Moldova, tot mai des în contextul războiului
Moldova își poate menține independența doar dacă va face o alianță militară cu Ucraina, a scris pe Facebook Iurii Romanenko, editorul șef al portalului de informații și analize Hvîlia, jurnalist și blogger, co-fondator al Institutului Ucrainean al Viitorului. El ironizează pe marginea declarației ministrului de externe de la Chișinău care nu vede „amenințări din partea Rusiei” în contextul invaziei în Ucraina.
Romanenco opinează că Moldova ar trebui să solicite introducerea armatei ucrainene în raioanele din stânga Nistrului, pentru a asigura, împreună cu Ucraina obștescul sfârșit al „pmr”. „Moldova dârdâie de frica Rusiei, dar nu realizează un lucru evident – dacă Rusia ajunge la granițele Moldovei, acest stat va dispărea foarte repede”, consideră politologul.
„Până să ajungă rușii, moldovenii se vor preda românilor”, comentează postarea unul din urmăritorii lui Romanenko, iar altul spune pe șleau că „pentru moldoveni e mai simplu să devină parte a României”.
Alexei Arestovici, consilier al președinției ucrainene, a declarat într-un interviu pentru agenția Nordnews că este practic imposibil ca trupele ruse care staționează ilegal în regiunea transnistreană să fie implicate în războiul din Ucraina. „La nivelul conducerii Ucrainei nu sunt idei paranoidale legate de regiunea transnistreană. Toată propaganda despre presupusele eforturi de a atrage Republica Moldova în război nu sunt altceva decât campanii de dezinformare ale Kremlinului”, a spus Alexei Arestovici.
Este rubla o ghiulea sau o căcărează?
Președintele rus Vladimir Putin a decis că de acum înainte țările din lista statelor „neprietenoase” vor putea plăti Kremlinului pentru gaz doar în ruble rusești. El a specificat că Federația Rusă nu refuză să furnizeze volumele stabilite prin contract la prețuri convenite în prealabil.
Mihail Podoliak, consilierul cancelariei președinției ucrainene, consideră că, prin această decizie, rușii „au deschis, în mod oficial, un front antieuropean cu acte în regulă. Deocamdată, unul financiar”.
Americanii văd contraofensive
Forțele armate ale Ucrainei au lansat o contraofensivă în mai multe zone și luptă pentru întoarcerea teritoriilor ocupate de invadatorii ruși în trei regiuni – Kiev, Herson și Mykolaiv, a informat postul de televiziune american CNN. Localitățile Irpen, Bucha, Gostomel stăpânite de ruși, sunt încercuite de trupele ucrainene. În special, sursele americane menționează revenirea sub controlul ucrainean a localității Makarov din regiunea Kiev, care se află la 60 km de capitală și are o poziție strategică.
Non-grata și la revedere!
În contextul confruntării tot mai mari dintre Moscova și Occident din cauza „operațiunii militare speciale” din Ucraina, Varșovia a anunțat expulzarea din țară a 45 de diplomați ruși. Astăzi, la summitul NATO de la Bruxelles, Polonia urmează să propună ideea desfășurării unei misiuni de menținere a păcii a alianței în Ucraina. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat deja că această inițiativă comportă riscul unei ciocniri directe între forțele armate ruse și cele ale NATO.
La Moscova, Ministerul rus al Afacerilor Externe a înmânat Ambasadei SUA o notă cu lista personalului diplomatic american declarat persona non grata, ca răspuns la expulzarea din Statele Unite a diplomaților din misiunea permanentă a Federației Ruse la ONU.
Iaca este, iaca nu-i
Secretarul Consiliului de securitate ucrainean Alexei Danilov a comentat dispariția lui Serghei Șoigu, ministrul rus al apărării, din spațiul public: „Au loc anumite procese. Ceea ce se întâmplă – e distrugerea Federației Ruse, chiar de președintele lor. Nu numai Shoigu, sunt mulți alți generali care nu mai sunt vizibili. FSB-ul arată cu degetul că militarii nu și-au făcut treaba, militarii spun că alte structuri nu au funcționat. Are loc clarificarea cum s-a făcut, că ei, neștiind totul despre țara noastră, au mers în aventură”.
Un reprezentant NATO a declarat într-un briefing că pierderile armatei ruse în Ucraina în uciși ar putea fi de la 7 la 15 mii de persoane, iar pierderile totale, numărând răniți, dispăruți și capturați, ar putea ajunge la 40 de mii.
Lupți, nu lupți, dar ora prânzului vine…
Ministrul politicilor agricole și alimentației al Ucrainei, Roman Leșcenko, a demisionat din funcție.
Potrivit unor surse, motivul demisiei este un conflict cu președinția, care i-a pus ministrului sarcina de a semăna cel puțin 70% din suprafețele care au fost lucrate anul trecut. În prezent, aproximativ 2% din aceste suprafețe sunt însămânțate. Rada Supremă ar putea lua decizia să examineze demisia lui Leșcenko astăzi.
Dintre ucrainenii care aveau un loc de muncă înainte de război, mai mult de jumătate – 53% – astăzi nu lucrează, doar 22% lucrează ca de obicei. Aceasta reiese din rezultatele unui sondaj al grupului sociologic „Rating”. Încă 21% din populație lucrează de la distanță sau parțial, iar doar 2% și-au găsit un nou loc de muncă.
Cât privește Rusia, 95,9 mii de muncitori ruși sunt acum în șomaj, a informat într-o ședință a Consiliului Federației vicepreședintele Camerei Superioare a Dumei, Galina Karelova.
Veneau eliberatori, ajung criminali de război
Secretarul de stat american Anthony Blinken a expus poziția guvernului SUA că armata rusă a comis crime de război în Ucraina: „Am văzut numeroase rapoarte credibile despre atacuri nediscriminatorii și deliberate împotriva civililor și alte atrocități. Trupele ruse au distrus blocuri de apartamente, școli, spitale, infrastructură critică, transport civil, centre comerciale și ambulanțe. Ca urmare, mii de civili nevinovați au fost uciși sau răniți”, a spus el.
Declarația subliniază că multe dintre țintele vizate de trupele ruse au fost clar identificate ca fiind folosite de civili. Forțele lui Putin au folosit aceeași tactică în Groznîi, Cecenia și Alepo, Siria”, – se spune în declarație.
„Cine nu-i cu noi, e împotriva noastră”, spuneau bolșevicii
Anatoli Ciubais, considerat unul dintre cei mai importanți reformatori liberali ai Rusiei, a renunțat la postul de reprezentant special al președintelui Vladimir Putin pentru relații cu organizațiile internaționale și a părăsit Rusia, informează Reuters. El este cea mai marcantă personalitate care s-a retras dintr-o funcție oficială după ce Rusia a declanșat așa-zisa „operațiune militară specială” în Ucraina. În 2010, Anatoli Ciubais a atenționat că ascensiunea fascismului este singura mare amenințare pentru Rusia și ar putea distruge țara, amintește Reuters.
Potrivit Kremlinului, conflictul în Ucraina scoate la iveală cine sunt „trădătorii” în Rusia. „Unii demisionează, alții părăsesc țara. Este o purificare”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Putin, Dmitri Peskov.