S-a declarat război pungilor din plastic care sunt înlocuite cu produse biologice. Trebuie să recunosc că într-unul dintre magazinele din Ungheni am avut o experiență mai puțin plăcută în acest sens. Am văzut la casă pachetul și m-am bucurat că, în sfârșit, trăim și noi ca oamenii și folosim pungi inofensive sută la sută. Desigur, am cumpărat cu plăcere, chiar am luat câteva de rezervă. În unul am pus imediat micile mele cumpărături pe care, făcând câțiva pași, a trebuit să le adun de pe jos.
Inscripția de pe pachet spune că el este prevăzut pentru 6 kilograme, iar al meu nu a rezistat nici la două. Acasă, am descoperit că altul s-a dovedit a fi cu tăieturi de 5 centimetri pe o parte, așa că nu aș risca să-l folosesc.
Acum stau și mă întreb, ce-i asta. A donat Uniunea Europeană pachete biologice cu defect sub formă de ajutor umanitar? Antreprenorii noștri, extrem de inventivi, au procurat din Europa, foarte ieftin, o marfă rebutată pentru a o vinde în rețelele de comerț? Sau acestea, undeva pe la vreun depozit, atât de mult și-au așteptat să le vină ziua, încât s-au deteriorat? Iar această marfă ecologică găurită costă 1,65 lei, nu 0,50, așa că cei care oferă pachete scumpe ar trebui să se gândească la acest lucru în primul rând. Iar eu, ca să nu mă amărăsc prea mult, voi considera că este doar o întâmplare.