La solicitarea cititorilor, ziarul „Unghiul” continuă rubrica „O întrebare pentru ….”, unde fiecare are posibilitatea să înainteze întrebări unei persoane cu funcție de răspundere. De data aceasta, a acceptat propunerea de a răspunde la întrebările cititorilor Raisa Popovici, medic-șef, Centrul Sănătate Publică Ungheni (CSP). Întrebări au fost multe, iar răspunsurile – detaliate, însă am decis să alegem doar cele mai importante. De fapt, toate vizează activitățile de supraveghere a sănătății publice.
— După schimbările operate din ultima perioadă, vrem să știm care sunt atribuțiile Centrului de Sănătate Publică. Știm că o bună parte din acestea au trecut la Direcția pentru Siguranța Alimentelor.
— La moment, atribuțiile serviciului de supraveghere de stat a sănătății publice și Direcției raionale Siguranța Alimentelor se îndeplinesc conform acordului de colaborare între Ministerul Sănătății şi Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Ambele instituții activează conform prevederilor Legii nr. 113 din 13.05.2012, și anume identificarea, evaluarea managementul şi comunicarea riscurilor în domeniul inofensivităţii produselor alimentare pentru sănătatea publică, a stării de sănătate şi nutriţie a populaţiei; prevenirea maladiilor provocate de produse alimentare prin realizarea intervențiilor de prevenire primară și secundară; cercetarea epidemiologică şi înregistrarea izbucnirilor de boli provocate de produse alimentare; autorizarea și supravegherea pe piaţă a produselor alimentare noi, a suplimentelor alimentare, a produselor alimentare fortificate, apelor minerale din rețea, a mențiunilor nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare, a materialelor care vin în contact cu produsele alimentare, aditivilor alimentari, produselor alimentare pentru sugari şi copii mici, a produselor cu destinaţie alimentară specială ș. a.
— Laboratorul sanitaro-igienic al instituției este asigurat cu echipament modern pentru efectuarea investigațiilor la conținutul de nitrați și pesticide? Ce analize se fac aici gratuit și care sunt cu plată?
— În anii 2013-2015, conform unui proiect al Uniunii Europene, Jica (Japonia), laboratorul microbiologic din cadrul centrului nostru a fost dotat cu aparataj nou, modern. A fost modernizat și reorganizat serviciul de laborator, fiind organizată rețeaua de laboratoare a Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice prin instituirea laboratoarelor de performanță în cadrul centrelor de sănătate publică teritoriale (10 laboratoare la nivel de țară), începând cu 1 iulie 2016.
Este prevăzut nomenclatorul cercetărilor microbiologice și parazitologice pentru laboratoarele de performanță (cercetări cu scop diagnostic și profilactic) și de încercări de laborator sanitaro-igienice și factori fizici. Laboratorul nostru deservește și raioanele Călărași, Nisporeni, fiind asigurat volumul investigațiilor de laborator (probele fiind transportate zilnic), atât din cadrul CSP Călărași și Nisporeni, cât și din instituțiile medico-sanitare publice. Centrul prestează servicii de laborator din contul instituției (gratis) pentru organizarea activităților de supraveghere de stat a sănătății publice. Cercetările în scopul supravegherii sanitare curente, după indicațiile epidemiologice, investigațiile la infecția HIV/SIDA se efectuează fără plată. Întreprinderile, organizațiile și instituțiile, indiferent de forma de proprietate și de activitate economică, și persoanele fizice sunt obligate să achite costul serviciilor medico-sanitare publice si sanitaro-epidemiologice suportate la acordarea asistenței medicale și investigațiilor prevăzute de actele normative în vigoare, conform catalogului tarifelor unice pentru serviciile medico-sanitare, inclusiv examenele profilactice, examinarea bacteriologică a bolnavilor și persoanelor contactate din focarele de maladii infecțioase și parazitare, conform contractelor de prestare a serviciilor între instituțiile medico-sanitare publice, private și CSP.
