Onoarea apei cea din veacuri,
Izvor de viață sub un cer senin,
Oriunde s-ar afla în lacuri,
În mări, în râuri, este dar divin
Prutul izvorăște din lacrima noastră. Din ochiul nostru care a fost, este și va fi în veci apa dorului, care ne-a unit, dar, ne-a și despărțit de atâtea ori. Precum apa trece, iar pietrele rămân, așa și noi, oamenii, generațiile, ne perindăm, dar importanța apei rămâne aceeași. Fără apă nu ar exista viață!
Râul Prut este, după Nistru, cel de-al doilea râu ca mărime din Republica Moldova, având o importanță istorică primordială, la fel ca importanța podului de peste acest râu. Râul Prut ne deschide singura ieșire la Dunăre, și, implicit la Marea Neagră, prin portul Giurgiulești. La fel, este de o frumusețe naturală inestimabilă, reprezentând așadar unul din cele mai importante puncte de atracție turistică din țara noastră. Cursul său izvorăște din apropierea muntelui Hoverla, din Carpații păduroși ai Ucrainei, care se revarsă în Dunăre, marcând frontiera dintre țările vecine Republica Moldova și România. Se spune, din vremuri mai vechi, precum că Râul Prut era numit „Râul cu apă furtunoasă”, având apa cea mai ușoară și sănătoasă. Acest râu are un șir de afluenți mai mari și mai mici, și mai multe râulețe-fiice, care de asemenea alimentează apele cristaline ale Prutului.
În cele ce urmează, voi încerca să descriu un scurt-istoric al afluentului Gârla Mare – braț al unei ape curgătoare mai mici. Acesta reprezintă în sine un râuleț format din mai multe pârâiașe, care se alimentează din topirea zăpezilor primăvara și din ploile de vară. Are afluenții săraci în ape, deoarece pârâiașele pe timp de vară adesea seacă. Acest minunat râuleț cu denumirea Gârla Mare este situat alături de calea ferată de pe vale, avându-și începuturile din satul Catranîc, din actualul raion Fălești, cu izvoare formate în niște hârtoape, pe lângă satul Soci, azi cu denumirea de Burghelea, și, la fel, lângă satul Bocani. Gârla Mare trece prin satele: Sărata-Veche, Scumpia, Stolniceni, Cioropcani, Buciumeni, și se varsă în mărețul râu Prut, între satele Medeleni și Semeni.
Prin anii ’50 – ’70 ai secolului trecut, în localitatea Buciumeni, peste acest râuleț Gârla Mare era un pod, reprezentând drept o punte din lemn, astăzi reconstruit din piatră, peste care se spune că treceau zilnic mulțime de oameni către vechea și renumita fântână numită Apa bună de peste iaz. La început, fântâna era un izvor foarte puternic, care își făcuse loc, revărsându-se în Gârla Mare. Drept recunoștință pentru izvorul cu apă bună, oamenii din sat s-au sfătuit să construiască o fântână cu cumpănă. Cu părere de rău, nu mai sunt în viață bătrânii care să ne relateze mai multe informații despre numele celor care au participat la construirea fântânii.
La fântâna Apa bună de peste iaz, cum spuneau bătrânii, de multe ori, întreaga regiune din preajmă era acoperită în totalitate cu apă. În urma ploilor abundente Gârla Mare părea mai degrabă un lac întins, iar podul adesea era distrus. Drept urmare, oamenii nu mai puteau lua apă o lungă perioadă. Aceasta însemna, de fapt, o mare lipsă în casa oamenilor din satul Buciumeni, pentru că apa mereu a reprezentat prima și cea mai mare necesitate a oamenilor din toate localitățile, din toate timpurile și până în prezent. Vorbind despre acea fântână, trebuie să menționăm că era una din puținele fântâni din sat cu apă potabilă. Cu adevărat, un izvor dătător de viață, al cărui nume nu poate fi șters din inimile locuitorilor, care, cu nostalgie, își amintesc despre străbuneii, buneii, părinții care le-au povestit despre modul lor de viață de cândva, despre timpuri demult apuse. Îmi pare foarte interesant că pe atunci oamenii nu doreau să bea o oarecare apă, ci apă bună, din cele mai bune și puternice izvoare. Acest lucru poate spune multe despre prioritățile strămoșilor, sănătatea fiind pe primul plan!
