Vasilina mergea îngândurată spre casă. Astăzi a fost la biserică. După slujbă a trecut pe la mătușa Irina, sora mai mică a tatălui său, o femeie bună la suflet și blajină. Mătușa i-a promis că duminica viitoare va veni la dânsa. Vasilina s-a bucurat – era unica femeie din neamul lor care foarte mult o susținea.
Vasilina avea patruzeci de ani, nu era căsătorită și nici nu a fost. În toți anii pe care îi avea numai a muncit. Era de statură mijlocie, la corp îi stătea bine, avea părul roșcovan, fața era presărată ușurel cu pistrui, dar nu-i sta rău, avea ochii negri umbriți de genele lungi. Îi stătea rău că nu era îmbrăcată ca o fată tânără, ea de mult pierduse speranța de a se căsători și nu se mai îngrijea. Chiar de era sărbătoare, era îmbrăcată într-o rochie veche care nu avea nici culoare, era încălțată cu niște sandale vechi și pe cap purta un batic ars de soare.
La biserică se întâlnise cu fostele colege de clasă, toate cu copii, cu soți, numai ea era singură, prima dată a simțit atât de dureros singurătatea.
Ajungând acasă, nu-i venea să intre pe poartă, înainte era gălăgie în ogradă, râsete de copii, dar acum au rămas în toată gospodăria ea și câinele Tarzan, bătrân și aproape orb.
S-a așezat pe prag și a început să-și depene amintirile.
Mama ei, Galina, era din satul Horodiște, era o fată frumoasă, cam plinuță, din oameni gospodari. Unicul ei neajuns era că lucra foarte încet, era rezervată în toate. Din primele zile de căsătorie mama lui Pavel, Elena, nu a iubit-o, mereu îi zicea lui Pavel: „De unde ai găsit-o, merge și doarme, altă fată din sat n-ai găsit? Tare e înceată”.
În al doilea an de căsătorie Galina a născut-o pe Vasilina. În casă era bucurie mare, mai ales că semăna cu mama lui Pavel, Elena.
Pavel era om harnic, el într-o zi putea să lucreze atât cât unul mai leneș făcea timp de o lună, el râdea spunând: lucrez și pentru Galina. Timp de cinci ani Galina nu a mai născut, așa a fost de la sine, după cinci ani a născut două fete și doi băieți.
Vasilina de mică era pusă la lucru, ea pe toți patru copii i-a crescut. Galina, cum îi năștea, cum îi dădea Vasilinei, motivând că se simte rău, nu are lapte, găsea diferite motive numai să nu îngrijească copiii. Ea tare se îngrășase, avea vreo sută treizeci de kilograme, dar Pavel o iubea, și ceea ce spunea ea era sfânt. Îi venea greu Vasilinei, ea scălda copiii, îi hrănea, tot ea dormea cu ei.
Școala practic nu o frecventa, cu copiii nu se juca – nu avea timp. Mereu își aducea aminte cum, când învăța la școală, nu știu ce nu împărțise cu un coleg din clasă și acela a vrut s-o lovească, dar vecinul Ion i-a luat apărarea. Niciodată nimeni nu i-a luat apărarea și din ziua ceea a înțeles că s-a îndrăgostit de Ion. Era în clasa a șasea. Dar nici nu aveai cum să nu te îndrăgostești de el. Era cel mai înalt și mai frumos băiat din clasă, învăța foarte bine. Iarna la săniuș el de vreo două ori a dat-o cu sania lui. În așa momente Vasilina era cea mai fericită fată.
Când l-au petrecut pe Ion în armată, a fost invitată și Vasilina, dar nu a putut veni, nu avea cu ce să se îmbrace, s-a uitat puțin timp printre gard și pe urmă a plecat acasă.
Ion avea o soră mai mare decât dânsul cu doi ani. Vasilina se împăca bine cu Cristina, toată vremea îi povestea despre Ion. Ei primeau scrisori de la el din armată, fotografii și Cristina o chema pe Vasilina și îi arăta. Odată Vasilina a furat o fotografie, acum până nu privea la fotografia lui Ion nici nu se culca să doarmă.
Peste doi ani Ion a venit din armată, tot în toamna ceea a făcut și nuntă cu o fată din satul vecin, Veronica. Fata era frumoasă, blondă cu o gâță frumoasă lăsată pe spate.