— Cum colaborează centrul pe care îl conduceți cu centrele de sănătate? De ce unele probe de analize părinții trebuie să le ducă singuri la laborator?
— Colaborarea centrului cu instituțiile medico-sanitare publice și private din teritoriu este satisfăcătoare. Instituțiile medicale au contractat cu CSP un şir de servicii medico-sanitare, inclusiv investigaţii bacteriologice. Toate insituțiile medico-sanitare autonome sunt supravegheate de specialiștii noștri, o dată în an precum și la necesitate, conform indicaţiilor epidemiologice. În urma reformării Centrului Medicilor de Familie Ungheni au fost create 14 instituţii medico-sanitare publice – centre de sănătate autonome. Începând cu 2017, s-a majorat costul serviciilor medicale prestate populaţiei, iar finanțarea instituțiilor medicale se efectuează de la Compania Națională de Asigurări în Medicină, conform contractelor anterioare, fără să se ia în considerație majorarea costurilor serviciilor medicale prestate populației. La moment, unele instituții medicale deja nu dispun de resurse financiare suficiente pentru a achita costul serviciilor medicale prestate populaţiei din contul asigurărilor, o parte din pacienți fiind nevoiți să achite individual costul acestora.
— Controlul de stat în domeniul sănătății va fi efectuat de o singură autoritate, Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Să înțelegem că centrul dumneavoastră va fi comasat cu alte centre, care sunt ele?
— Începând cu 1 iulie 2016, a fost iniţiată prima etapă a reformei Serviciului de Supraveghere în Sănătate Publică (SSSP), soldată cu regionalizarea serviciilor de laborator de performanţă. Viitorul serviciului constă totalmente în îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, prevenirea eficientă a bolilor transmisibile, bolilor non-transmisibile, protecţiei şi promovării sănătăţii populaţiei, prin consolidarea capacităţilor instituţiilor de sănătate publică. Viitorul serviciului va avea capitole mai concrete, mai diferențiate. Cu referire la comasarea de viitor a CSP cu alte subdiviziuni ale statului, deja la nivel de ţară funcţionează rețeaua de laboratoare regionale pentru prestarea serviciilor medicale, unde se regăsesc și laboratoarele centrului nostru.
— S-a vorbit mult despre schimbarea meniului în grădinițe. Sunt și rezultate?
— Timp de un an de zile, toţi managerii instituţiilor vizate au purces la realizarea prevederilor ordinului respectiv. Specialiștii centrului, începând cu septembrie 2016, au organizat instruiri cu toţi angajaţii din instituțiile de educație și instruire: manageri, asistente medicale, educatori, bucătari. La început de an şcolar este coordonat sortimentul de produse alimentare admis şi parțial admis în instituțiile nominalizate, fiind restricţionate produsele interzise prin ordinul menţionat. Această activitate este în permanenţă în vizorul instituţiei, periodic fiind monitorizată şi asigurată informarea lor. Alimentaţia sănătoasă a copiilor, ca problemă, a fost examinată la şedinţa consiliului de sănătate publică teritorial Ungheni, în mai anul curent, tot în această perioadă s-a examinat şi problema stării sănătăţii copiilor instituţionalizaţi, factorii de risc ce influenţează nivelul de sănătate publică.
— Dacă optați pentru o alimentație sănătoasă, de ce nu insistați ca să fie introdus cel puțin în școlile din raion programul lapte și corn pentru copiii din clasele gimnaziale?
— Cu referire la întroducerea în şcoli a unei alimentaţii pentru elevi din ciclul gimnazial (lapte – cornişor), după părerea noastră, considerăm că este cazul a avea bază legală la nivel de ţară ca problemă existentă la acest capitol. La moment, printr-un ordin al Ministerul Finanțelor sunt aprobate normele de alimentație a copiilor/elevilor în instituțiile de învățământ și educație, conform cărora, din mijloace bugetare este asigurată alimentația gratuită pentru elevii claselor I-IV prin oferirea dejunului gratuit (7,80 lei/zi), iar pentru instituțiile preșcolare, costul alimentației pentru copii este acoperit atât din mijloace bugetare, cât și din contul părinților, în dependență de vârsta copiilor și durata zilnică a aflării copilului în instituție.