Revenind la râulețul cu denumirea Gârla Mare, îl pot compara cu venele prin care s-a scurs nu doar apa, dar și istoria, cultura localității Buciumeni. Pe malul său se împletesc armonios cele mai frumoase valori ale localității: credința, bunătatea, hărnicia… Și astăzi se mai văd urme de săpături în acea regiune, unde localnicii se adunau la Gropile cu călcături de lut, acest loc fiind și până în prezent monumentul viu al hărniciei. Ceea ce nu poate fi calculat, sunt numărul de lampaci din lut, apă și paie, care s-au făcut în acel loc cu sursă bogată de apă. De…, așa erau timpurile. Se făcea clacă, oamenii se ajutau și construiau case cu ferestre mici și suflet mare! Acolo am crescut și noi, în acele case sărăcăcioase, dar în care domnea credința în Dumnezeu, bucuria, simplitatea și puritatea sufletească. Acolo, grămadă, că exista un scop primordial să se nască în familie mai mulți copii și să crească în armonia celor mai râvnite valori umane.
Se mai spune că pe malul râulețului Gârla Mare se bălăceau în apă copiii satului. Tot acolo, gospodinele își spălau cu apă limpede și curată cele mai de preț lucruri. Pe malul său, se zăreau copii la păscut bobocii, care, la fel ca Nică din „Amintiri din copilărie”, se scăldau până își aminteau de casă. Așa era râulețul Gârla Mare – inima satului.
În timpuri demult apuse, prin 1876, mai existau și două mori de vânt și o moară de apă pe Gârla Mare. Pe tot parcursul anilor, pentru locuitori, această baltă, acumulare de apă, era unica sursă de existență. Acolo se prindea și pește, carasul în mod deosebit. Din acesta gospodinele preparau bucatele tradiționale, specifice localității: borș cu pește, pește prăjit, pârjoale din pește.
O altă activitate, în timpurile acelea era și Dughitul cânepii, una din cele mai vechi îndeletniciri din satul Buciumeni. Îndeletnicire care avea drept finalitate obținerea fibrelor, care erau greu de găsit și obținut.
După ce se strângea roada cânepii de pe loturile de pământ, se adunau în snopi nu prea mari, se încărcau cu grijă în căruțe, ajungând în final la Gârla Mare – destinație, unde cânepa se punea la dughit, pentru câteva zile, în dependență de temperatura apei.. Apoi, se puneau niște bolovani (brazde de pământ) deasupra snopi, așa încât cânepa să stea îndeajuns scufundată. După aceasta, cânepa era spălată bine în apa curgătoare și pusă pe mal la scurs, o duceau acasă cu căruța, o rezemau de gard, ca soarele să o usuce și mai bine. După aceasta, urma un întreg proces: se frământa cu o unealtă specială numită melițoi, obținându-se fuiorul – mănunchi de cânepă, melițat și periat, fiind gata pentru tors. Se alegeau firele, se pieptănau cu un pieptene mai rar, apoi cu altul mai des. În final, în funcție de calitatea și finețea firelor, se meștereau diverse obiecte textile cu specific țărănesc: ștergare, prosoape, cămăși, fețe de masă, trăistuțe, saci, de altfel, foarte utile, deoarece erau greu de găsit. Procesul de lucru prin care treceau aceste obiecte, meșterite cu drag, le făceau și mai deosebite. În serile lungi de iarnă, la lumina palidă a lămpii, se adunau femeile la clacă, la șezătoare – un mod de organizare mai vechi al oamenilor, unde realizau împreună careva activități de lucru, se ajutau și totodată, nu uitau să cânte, să spună glume, întâmplări, cimilituri. În clăci și pe la șezători procesul de lucru devenea un adevărat moment recreativ, cu glume, cântece și voie bună. Oamenii erau atât de simpli, binevoitori și amabili spre a-și deschide unii altora porțile, ușile. Și timpul trecea repede, cum trece apa râului Prut printre cele două maluri, veșnic spălate. Două maluri ce au strâns între ele istoria neamului.
