Campania de recoltare a cerealierelor din prima grupă și altor culturi a început cu o întârziere de 10-14 zile. După două săptămâni de la seceriș, s-a recoltat grâu de pe o suprafață de circa 59 mii ha, recolta totală fiind de 268 414 tone, cu o productivitate medie pe țară de 4,5 tone de grâu per hectar, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
S-au strâns 23 400 de tone de grâu în raionul Orhei, 20 250 de tone – în raionul Ungheni, 19 238 de tone – în UTA Găgăuzia, până la 6-8 mii de tone – la Edineț, Drochia, Cahul, cu o productivitate medie preliminară de 5,5 tone la hectar în Criuleni, 5 tone la hectar – în Drochia și Fălești, 4,9 tone la hectar – la Florești și până la 3,8 tone la hectar – la Orhei.
Potrivit informațiilor preliminare, până în prezent, s-a recoltat orz de pe o suprafață totală de 37 054 ha, recolta totală fiind de 148 887 de tone, cu o productivitate medie pe țară de 4 tone de orz per ha.
În primele două săptămâni de la începutul campaniei de recoltare a cerealelor din prima grupă, a fost recoltată roada de pe circa 12% din suprafața însămânțată. Pentru anul agricol 2021-2022, au fost semănate circa 318 mii ha de grâu, ceea ce constituie cu 4% mai mult decât în anul trecut, și 64 mii ha de orz sau cu 18% mai mult decât în anul 2020.
În plin proces este și recoltarea de muștar, ceapă, morcov, varză, castraveți, roșii, sfecla roșie, dovlecei.