinită, fiul e în Rusia, la el, de asemenea, totul este perfect. Îmi pare foarte rău că pleacă copiii, dar aceasta este o ieșire din situația actuală. Nu, în America nu am fost încă, dar voi pleca, atunci când va apărea un bebeluș. Fiul are două fiice, una s-a născut recent. Acum voi fi în concediu, voi pleca, îi voi vedea.
— Ce ne spuneți despre soțul dumneavoastră?
— Soțul se ocupă de gospodărie. Când lucra, era ocupat în permanență, acum casa e pe seama lui. Eu vin de la muncă și mă pregătesc pentru ziua următoare, de activități. Da, acum mă ocup numai de copii, chiar și atunci când sunt în concediu sun, întreb, mă duc la grădiniță, mă interesez.
— De câte ori ați fost la sanatoriu?
— Nici o dată. Când copiii erau mici, am fost de câteva ori la mare. Copiii au crescut, am rămas singuri și întotdeauna îi zic soțului, haide, vara mergem undeva, el zice, bine, să vedem, poate mergem… Știți, am tot ce-mi trebuie, îmi doresc numai sănătate și îi mulțumesc lui Dumnezeu că îmi dă sănătate, putere și optimism. Se întâmplă să am melancolie și nostalgie, dar nimeni nu le vede.
— De unde aveți această energie, pozitivism?
— Domnul mi le-a dat și îi mulțumesc pentru acest lucru. Bunica mea cu 4 copii a rămas văduvă după război, dar copiii i-a crescut, i-a învățat – toți au studii superioare. Mama mea, când învăța, trăia cu pâine și halva. Poate de la mama, poate de la bunica am luat câte o fărâmă din ce e bun. Când am absolvit școala, unchiul meu, pedagog, m-a întrebat, unde vrei să te duci, la „med” sau la „ped”, eu nu știam ce înseamnă „med” și „ped”, dar am spus că la „ped”. Câțiva dintre băieții noștri au plecat la Lipcani și m-am dus și eu cu ei. Am obținut marea fericire de a lucra cu copiii — acestea sunt cele mai curate, mai luminoase ființe. Întotdeauna le spun părinților: vorbiți cu copiii. De exemplu, faceți ceva la bucătărie, întrebați cu ce s-a ocupat astăzi, ascultați-l, el va povești totul, va fi bucuros că are cine să-l susțină, să-i dea un sfat. Trebuie să știți ce face copilul, ce simte. Atunci veți putea să-l sprijiniți la momentul potrivit. Trebuie să știți a asculta, căci copiii vorbesc mult și e bine să fie orientați la timp în direcția corectă, în caz contrar, o va face o persoană străină.
