De mică am învățat să fiu bună, mărinimoasă, atentă cu oamenii din jur. De-a lungul vieții asta am și făcut, am răspuns la bine cu bine, am fost și sunt binevoitoare, am tratat oamenii cu empatie și înțelegere, iar atunci când am greșit, mi-am cerut scuzele de rigoare. M-am bucurat mereu, atunci când am fost înțeleasă, acceptată și tratată cu bunăvoință. Mă întristează atunci când la bine se răspunde cu rău, când faptele bune sunt privite cu dispreț și dezaprobare.
În viață am oferit, dar am și primit, lucru de care sunt mulțumită și recunoscătoare. M-am străduit de fiecare dată să-i pun pe cei din jurul meu pe primul loc. Sunt dispusă mereu să alerg pentru ei, să mă implic în numele lor, să fiu la dispoziție, ori de câte ori este nevoie. Mă plasez pe un loc mai inferior, de multe ori cu bună știință, nicidecum din inerție, ci întotdeauna dintr-un spirit de solidaritate, identificându-mă cu problemele tuturor.
Am fost sfătuită mereu să cred în oameni și să conștientizez că timpul și energia pe care le petrecem ripostând în fața celor care ne supără ne-ar îmbogăți, dacă această forță ar fi îndreptată în direcția unui efort constructiv, cum ar fi, să construiești în loc să distrugi! Din păcate, firea omenească mai înclină uneori spre a-și petrece o parte din viață, făcând unele eforturi inutile și distructive.
Se spune că există o singură modalitate de a pedepsi o persoană care ți-a greșit și aceasta este, răspunzând la bine cu răul făcut. Cel mai mare lucru pentru o persoană sunt actele de bunătate, oferite în schimbul urii și invidiei, căci timpul petrecut ținând pică pe cineva, nu este doar pierdut, ci și sufocă emoțiile valoroase din inima omului. Gândurile pline de ură nu rănesc pe nimeni altcineva, decât pe persoana care se lasă în voia lor. Norocos este omul care este destul de matur și înțelept pentru a se ridica deasupra intoleranței, egoismului, lăcomiei și geloziei mărunte.
Napoleon Hill spunea: „Cât va mai dura până când oamenii vor învăța să meargă pe cărarea vieții, braț la braț, ajutându-se unii pe alții în spiritul dragostei, în loc să se doboare reciproc? Cât va mai dură până când vom învăța că singurul succes adevărat în viață ține de măsura în care servim umanitatea? Cât va mai dura până când vom învăța că binecuvântările cele mai mari în viață le sunt oferite celor care refuză să cedeze tentației vulgare de a-i distruge pe ceilalți?
