A crescut printre trenuri, șine, traverse, printre zgomotul intermitent al roților, însă de 50 de ani, de când e angajat oficial la ÎS „Căile Ferate ale Moldovei”, Valeriu Cubac, șeful depoului de locomotive al Nodului Feroviar Ungheni, împreună cu subordonații au grijă pentru călătoriile noastre pe drumul de fier să fie în siguranță.
El spune că meseria de cfm-ist e o tradiție de familie, practic străbunelul, bunelul și tatăl său au asistat la apariția și dezvoltarea acestui sector de transport chiar de la începuturi. Recunoaște că nu e un lucru din cel mai ușor și, în general, să faci carieră la calea ferată înseamnă să știi a lucra în echipă. „Dacă un serviciu nu funcționează cum trebuie, atunci întreg sistemul suferă”, explică el.
Dragostea de tren o învinge pe cea de marină
După serviciul militar în forțele maritime, revine acasă. Dorul de plaiul natal, dar și atracția față de tren îl fac să renunțe la o altă carieră, cea în marină. „Știți, eu chiar am și locuit lângă traseul de cale ferată, în satul Elizavetovca. Când eram copil, îmi era interesant și mă atrăgea ca magnetul spre acest serviciu de transport. Atunci erau locomotivele cu aburi, ceva fenomenal. În 1968, m-am angajat ca simplu lăcătuș la nodul feroviar.
Mai exact, asta se întâmpla la 1 octombrie. Acele locomotive cu aburi, ce m-au fascinat de mic copil, aveam să le cunosc mai îndeaproape. În perioada aceea era o adevărată nebunie, în sensul bun al cuvântului, aici – lucru mult, trenuri multe în depou, zgomotul era unul infernal, fiind o bază de rezervă a căilor ferate a fostei Uniuni Sovietice. Apoi, după lăcătuș m-am perfecționat și am ajuns să fiu ajutor de mecanic, am învățat prin corespondență pentru a studia toate tipurile de locomotive. În această funcție am lucrat 23 de ani. Am străbătut cu trenul tot spațiul sovietic”, își deapănă amintirile șeful depoului în biroul mobilat auster (doar o masă, un dulap și un safeu), care i-a devenit a doua casă.
Cea mai frumoasă perioadă
În continuare Valeriu Cubac îmi mărturisește că pentru el perioada cea mai interesantă din toată cariera sa a fost cea de la începuturi. „Se aduceau locomotive noi și, nouă, ca tineri specialiști, ne plăcea să cunoaștem tot. Era de lucru și calea ferată reprezenta un serviciu atractiv. Nu ca în ziua de astăzi când, practic, nu-i perspectivă pentru tinerii care se angajează aici. Au plecat 60% din lucrători. Spre exemplu, din totalul de 130 de lucrători au rămas 24 de mecanici și 13 ajutori de mecanic. Iată, atunci au fost anii care mi-au rămas în memorie ca cea mai frumoasă perioadă din cariera mea”, pe o notă nostalgică dânsul îmi evocă povestea sa profesională. Și totuși, el mai speră că situația se va redresa în acest domeniu și va fi ca odinioară, că tinerii, care astăzi aleg să plece peste hotare, vor reveni și vor cunoaște vremuri bune. „Iată, parcă încep un pic lucrurile a se mișca, trenurile modernizate, cele de marfă, care într-un număr mai mare tranzitează nodul feroviar acum. Poate viitorul lor promițător la CFM se apropie!..”, adaugă acesta plin de speranță.
Pasiunile unui lucrător la calea ferată
Zgomotul sacadat al roților de tren îl fac să aibă hobby-uri, care îi aduc o porție de liniște și meditație – grădinăritul și pescuitul. „Casa părinților din Elizavetovca a rămas în grija familiei mele și acolo e grădina, firește, unde cultivăm legume. Ca să vă spun acum că e necesar, nu, e mai mult din plăcere. După grădinărit o altă pasiune de a mea e pescuitul. Poate părea paradoxal pentru un om, care e obișnuit cu sunete aproape infernale, să aibă aceste două pasiuni, însă ele sunt mai mult pentru odihna sufletului. Apropo, grădinăritul a jucat un rol esențial pentru mine și echipa mea ca să sădim flori și copaci în zona depoului de locomotive.”
