Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în colaborare cu Reprezentanța UNICEF în Republica Moldova, au lansat programul de educație parentală la distanță pentru familiile cu copii de 0-7 ani, transmite IPN.
Secretarul de stat în domeniul educației, Natalia Grîu, menţionează într-un comunicat de presă al ministerului că programul răspunde necesității părinților sau a îngrijitorilor de a-și ajuta copiii și în condiții de criză. „Copiii nu trebuie să simtă efectele pandemiei. Ei trebuie să fie motivați să învețe în continuare – să se joace, să citească, să construiască, să recite poezii, să alerge etc. , să nu fie blocați de refuzul sau incapacitatea părinților sau familiei de a le acorda suportul necesar. Iată de ce este foarte importantă legătura emoțională cu familia și determinarea acesteia de a participa în activități de educație parentală”, subliniază Natalia Grîu.
Reprezentantul UNICEF în Republica Moldova, Desiree Monique Jongsma, în acelaşi comunicat, afirmă că instruirile lansate vin să ajute cadrele didactice din instituțiile de educație timpurie să asimileze modalități de lucru online cu familia pentru a o împuternici cu abilități și competențe parentale pozitive, care să asigure copilului un mediu fizic și social sigur, fără pericole. „Sper că aceste cursuri online vă vor ajuta să susțineți părinții și îngrijitorii ca aceștia să vorbească cu copiii mici despre pandemia COVID-19, să le explice necesitatea de a sta acasă, să organizeze un mediu sigur pentru copii acasă și să învețe copii să respecte igiena personală”, menţionează Desiree Monique Jongsma.
Subiectele abordate în cadrul discuțiilor vor viza modalitatea de lucru cu familia în vederea informării acesteia vizavi de mai multe subiecte legate de creșterea și educația copilului mic, precum: familia și rolul ei în dezvoltarea copilului, rolul tatălui în acest proces; temperamentul copilului și cum îl abordăm, stresul părinților și bunăstarea emoțională a copiilor, prevenirea violenței față de copil prin disciplinarea pozitivă, organizarea timpului în familie etc.
Pentru părinți au fost elaborate suporturi informaționale, care conțin sfaturi practice cum să le vorbească copiilor despre COVID-19, cum să le citească, cum să comunice și să se joace cu aceștia, cum să le creeze un mediu sigur, fără pericole, și cum să îi învețe reguli simple de igienă.
În perioada 21-23 aprilie, 160 de specialiști din cadrul organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, cadre de conducere și didactice cu abilități de formator/ mentor vor instrui, la rândul lor, educatorii parentali din instituțiile de educație timpurie.