Judecând după datele referitoare la gazificarea raionului Ungheni, de 3 ani lista celor 19 sate gazificate rămâne fără schimbări. Dacă oraşul Ungheni a fost primul în lista beneficiarilor de acest bun al civilizaţiei, în anul 2003, următorul, în 2006, a devenit satul Măcăreşti, unde, apropo, de 9 ani sunt doar doi consumatori. În acelaşi an gazele au venit în Mănoileşti şi Vulpeşti, Pârliţa (locul doi între sate la gazificare, cu 224 de consumatori), Unţeşti, peste un an – şi în Grozasca, Morenii Noi, Valea Mare, Buzduganii de Sus. În 2008, gazele au devenit accesibile în Costuleni – azi acesta e cel mai gazificat sat, cu 347 de consumatori, în Frăsineşti, unde sunt doar 10, anul 2009 i-a fericit cu gaze pe locuitorii din Cetireni, Floriţoaia Veche, 2011 – Alexeevca, Petreşti, Zagarancea, Semeni. Punct gazificării, pe câţiva ani, s-a pus în 2012 în Todireşti, unde gazoductul e instalat deocamdată pentru 16 consumatori.
Ceva mai mult de 200 de kilometri de ţevi galbene de gaze, devenite un anturaj obişnuit, aduc gaze în casele, apartamentele şi instituţiile din satele regiunii de vest a raionului Ungheni. Aproape tot atâtea ţevi trec pe străzile Ungheniului.
Luând în consideraţie faptul că în raion, conform situaţiei la 1 august curent, sunt 10898 de consumatori, inclusiv 9528 — în Ungheni, reiese că în oraş la fiecare 20 de metri de ţevi revine un consumator, pe când în localităţile rurale – la 146 de metri, fără a lua în calcul distanţa dintre sate. Aceasta e, ca să-i zicem aşa, aritmetica distractivă.
Potrivit lui Ion Vişnevschi, directorul SRL „Ungheni-Gaz”, în şase luni ale anului curent s-au racordat la gazoductele în funcţiune încă 62 de consumatori, inclusiv 26 în raion. În anul trecut, numărul consumatorilor s-a majorat cu 305, în sate – cu 124. Interlocutorul a menţionat că dacă locutorii satelor se conectează, în fond, de dragul aragazului, cei din oraş o fac şi pentru a avea încălzire autonomă.
Cu toate că în prezent se formează programul investiţional pe anul 2016, cu regret, niciun sat nu şi-a exprimat dorinţa de a se ocupa de gazificare. Specialiştii nu înţeleg, de ce, de exemplu, satul Sculeni, care e compact şi comod din punct de vedere al desfăşurării lucrărilor, să nu devină unul gazificat. De mult trebuiau să se efectueze lucrările la construirea gazoductului spre oraşul şi satul Corneşti, dar acum despre ele nici nu se vorbeşte.
Probabil, Guvernul care trebuie să finanţeze construirea gazoductului între sate, contează pe viitorul gazoduct Iaşi-Chişinău şi ajutorul Occidentului. Apropo, prin gazoductul Ungheni-Iaşi, în aprilie curent, au fost furnizaţi 600 metri cubi de gaze din 1 milion cât s-a contractat.
Cu regret, nu am reuşit să vorbim despre gazificarea de mai departe a satelor cu specialiştii din raion: unii lipsesc, alţii nu sunt la curent, iar cineva, neoficial, a menţionat că nu raionul e cel care trebuie să extindă reţelele, ci cei care furnizează gazele şi astfel câştigă bani.
