Dumitru Marjină din Ungheni, la vârsta de 33 de ani, conduce afaceri din domenii diferite: alimentaţie publică, industrie textilă. Totodată a investit în construcţia unei clădiri din centrul oraşului. Cu zece ani în urmă a schimbat Moldova pe Italia, cu gândul la o viaţă mai bună. A revenit însă acasă, nu doar cu bani, dar şi cu idei, pe care cu succes le realizează.
— De ce ai revenit în ţară?
— Îmi era dor de casă, locurile natale. Am vrut să revin, să investesc aici. Un italian m-a sfătuit, că în străinătate ca mine sunt mulţi, iar acasă, cu experienţa acumulată, aş putea fi unul dintre cei puţini care vor dezvolta o afacere. Ungheniul e o piaţă bună pentru cei care vor să investească.
— A fost uşor să îţi faci loc în afaceri?
— Banii câştigaţi peste hotare nu mi-au ajuns, am luat un credit. La început am deschis o patiserie în centrul oraşului. Am încercat să extind afacerea în cartierul Tineretului, dar nu a fost o idee bună. Am cumpărat teren în centru şi am ridicat construcţia cu patru nivele. De trei ani gestionez şi o fabrică, confecţionăm pijamale pentru un brand italian.
— Cum ai pus bazele fabricii?
— Când revenisem din Italia, fusesem angajat manager la o companie italiană de confecţii. Firma nu a activat mult, iar în loc de salariu mi- au dat maşini de cusut. O perioadă acestea au stat depozitate. Ulterior, împreună cu un partener am pus pe roate SRL „Prospera Textil”. Am început activitatea cu 9 angajaţi, acum avem 27.
— Anul acesta, la concursul ”Businessmanul anului” ai fost distins cu trofee pentru activitatea pe care o desfăşori…
— A fost o surpriză plăcută pentru mine. Sunt fabrici poate mult mai puternice în Ungheni, dar m- a încurajat încrederea acordată. Am investit în Ungheni, am oferit locuri de muncă, probabil, asta a contat.
— Povesteşte despre experienţa din Italia.
— Aveam vreo 23 de ani, absolvisem facultatea. Mama lucra în Italia şi am decis să plec şi eu. Acolo am lucrat ajutor de bucătar, baby-sitter, am îngrijit un bătrân, am fost angajat la fabrică, am fost paznic, am vândut încălţăminte, fructe. Limba italiană am învăţat-o uşor. Mai greu a fost să ajung peste hotare. Plecasem în perioada când se plăteau bani mulţi ca să ajungi ilegal în Europa. O lună am mers pe jos până în Italia, clandestin, deşi mi s-a promis că în trei zile voi fi la destinaţie. Părinţii nu ştiau nimic de mine. A fost o adevărată nebunie. Am despre ce povesti acum.
— Ce faci în timpul liber?
— Serile lucrez, verific documentaţia. În weekend plec la Iaşi cu soţia, prietenii. Îmi place să mă plimb în acest oraş. Aş vrea ca şi Ungheniul să arate astfel. Am început să citesc cărţi. La nuntă, pe care am jucat-o recent, am rugat invitaţii ca în loc de flori să ne dăruiască cărţi şi iată că am acumulat o mică bibliotecă.
— Ce ar trebui să facă autorităţile ca oraşul să fie atractiv pentru investitori?
— Infrastructura. Străinii, când văd ce drumuri avem, sau închiriază o locuinţă în Dănuţeni, unde nu este apă la robinet, canalizare, pleacă şi nu se mai întorc.
— Ce vise ai?
— Îmi doresc urmaşi, e sensul vieţii.
— Unde îţi vezi viitorul?
— Acasă. Peste hotare voi pleca doar în vacanţă. E timpul să ne implicăm mai mult în viaţa ţării noastre.
— Cum se vede ţara ta din străinătate?
— Acolo parcă ai fi patriot, probabil, de dor. Acasă te contopeşti cu realitatea, când oamenii nu se mai stimează, nu le mai pasă de tot ce îi înconjoară. Poate e din lipsa de identitate, tradiţii. Păcat!
— Tânăra familie Marjină şi-a cumpărat locuinţă?
— Închiriem deocamdată. Am văzut greşeala părinţilor care cu toţi banii pe care i-au avut şi-au cumpărat casă. Trebuie să investeşti ca apoi să obţii profit şi să îţi poţi cumpăra şi locuinţă.
— Există o persoană în viaţa ta căreia îi eşti recunoscător?
— Sunt câteva. Bunica, pentru că a avut grijă de mine şi fratele meu cât părinţii au fost plecaţi peste hotare. Desigur, şi mamei, tatălui meu le zic mulţumesc pentru că ne-au susţinut şi încurajat în toate.