În concluzie, prelucrarea cânepii era una din îndeletnicirile cunoscute pe atunci, cu multe secrete, care s-au risipit odată cu cei plecați la odihna cea de veci. Nu mai este nici cânepa și nici cei care o prelucrau cu sudoare și trudă. Au rămas doar mărturii pe care nu trebuie să le dăm uitării, deoarece cine își uită istoria și neamul în zadar viețuiește pe acest pământ pitoresc. Putem spune cu certitudine că au fost alte vremuri. Timpul trece galopând, lumea merge înainte, cu bune și cu rele. Nu o să mai vadă nimeni niciodată pânzele de cânepă puse la albit pe pajiștile bătătorite, uitate de vreme.
Timpul a trecut, îndeletnicirile s-au uitat, oamenii, modul de viață s-a schimbat substanțial. Multe nu mai sunt la fel. A rămas șerpuind printre dealuri doar râulețul Gârla Mare, fără copiii de altădată care fugeau la scăldat, fără femeile care își spălau rufele, dar același râuleț, cu apă cristalină și plină de dor. Dor de străbunii noștri, de timpuri, de îndeletniciri, de bunătatea care dăinuia peste căsuțele mici din satul Buciumeni. Case mici, cu suflete mari!
Consider că, de-a lungul timpului, s-a schimbat foarte mult calitatea apei din izvoare, fântâni, râuri, lacuri. Și apele din râulețele mari și mai mici erau cândva curate, acum însă și din cauza dimensiunii mici, apa din Gârla Mare este foarte poluată. Prin urmare, scopul nostru comun trebuie să fie promovarea voluntariatului în rândul tinerilor. Cultivarea dragostei față de natură, încă de pe băncile grădiniței, a școlii. Mediul înconjurător are nevoie de ajutor, mai mult ca niciodată!
Motto-ul nostru este: Un râu curat într-o țară curată înseamnă în primul rând oameni sănătoși!
La lelița lăudată
(Cântec cules din folclorul local, cântat la șezătorile din sat)
La lelița lăudată
Șădi cânepa-n poiată,
Cânepioara cea de vara
O torc mâțele pe afară,
Cânepioara cea de toamnă
Șădi-n pod ca o cucoana.
La bădița lăudat
Șădi fânu neadunat,
Fânișorul cel uscat
Demult vaca la mâncat,
S-ar duce ca să îl adune,
Dar se teme de șopârle,
De șopârle verzișoare
Care mușca de picioare.
Amintiri
Tatiana Ceretean
(poezie compusă în baza povestirilor mamei Tatianei, care s-a născut și a crescut în satul Buciumeni)
Cu amintiri răzlețe printre valuri
Curge aievea Gârla Mare
Și se tot spală a sale maluri
Rămâne-n urmă doar uitarea.
Din Prut încet se scurge,
Îi este mama acest râu
Și apa Gârlei la suflet ne ajunge
Uitate amintiri, nu se mai țin în frâu.
Și văd în amintiri copiii la scăldat,
Neveste tinere spală din straie,
Nici „dughitul” cânepii nu l-am uitat,
Scăldate raze în a soarelui văpaie.
Țărani cu traista adesea goală,
Se plimbă încet, pe îndelete…
Adesea nu aveau ce pune în oală,
Dar se duceau la trudă în cete.
Și traista tot din cânepă era
Opincile la fel, de oameni meșterite,
Vântul a sărăcie adesea șuiera,
Și-mi amintesc ca-n vise acele mâini muncite.
Mâinile ce prelucrau cu atâta măiestrie,
Căci erau și-atunci harnici sătenii,
Copii, bătrâni, munceau cu bucurie,
Așa îmi amintesc de satul Buciumeni.
Îmi amintesc și o fântână minunată,
Ea apă bună ne dădea cu dărnicie,
Era frumoasă cum nu va mai fi vreodată,
Izvor de viață va rămâne pe vecie!
Cu amintiri răzlețe printre valuri
Curge aievea Gârla Mare…,
Văd oameni simpli, plini de idealuri,
Și-un sat frumos precum o floare!
