În ”Descrierea Moldovei”, în capitolul ”Despre apele Moldovei”, Dimitrie Cantemir scria: ”Nu se poate afla nicăieri în vreo altă țară, cât Moldova de mică, atâtea ape și natură împodobită cu asemenea locuri minunate ca aici. O străbat patru mari ape navigabile: Dunărea, Nistrul, Prutul și Siretul… În Dunăre se varsă Prutul numit… de Ammianus Parota, iar vechii greci Pyretus… Are apa cea mai ușoară și mai sănătoasă…”.
Prutul izvorăște în împrejurimile muntelui Goverla (2061 m; Carpații păduroși, regiunea Transcarpatică a Ucrainei), are o lungime de 967 km și se varsă în Dunăre la sud de satul Giurgiulești (azi Republica Moldova). Pe Prut sunt așezate mai multe localități, printre care și orașele Colomâia, Cernăuți, Lipcani, Ungheni, Leova ș.a.
Pentru prima dată hidronimul Prut este scris în varianta geto-dacă Porata (la Ammianus Mercellimus în sec. IV – Parote) și elină Piret de Herodotos (485-425 î.H) în istoria sa (Cartea a IV-a, paragraful 48). În continuare cercetătorul N.D. Raievschi de la Chișinău, studiind proveniența mai multor hidronime străvechi moștenite de romani din substratul daco-getic, scrie: ”Pentru a găsi legătura de continuitate între termenul Porata atestat de Herodot și denumirea actuală Prut, trebuie să pornim de la o formă antică cu accentul pe primul ”a”… Am văzut deja, că în daco-mezca târzie vocala dată, de regulă, trece în ”o”. Deci, … Porata trebuia să devină Prot… Am avea deci procesul de trecere a vocalelor: a – o – u… Astfel vorbind, fonetismul toponimului Prut se poate explica prin daco-mezica la nord de Dunăre” (Raievschi N.D., Contactele romanicilor de răsărit cu slavii. Pe baze lingvistice, Chișinău, 1988, pag. 73, 74). În limba daco-geților străvechiul hidronim Porat(e), preluat de romanici, a evoluat în Prut, tot așa după cum elementul străvechi (indoeuropean) ”Dan” a evoluat în ”Dun” (Dunăre).
În toate cazurile avem convingerea că denumirea Prut este moștenită de românofoni direct din substratul lexical daco-getic, unde forma străveche autohtonă Porat/Parot coborî de la un termen Parot/Porat cu semnificația hidrografică – ”Râu”.
Din cauza nesățiosului imperiu rus de la 1812, Prutul devine frontieră până astăzi în interiorul României. Malul drept românesc predomină asupra celui stâng românesc. Cel drept e mai înalt, mai abrupt și se apropie mai mult de albia râului, decât cel stâng, care nu e așa de înalt și adesea se depărtează de albia râului. Valea Prutului pretutindeni e largă de 2 km și chiar până la 6 km. De la Noua Suliță, pe tot cursul apelor, spre est, malul stâng e parte mlăștinos, parte acoperit cu câmpii și fânețe. De la Lipcani, cu schimbarea cursului apei spre Sud, malul câmpos dispare și platoul malului se apropie de albie. Astfel e aspectul până la Costești, unde stâncile se apropie de râu din ambele părți și trec albia de-a curmezișul. Ele sunt cunoscute științific ca lanțurile toltrelor de calcar, în grotele și peșterile cărora locuia odinioară omul preistoric. Însă după cum știm, omul dăunează naturii, în 1979 în urma construcției hidrocentralei de la Costești-Stânca s-a deteriorat albia râului, cât și cursul apei lui.
La 5-6 km de satul Proscureni, în apropierea vărsării Ciuhurului în Prut, se întinde rezervația ”Suta de Movile”. Ea reprezintă un segment pe malul stâng al râului Prut cu lungimea de 7 km și lățimea de aproape de 2 km acoperit cu movile. Cea mai înaltă dintre ele, ”Movila Țiganului”, are înălțimea de 30,5 m.