— La Palatul de Cultură din Ungheni un antrenor vrea să deschidă un club sportiv. I-ați refuzat să îi semnați autorizația sanitară. De ce?
— Tinerii s-au adresat cu o solicitare, însă nu a fost posibilă acceptarea de amplasare a clubului sportiv în subsolul Palatului de Cultură, căci spațiul nu întruneşte existentele cerinţe şi norme sanitaro-igienice obligatorii pentru genul de ocupaţii, care urma a fi practicate, astfel fiind lipsă iluminatul natural, sistemul mecanic de ventilare și centrală de încălzire a spațiului, încăperi de menire socio-medicală şi deservire (sanitaţie). Toate aceste referinţe prezintă un real risc iminent pentru viaţă şi sănătate. Alte spații unde deja funcționează cercurile de activități extrașcolare, întrunesc condiţiile necesare, care pot asigura funcţionarea lor.
— Care e situația privind intoxicațiile în raion și ce ar trebui de întreprins pentru a le preveni?
— Treizeci și unu cazuri de intoxicații au fost înregistrate în prima jumătate de an, dintre care 15 la adulți și 16 la copii. Ele sunt datorate faptului că produsele chimice au fost utilizate neregulamentar de către oameni, s-a făcut abuz sau din neatenție. Cazuri de deces nu sunt.
În topul cazurilor de intoxicație sunt cele cu medicamente, 26 la număr, dintre care 9 au fost depistate la copii și 17 la adulți. S-au înregistrat patru cazuri de intoxicații cu alcool, 2 la adulți și 2 la copii. Un element deloc de neglijat este cel al categoriei intoxicații cu bioxid de carbon. Aici au fost înscrise 7 cazuri, 5 la adulți și 2 la copii. Au fost semnalate trei cazuri de alte tipuri de intoxicații la copii – gen detergenți, pesticide ș.a.
Ce trebuie să întreprindem? Pentru a preveni cazurile de intoxicație, să nu lăsam copiii nesupravegheați și să nu încredințăm copiilor fiole, pachete sau sticle cu otravă, pesticide, medicamente; medicamentele, otrava pentru șoareci, șobolani, pesticidele, fertilizanții, detergenții, soluțiile de curățat etc., să le păstrăm în locuri inaccesibile copiilor; să nimicim medicamentele cu termen expirat, conform recomandărilor specialiştilor din farmacia de unde le-am procurat; să verificam sistemele de încălzire ale locuinţelor (sobe, centrale pe lemne, pe gaz etc.), să fim atenți la semnele de funingine, rugină, blocaj sau eroziuni, înainte de punerea lor în funcţiune.
— Ce nereguli ați depistat la grădinița din Alexeevca, în timpul controlului efectuat recent?
– Ultima inspecție în grădinița de copii de aici a fost efectuată în luna mai curent, fiind colectate și diverse mostre pentru investigații de laborator. În rezultatul evaluării respectării regimului sanitaro-igienic și antiepidemic au fost identificate unele derogări, de caracter sanitaro-tehnic: lipsa apei curgătoare, insuficiența mobilierului, inventarului, lenjeriei, echipamentului. De asemenea, necesita renovare pavilioanele pentru copii de pe terenurile de joacă, gardul din perimetrul instituției, o parte din care chiar este lipsă. Managerului instituției, Primăriei comunei Alexeevca le-a fost remisă prescripția sanitară, cu termen de înlăturare a deficiențelor.
La moment, situația în instituție s-a îmbunătățit. Cu susținerea financiară a conducerii raionului, primăriei, au fost întreprinse unele măsuri, în scopul creării condițiilor de cazare, alimentare, odihnă, agrement pentru copii, inclusiv pregătirea instituției pentru funcționare în perioada rece a anului de studii 2017-2018, fiind reparat și sistemul energetic, care deja era învechit și prezenta unele riscuri în activitate.