Mama lui Ion decedase cu vreo patru ani în urmă, sora Cristina se căsătorise, trăia la casa soțului ei. Ion s-a grăbit cu căsătoria pentru că nu avea cine să le gătească mâncare, să îngrijească de gospodărie, dar și tatăl lui, i-a zis: Poate te însori, Ioane, că ne vine greu nouă fără femeie în casă. Ion s-a căsătorit, dar nu a știut că Veronicăi nu-i plăcea să lucreze nici prin casă, nici prin gospodărie.
Ion se angajase să lucreze șofer pe o mașină din centrul raional, ducea marfa prin magazinele din sat, așa că el de dimineața până seara nu era acasă, Veronica era mai mult singură, nu prea se repezea la lucru, nu-i plăcea nici bucate să gătească, nici să lucreze prin gospodărie. Seara, venind de la lucru obosit, flămând, Ion o întreba: „Unde e mâncarea? De ce nu ai gătit nimic, cu ce te-ai ocupat toată ziua?”, și se începea cearta. Așa a durat vreo zece ani, copii nu aveau și Veronica la sfadă îl dojenea pe Ion că din pricina lui nu au copii.
Într-o zi, venind de la lucru mai devreme, Ion o găsi pe Veronica cu amantul în casă făcând dragoste. Lui îi mai spunea lumea că Veronica îl înșală cu Vasile Baciu, ba cu Gheorghe al Frăsinei. El nu credea, așa cum era ea, dar el o iubea și nici nu-și închipuia să divorțeze, dar acum, văzând-o cu ochii lui, nu a mai putut răbda. Tot atunci i-a făcut bagajul și a scos-o din casă, zicându-i: „Înapoi nu ai ce căuta, eu nu te mai primesc”.
De împărțit nu aveau ce împărți. Ea nu venise cu zestre de acasă, casa era a lui Ion și lucrurile din casă tot erau numai ale lui. Așa că Veronica s-a dus și încă l-a făcut și prost: „Toată vremea te-am înșelat”, și cu glas tare își numea amanții. Ion era distrus complet.
Vasilina, după sfatul mătușii Irina, a vândut douăzeci de oi, șase purcei și un porc. De data aceasta nu s-a dus să împartă banii la frați și la surori, a plecat în capitală să se îmbrace. Și-a cumpărat vreo trei rochii, pantofi, sandale frumoase, o scurtă de toamnă, cămăși de noapte, vreo două halate, baticuri frumoase. A cheltuit toți banii, cumpărându-și de toate.
Până în seară aflase surorile că Vasilina a vândut diferite bunuri și s-a îmbrăcat. Au venit amândouă cu tot cu copiii s-o ocărască de ce a cheltuit banii și nu le-a dat lor nimic. Vasilina s-a așteptat la așa pas din partea lor și foarte liniștit le-a lămurit: „S-a terminat cu ajutorul din partea mea. V-am crescut, v-am ajutat la nuntă, la făcut casă și așa v-am tot dat ce am putut toți anii aceștia, acuma gata, n-am să mai ajut, aveți bărbați care lucrează, aranjați-vă și voi la lucru, eu nu mai pot să vă ajut. Am să trăiesc pentru mine”.
A fost o mare sfadă, amândouă surorile voiau să sară s-o bată pe Vasilina. Noroc că venise mătușa Irina și a potolit spiritele. Le-a ocărât și le-a zis de toate: „Din pricina voastră Vasilina n-a învățat la școală, nu s-a măritat la timp, nu a avut o copilărie fericită ca toți copiii, v-a fost slugă vouă, poartă hainele voastre, vechi, la biserică ieri era îmbrăcată ca o cerșetoare, eu am sfătuit-o să vândă ce poate, să-și lase numai cât îi trebuie ei și să se ducă să-și cumpere haine de îmbrăcat și să mai caute de dânsa, ajunge cât vi s-a dedicat vouă”. Fetele, supărate foc, s-au dus pe la casele lor.
Într-o zi Vasilina s-a îmbrăcat frumos și s-a dus la magazin după produse. Femeile toate o priveau și îi spuneau complimente, ea singură când s-a pornit s-a uitat în oglindă și nici nu-i venea a crede că cea din oglindă este ea.
Vasilina se îmbrăca frumos, se îngrijea mai bine, se schimbase foarte mult.
Va urma.
