De fiecare dată când revin într-un loc unde am întâlnit oameni talentați, sunt încercată de emoții. Emoții că și de această dată voi descoperi oameni care știu să prețuiască frumosul, dar mai ales să-l transmită. Un asemenea loc este Școala de Arte din Sculeni.
Am revenit aici după doi ani. Clădirea are o față ușor schimbată – semn că s-au făcut reparații – și acest lucru nu poate decât să mă bucure. Încă de la intrare am simțit că locul trăiește. Urc scările, deschid ușa, iar în foaier sunt întâmpinată de note muzicale – vioară, pian și alte instrumente – semn că orele sunt în toi. Pe fundal, lucrări plastice – picturi realizate de patru eleve ale profesorului Ghenadie Manica – adaugă un plus de culoare și sensibilitate.
N-a trecut mult și am început să fac fotografii. Nu pentru că trebuie, nu pentru că îmi fac meseria, ci pentru că aveam nevoie să mă delectez cu frumusețea culorilor, cu armonia compozițiilor, cu mesajul discret, dar puternic, pe care aceste lucrări îl transmit. Pentru că Școala de Arte din Sculeni nu este doar un loc unde se învață – este un loc unde frumosul se simte, se aude, se vede.
Emoția creației
Anna este una dintre cele patru eleve ale profesorului Manica ale căror lucrări aduc poveste acestui spațiu artistic. Discuția cu ea mi-a arătat că în spatele fiecărui tânăr talent se află o întreagă rețea de oameni care cred, care sprijină, care trăiesc emoția creației alături de el. „Domnul Ghenadie mă susține în toate lucrările și la toate concursurile”, povestește Anna. „Însă familia mea este cea mai dedicată în acest sens. La fiecare lucrare pe care o fac, ei rămân plăcut surprinși și mă încurajează ca și cum ar fi prima mea lucrare. Părinții, surorile și cumnații mei sunt cei mai mari susținători, și nu doar în domeniul artei, ci în orice aspect al vieții mele – fapt pentru care le mulțumesc”.
Desenul în alb și negru – un jurnal tăcut
Grafica, o formă de exprimare vizuală ce pare simplă, dar care cere o finețe aparte, este tehnica preferată de multe dintre aceste tinere. Desenul grafic vorbește în alb și negru, dar exprimă o lume întreagă de nuanțe. Linia, umbra și contrastul devin limbaj, iar hârtia capătă viață sub presiunea creionului sau a tușului. „Toate vorbesc despre ce am simțit în momentul în care desenam, despre ce trăiam eu atunci”, spune Ana-Maria Parascan. Pentru ea, grafica e un fel de jurnal tăcut, în care nu scrie cuvinte, ci emoții desenate cu migală. „Îmi exprim stările prin contrast, prin intensitatea umbrelor sau prin delicatețea unei atingeri de creion. Desenul grafic nu e doar o tehnică, e o confesiune – o formă de a mă înțelege și de a mă lăsa înțeleasă”.
Profesorul Ghenadie Manica confirmă pasiunea și efortul elevelor: „Ana-Maria și Valeria sunt axate pe grafică, iar Sofia și Ana oscilează între culori și alb-negru. Toate patru au obținut rezultate remarcabile – premii la concursuri naționale, internaționale și locale. Ultimul a fost „Înflorit-au castanii” (festival-concurs local), unde discipolele mele au luat premii importante. Îmi pare rău că pleacă, dar sper că își vor urma calea în artă. Sunt momente când obosesc și vor să renunțe, dar dacă vedem că au talent și depun efort, atunci insistăm să nu se dea bătute”.
Culoare, lumină și amintiri
Ana Mocanu își amintește cum, la 7 ani, și-a dorit să facă pictură, însă părinții nu au fost convinși la acea vreme. „Acum îmi spun că a fost cea mai bună decizie. În clasa a VIII-a am aplicat la Școala de Arte Sculeni, clasa pictură – o decizie asumată. Eu înțelegeam deja cum să combin culorile, cum să aplic o tehnică sau alta”.
Deși desenul în creion i-a plăcut dintotdeauna, cu timpul a început să lucreze în acuarelă, guașă, acrilice – iar cel mai mult îi place acrilicul. „Pe viitor vreau să încerc și pictura în ulei. La expoziție sunt lucrări din toți anii de studiu. Nu sunt cele mai reușite, cele mai bune sunt acasă”, zâmbește ea. „Lucrarea la care țin cel mai mult este o natură moartă – o vază aurie. Lumina de la ora 16:00 bătea perfect pe aceasta. Am stat mai multe zile ca să prind exact așa luminile, ca să le simtă și cel care privește tabloul. Într-o săptămână am realizat lucrarea. Voi merge pe această cale a picturii”.
Arta ca evadare
Valeria Pavliuc a ajuns la artă dintr-o nevoie de a-și găsi un hobby. „În timpul orelor de la școală schițam cu pixul diferite lucruri. Apropiații au observat că am talent și m-au înscris la Școala de Arte. Fac de un an și ceva. Părinții nu au avut posibilitatea să mă înscrie mai devreme”. Valeria preferă grafica: „Această tehnică mă relaxează și mă regăsesc în ea. Sora mea mai mare mă susține în tot ce fac. Sunt în clasa a VI-a la Gimnaziul Gherman și îmi doresc să carieră în design”.
Pictura – oglinda naturii și a sufletului
Pentru Sofia Romanciuc, pictura este modul prin care se exprimă cel mai bine. „Pasiunea vine de la natură. Îmi place să pictez în acuarelă – e stilul care mă reprezintă”. Sofia a obținut locul I la „Înflorit-au castanii” și se mândrește cu tabloul O seară prin Chișinău. „Pictura e limbajul meu. O fac din clasa a V-a”.
Pe lângă tehnica acuarelei, Sofia explorează cu curaj diverse teme și culori, reușind să transpună pe pânză emoții și atmosfere ce vorbesc direct sufletului privitorului. Pentru ea, fiecare tablou este o poveste, o mică călătorie în lumea sa interioară, dar și o reflecție a frumuseții lumii înconjurătoare. Prin pictură, Sofia nu doar surprinde natura, ci și îi dă glas, invitând pe oricine să vadă lumea prin ochii ei sensibili și plini de inspirație.
Viitorul artei prinde contur
Ana-Maria Parascan își amintește momentul în care a ales pictura în locul dansului. „Fac pictură din clasa a II-a. Prima carte de colorat mi-a căzut în mână și am combinat culorile într-un mod în care nici eu nu știam că pot”. Preferă grafica, lucrând cu marker, pix sau stilou.
După treapta gimnazială, va merge la Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași, hotărâtă să continue pe drumul artei. „Sunt lucrările mele în pix – naturi moarte – și le-am făcut cu multă plăcere”.
Un loc unde frumosul se naște
Școala de Arte din Sculeni nu este doar o instituție de învățământ. Este un spațiu în care tinerii își descoperă vocea interioară prin desen, culoare și sunet. Este o comunitate în care talentul e încurajat, iar emoția artistică devine limbaj universal.
Și, poate cel mai important, este un loc în care frumosul nu e doar predat – ci este trăit.