De aici, malul înalt depărtându-se de albie, se isprăvește prin stânci de 2-5 km. Valea aici e acoperită cu heleșteie mici și mlaștini, făcute pe apele râulețelor Țiganca și Camenca, care curg în aceste locuri paralel cu Prutul. În apropiere de Valea Rusului, sunt dealuri, care se apropie de albia râului. Dealurile merg de aici neîntrerupt până lângă satul Bărboieni, ținându-se tot mai aproape de mal, afară de locurile de lângă Taxobeni și Sculeni, unde încovoierile Prutului formează câmpii întinse. Valea Prutului totuși nu devine îngustă lângă Valea Rusului, deoarece aici, spre malul drept al râului, vine de se varsă mlăștinoasa Jijia, ce curge paralel cu Prutul, revărsându-se în acest râu în apropiere de satul Nemțeni. Malul stâng al văii are o lungime de peste 5 km; de-a lungul lui pe aici se văd și rămășițele din Vadul lui Traian.
Prutul avea două poduri la Ungheni și doar puțini mai știu că cei doi piloni de beton, care s-au mai păstrat, sunt urmele fostului pod rutier. Datorită celor două poduri, în deosebi cel feroviar, Ungheniul de-a lungul anilor devine o urbe importantă. Mai departe Prutul își continuă cursul spre Leova, Văleni pe lângă Tochila, apoi cotește spre sud și, înconjurând bălțile și lacul Beleu, se îndreaptă la vale prin marginea Sloboziei Mari, Chișlița-Prut, Giurgiulești, în final se revărsa în Dunăre.
Desigur, Prutul de azi nu mai seamănă cu cel de secole în urmă, redat de Dimitrie Cantemir în ”Descrierea Moldovei” și nici cu acel, pe care l-au cunoscut cei cu plete albe în copilăria lor îndepărtată. Multe cântece și legende răsunau seara pe malurile lui. Bătrânii spuneau că atunci când Prutul geme, ca ființă vie, se va întâmpla o mare nenorocire.
În vara anului 1940, Prutul gemuse. După 28 iunie Prutul a fost izolat de noi granițe trase de sovietici. Iar după 1961 Prutul a găzduit pe malul stâng un impunător gard de sârmă ghimpată, cu scop de a ne izola și mai mult. După destrămarea URSS (1991), a mai fost nevoie încă de vreo 20 de ani pentru guvernarea de la Chișinău de a scoate gardul de sârmă ghimpată (2011), unicul în Europa.
Suflul restructurării gorbacioviste de la finele anilor 80 – începutul anilor 90 a dat naștere Podurilor de flori peste Prut (6 mai 1990 și 16 iunie 1991), poduri de suflet pentru românii de pe ambele maluri (aproximativ 1 800 000 oameni). Pentru prima oară, după cel de-al doilea război mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte. În mod simbolic, la aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri. Acest detaliu a dat numele manifestărilor respective.
Prutul cel mândru de altă dată, astăzi curge bolnav, poluat. Peștele a dispărut din apele lui și bălțile bogate în vegetație au secat, iar sondele din apropierea răului ce vor extrage puținul petrol, vor duce la exterminarea naturii ce-a mai rămas în împrejurimea lui.
Totuși, nu se poate uita cuvintele lui M. Sadoveanu: ”Apa Prutului, dulce ca ea nu întâlnești nici într-un râu din Europa”. În același fel îi zice și cântecul: ”Prutule cu apă dulce, tot te-aș bea, nu m-aș mai duce”. Cred că exprimă o speranță în fața necugetării…
”Prutul așa cum este, împarte și desparte, unește și învrăjbește în destinul oamenilor… Dar nu poartă el vina, ci omul nejudecat…”, scria marele eseist Vasile Vasilache, originar din Unțești, Ungheni.
