Gheorghe Muruziuc a fost un om uimitor, cu o soartă rară şi amară. Despre cei ca el ar trebui să se scrie cărţi, să se toarne filme, iar noi nu putem decât să constatăm faptul că eroului ţării noastre, deţinătorului celei mai înalte distincţii – Ordinul Republicii (post-mortem) – cei apropiaţi, mai bine zis, unica lui soră, pensionară din Ungheni, din motive lesne de înţeles nu poate să instaleze la mormântul din oraşul natal, Făleşti, un monument demn de un asemenea om. În plus, peste tot unde s-a adresat nu a găsit susţinere, chiar şi la cei care au semnat decretul de decorare. Aşa şi zace de aproape 17 ani având la căpătâi o simplă cruce de metal.
El, probabil, nu se supără pe noi pentru asta, deoarece în viaţă a trecut prin atâtea, încât o cruce simplă la mormânt e o adevărată onoare, doar putea fi şi mai rău. Nu avea nici 18 ani când a fost trimis, fără consimţământul său, în îndepărtata Rusie, să înveţe la FZO (o şcoală de meserii). Prin multe a trecut băieţandrul rupt de casa părintească şi de cei dragi într-o ţară străină, cu o limbă străină. Gheorghe s-a întors acasă peste 14 ani, iar împreună cu el la Făleşti a venit şi familia sa – soţia şi doi feciori. S-a dus să lucreze la fabrica de zahăr. În martie 1966 a devenit candidat în unicul la acea vreme partid, iar pe 28 iunie al aceluiaşi an a arborat tricolorul pe coşul de fum al întreprinderii unde muncea.
Nu e exclus că Gheorghe a fost judecat pentru huliganism că să scutească CC al PCM de învinuiri că ar desfăşura rău munca în probleme naţionale, în caz contrar, nu ar fi ispăşit pedeapsa de doi ani în Ivdellag, ci cel puţin zece. „Huliganul” a fost reabilitat în anul 1991, atunci a venit şi vremea lui – putea spune ce crede şi să meargă liniştit cu drapelul său. Cu regret, în 1998 Gheorghe s-a stins din viaţă.
El a plătit un preţ prea mare pentru Ordinul Republicii. Dar statul? Statul, înmânându-i distincţia supremă, mai mult nu-i datorează nimic luptătorului pentru ideea naţională, nici măcar un monument? Şi dacă lui Gheorghe nu i-a fost dat să afle despre această decoraţie, poate ar trebui să afle despre ea pământenii lui, citind epitaful de pe monument, care ar fi instalat din banii statului. Cel puţin, luându-se în consideraţie cei 500 de lei pe lună ce i se cuvin cavalerului celei mai înalte distincţii a statului. Iar surorii lui Gheorghe Muruziuc, Elena Ermoşchin, dorim să-i spunem: aveţi răbdare, vocea dumneavoastră poate să nu fie auzită, ca şi vocea fratelui, în anul 1966.
