Talentul și motivația sunt aspectele care transformă viața unei persoane. Talent și motivație am văzut și în Rodica Hariuc, locuitoare a satului Sculeni. Despre învățătoarea de clase primare cu o pasiune extraordinară față de lucrurile din jur aflăm în interviul ce urmează.
— Cine este Rodica Hariuc?
— Povestea vieții mele a început în toamna anului 1980 în satul Stolniceni, care și astăzi păstrează amintirea anilor copilăriei și ai adolescenței mele. De asemenea, povestea vieții mele continuă în satul Sculeni, care rămâne a păstra amintirile despre începutul carierei de astăzi. În toamna anului 2000 am început în această localitate minunata carieră de învățător. Am lucrat învățătoare la Liceul Teoretic Sculeni, acolo unde am debutat; iar acum continuu activitatea în Gimnaziul Gherman, din satul vecin. Sunt o femeie fericită și binecuvântată cu patru copii frumoși – doi băieți gemeni și două fetițe. Sunt în momentul în care pot să spun că sunt realizată atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Sunt un om simplu care iubește sinceritatea și detestă prostia. Tot ceea ce am îi datorez lui Dumnezeu.
— Ce v-a determinat să încercați și altceva pe lângă cariera dvs, deja solicitantă?
— Unul dintre motivele care au influențat viața cotidiană este faptul că nu sunt genul de persoană căreia îi place monotonia. Cred că și felul meu de a fi, adică o persoană aflată mereu în căutarea a ceva nou, m-a determinat într-o oarecare măsură să înmulțesc filele din cartea vieții. De asemenea, pot spune că practicarea a ceea ce fac astăzi se datorează inclusiv din copilărie, atunci când am început să cos în cruciuliță în clasele primare, și în adolescență, atunci când mi s-a deschis al doilea răsuflu în bucătărie, mămica mea fiind bucătăreasă pe la petreceri. Astfel, învățătoarea mea de la cercul școlar Mâini Dibace mi-a altoit dragostea pentru ac și ață; iar de la mama am reușit să „fur” farmecul pentru bucate. În cele din urmă, am reușit să acumulez un bagaj mare de experiențe care au dus astăzi la practicarea a mai multe hobby-uri, printre care principalele – lucrări cusute în mărgelușe și torturile. Totodată, dragostea pentru lucrările în mărgelușe vine și de la soțul meu. El m-a „virusat” atunci când mi-a făcut cadou prima lucrare la ziua mea de naștere, cu 10 ani în urmă.
— Care este parcursul evolutiv al hobby-urilor dvs?
— Hobby-urile îmi permit să fiu în raiul meu. Debutul în domeniul patiseriei l-am avut pentru cumnatele mele. Mai apoi oaspeții lor au început să apeleze și să devină clienți. Până atunci, evident, practicam, și, astfel, familia mea era mereu răsfățată cu dulciuri. Referitor la lucrările în mărgelușe, cea mai mare realizare în acest domeniu a fost visul de a dărui celor 16 nani de botez ai mezinei, drept cadou din partea noastră, iconițe cusute în mărgelușe. Astfel am ajuns să cos icoane pentru cununii, botezuri, zile de naștere etc. Toate lucrurile se învață, ceea ce am făcut și eu. Fiind în secolul XXI, dacă ești sărac în fantezie nu este o problemă. Consider că evoluez continuu și datorită clienților, pentru că, cu ei mă sfătui în privința comenzilor, încercând să fac în totalitate ceea ce își doresc. Despre cusut pot să adaug că sunt un mic expert în alegerea gamei de culori și a pânzei, lucru venit din experiență.
— Doar icoane sau și altceva? De ce?
— Din tot arsenalul doar vreo 10 lucrări nu sunt iconițe. Nu simt nici o atracție să cos altceva, deoarece asta îmi place și o iau drept o binecuvântare.
— Cât de des aveți comenzi?
— Cu ambele activități am început ca fiind niște hobby-uri, dar cu timpul au ajuns să fie și un venit suplimentar. Rar se întâmplă să am concomitent mai multe comenzi cu torturile, pentru că nu mi-am făcut un scop din asta. La momentul de față am încetinit puțin activitatea în acest sens, pentru că nu prea dispun de timp, iar în paralel sunt iconițele. Chiar acum realizez „Cina cea de taină” pentru o doamnă stabilită în Rusia. De asemenea, multe lucrări au ajuns și în Italia, Germania și Anglia. Întotdeauna aleg să fiu mulțumită de mine și să îi mulțumesc pe cei care apelează la mine, indiferent de comanda de care au nevoie. Dacă este nevoie de operativitate, atunci schimb noaptea în zi ca să muncesc.
— Cum combinați hobby-urile cu serviciul și viața personală?
— Cum poți echilibra ceea ce e în mâinile lui Dumnezeu?.. Totul este în voia Lui. Familia îmi este alături, susținându-mă și încurajându-mă. Am avut o perioadă în care aveam foarte multe comenzi și efectiv nu reușeam în timp să le termin. Ei bine, atunci, unul dintre feciori cosea în rând cu mine ca să mă ajute să termin lucrările. Cu toate acestea încerc să nu fac „salată”, să nu le amestec și să nu le încurc, pentru că în așa fel reușesc să nu neglijez pe nimeni și nimic.
— V-ați gândit vreodată să lăsați școala în favoarea hobby-urilor?
— Categoric nu. Școala este în primul rând serviciul de bază. Mai apoi, chiar dacă este o profesie nu din categoria celor mai „liniștite”, este de suflet și nu mă pot lăsa de ea.
— Vă opriți doar la aceste hobby-uri sau intenționați să mai încercați și altceva?
— Mai întâi de toate mă rog ca Dumnezeu să îmi țină vederea bună, așa cum este acum, pentru mulți ani înainte. Niciodată nu m-am mulțumit cu puțin, încercând să fac cât mai multe lucruri posibil. Dintre toate doar aceste activități sunt mai cunoscute, însă am îndrăznit să fac tot ce mi-a șoptit destinul. Îmi place foarte mult să cânt, de aceea sunt în corul bisericesc de 10 ani; am început în localitatea natală și continui aici, în Sculeni. Am peste 100 de poezii scrise. Am și câteva zeci de lucrări croșetate și de mai bine de 20 de ani mânuiesc foarfecele. Acestea însă sunt niște activități despre care cunosc doar cei mai apropiați oameni.
