Sfârșit. Început aici.
Nume le-au pus la copii încă când erau la spital. Fetiței i-au pus numele Ilinca, băiatului Andrei. Ilinca creștea bine, era mai voinică, însă Andrei des era bolnav, era firav, cu timpul ei au înțeles că Andrei este bolnav de inimă. Ilinca permanent era lângă el și îl ținea de mână, dacă la masă lui îi plăcea o mâncarea mai mult, ea nu mâncă și da farfuria lui Andrei. În una de zile la orfelinat a venit o pereche de tineri care voiau să înfieze o fetiță. Ei s-au oprit lângă Ilinca și Andrei. Femeia i se adresă șefei de la orfelinat: „Iată mie mi-ar plăcea fetița asta, povestiți-mi despre dânsa”. Ilinca era foarte frumoasă, avea ochii albaștri ca cerul și părul des blond. Dânsa a priceput că vor s-o înfieze, de aceste scene ea a mai văzut cu alți copii, s-a speriat, îl luă de mânuță pe Andrei, se sculă de jos și fugi. Șefa și tinerii îi găsi și începu să-i spună: „Ilinca, acesta e un pas foarte bun, vei avea mamă și tată, camera ta aparte, jucării”. Ilinca, plângând amarnic, le zise: „Andrei e fratele meu, eu nicăieri fără dânsul nu o să plec, eu nu vreau să ne despărțiți”. Tinerii, aflând că Andrei e bolnav de inimă, s-au răzgândit să-i înfieze.
Anii au trecut la fuga, amândoi frații învățau bine, dar cine era să-i întrețină la o școală mai prestigioasă, cine să achite contractul? Ei și-au luat grija de așa școală. Amândoi au intrat la școala profesional tehnică din raion, Ilinca a terminat specialitatea de vânzătoare, Andrei a terminat specialitatea de electrician și mecanic. Fiindcă erau fără părinți, au primit de la stat câte o cameră în cămin. Cât au învățat, ei erau la întreținerea statului, au primit bursă. Banii au fost strânși și când au terminat de învățat au făcut reparație în camerele lor, au procurat și mobilă de mâna a doua, erau amândoi fericiți.
Într-o seară Andrei a venit pe la ora șase de la serviciu, o aștepta pe Ilinca care venea puțin mai târziu, cam pe la ora șapte. Era timp de iarnă, afară era frig, se întuneca. Ilinca grăbită mergea înspre casă, își uitase mănușile la lucru și îi înghețase mâinile, avea o sacoșă cu de-ale gurii. La lucru de câteva zile un tânăr o vizita, el lucra mecanic la calea ferată ca și Andrei. În seara aceasta el foarte mult insista ca s-o petreacă de la lucru, dar Ilinca l-a refuzat, a vrut să-l întrebe pe Andrei de tânărul acesta, ce reprezintă el. Frații trăiau alături cu camerele, amândoi mâncau, amândoi se sfătuiau, își povesteau toate noutățile în fiecare zi. Acum Andrei, văzând că este de acum ora nouă, s-a neliniștit, s-a dus și a bătut în ușă la toți locuitorii din cămin, a întrebat dacă nu au văzut-o acum seara pe Ilinca. Toți au spus că nu au văzut-o. Andrei s-a dus la poliție, a vrut să scrie cerere ca s-o caute pe Ilinca, acolo i-au spus că nu primesc cererea acum, dar după trei zile de la dispariție, L-au sfătuit: „Du-te și vezi pe la cunoscuți sau poate e cu un tânăr în bar, poate se plimbă cu cineva”.
Andrei disperat s-a dus acasă. Nu a dormit deloc, de dimineață s-a dus pe drumul care el știa că vine Ilinca de la serviciu. O văzu căzută jos și înghețată. Andrei striga în neștiință, voia s-o ridice, s-o încălzească, dar totul era în zădar. S-a apropiat lumea care trecea pe drum, au chemat politia, salvarea.
Expertiza medică legală a constatat că Ilinca a fost lovită de o mașină, a pierdut cunoștința, dacă acel care a lovit-o ar fi acordat ajutor, nu ar fi înghețat, dar așa a decedat din cauză neacordării primului ajutor.
Locuitorii din cămin și colegii de lucru l-au ajutat pe Andrei să o înmormânteze pe Ilinca. Toate zilele acestea el le-a suportat ca pe un vis groaznic. După înmormântare Andrei a început să cerceteze cauza de deces a surorii sale. La poliție la insistența lui Andrei au deschis dosar de urmărire penală. El s-a interesat unde în oraș sunt saloane de reparație a automobilelor. A fost la toate saloanele unde erau mașini avariate în ultimele zile. Erau cinci mașini în diferite saloane. Le-a analizat pe toate, care erau prea avariate, care erau puțin distruse. Andrei a observat o mașină care era puțin boțită dinainte și la un far din urma mașinii. S-a interesat a cui este mașina, i-au spus: este mașina starețului de la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”.
Andrei l-a căutat și l-a găsit, era un bărbat de cincizeci de ani, când l-a întrebat: Dumneavoastră ați lovit-o pe sora mea?, el a răspuns: „Da, eu. Dar nu m-am gândit că mortal”. Atunci Andrei i-a zis: „Dacă aveai simțul răspunderii, coborai jos din mașină și îi acordai ajutorul necesar, atunci sora mea avea astăzi să fie vie, dar așa ești un om fără inimă. Dumnezeu este mare, el a văzut cum ai procedat și o să te pedepsească”. Starețul Inochentii lăsă privirea în jos și nu a spus nimic.
Andrei s-a dus la poliție și a spus: „Eu am găsit omul vinovat de moartea surorii mele, vedeți să fie pedepsit după lege”. Judecata a fost, dar starețul a fost judecat pe prima parte de învinuire penală că a fost întuneric și fata a fost lovită din neatenție, dar nu mortal, partea a două de neacordare a ajutorului la timp nu a fost luată în considerație, el a fost judecat la patru ani de privațiune de libertate condiționat.
Andrei, după decesul Ilincăi, s-a distrus complet, nu avea putere să lucreze, nu mânca, boala lui se agravase, el s-a mutat în camera Ilincăi, dormea pe patul ei și în fiecare zi o aștepta, lui îi părea că totuși va veni sora lui, că nu a decedat, deseori îi auzea glasul catifelat prin cameră. După două luni de luptă l-au găsit mort în cameră.
Au mai trecut două luni de zile și într-o zi s-a auzit noutatea că starețul de mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” a făcut accident de mașină și a decedat pe loc.
Mulți atunci, care știau despre tragedia din familia lui Andrei și a Ilincăi, au zis: „Totuși răzbunarea e în mâna Domnului, starețul Inochentii a fost pedepsit de Dumnezeu, Ilinca a fost răzbunată”.
