Pandemia are și partea ei bună. Dovadă e și demararea unui proiect de amploare al Secției Cultură și Turism Ungheni în această perioadă.
„Memoria Timpului”, ne spune Galina Moraru, specialistă principală la instituția citată mai sus, e proiectul prin care ne-am propus să deschidem ochii la istorie, pentru a fi noi înșine. „Globalizarea este un pericol foarte mare pentru autenticitatea unui popor. De aceea, ne-am propus să ne axăm mai mult pe cercetare și studierea tradițiilor specfice regiunii Ungheni în această perioadă când nu putem organiza evenimente.” a mai specficat dânsa. Astfel, în 2020 angajații de la Secția Cultură și Turism în 2020 au cules din satele raionului Ungheni date și informații despre casa tradițională ungheneană și despre îndeletnicirile de bază ale unghenenilor. Tot în 2020 au colecționat și fotografii mărturii. În 2021, spune Galina Moraru, cercetările se vor axa pe date și credințe, lăutarii de ieri și azi și „Dor bătut în păretare” (despre tehnica țesutului păretarelor și a covoarelor). Rezultatul acestui efort colectiv și participativ va fi prezentat într-o expoziție a fotografiilor mărturii, un simpozion cu și despre lăutari, iar la Bumbăta va fi organizată o sărbătoare dedicată păretarului, a mai precizat Galina Moraru.
Pentru 2022 specialiștii de la Secția Cultură și Turism Ungheni își propun să culeagă date și informații despre tainele morăritului și a vinificației.
Prelucrarea lânii pentru țesut covoare ca la Măgurele
Pentru început, punem lâna la înmuiat în apă fierbinte, ca să putem scoate ciurlanii, spălăm bine lâna, apoi o punem la uscat. O dăm la prelucrare, o scărmănăm cu mâinile. Lâna obținută o pieptănăm cu două pieptene speciale făcute din lemn de nuc, cu colți din sârmă tare. Scoatem părul lung pentru urzeala covorului. Lâna fără păr, din urma pieptănatului, se numea „buc” și se folosea la confecționarea oghealurilor (plapumelor). Lâna bună se mai numea și „mezurică”. După aceasta se torcea părul și se făcea ața, pe care o răsuceau în două. Torceau „mezurica” pentru bătătura covorului. Pe urmă, făceau „scule” pe „râșchitor”, pentru a merge cu ele la vopsit. Se vopsea în diferite culori, ca să iasă covoarele mai frumoase și se puneau la uscat. După uscare „sculele” se așezau pe „vârtelniță” și pe urmă depănau ghemulețe. Aveau urzeala pregătită pentru țesutul covorului. Gospodinele aduceau lemnele în casă (doi druci lungi), unde puneau ața. Apoi, puneau sulul cu ața. Se mai puneau și două lemnișoare prin părți numite „gânjuri”, care trăgeau ața pe marginea covorului, ca să iasă covorul drept. După aceea, mergea scoaterea florilor de pe cusutură în cruciulițe și mergea țesutul covorului cu diferită ață colorată, după urzeala covorului. Țesătura căpătată se bătea cu pieptenele de lemn.
După terminarea covorului ața rămasă la marginea covorului se împletea mărunt. (Date culese de Maria Coșciug, șefa Căminului Cultural „Măgurele” de la Ecaterina Ion Dabija, la cei 71 de ani, născută în anul 1950, s. Măgurele, r. Ungheni).
Notă: Materialele din cadrul proiectului cultural „Memoria timpului” le puteți citi pe facebook „Secția Cultură Ungheni”. Ziarul „Unghiul” a publicat câteva dintre materiale. Le puteți (re) citi în nr. 12 din 26 martie 2021 „Sărbătoarea celor 40 de Sfinți (Mucenici). Tradiții și obiceiuri din satele unghenene”, nr. 9 din 5 martie 2021 „Raionul Ungheni: Obiceiuri de Mărțișor”.
