Ungheni este unul dintre cele mai active raioane în implementarea noii Strategii Federației Moldovenești de Fotbal (FMF), alăturându-se cu succes la Proiectul ”Educație fizică și fotbal” – lecții de fotbal în clasele primare, dar și la etapa a 3-a de dezvoltare a fotbalului juvenil din Republica Moldova – formarea claselor sportive specializate de fotbal, se menționează într-un comunicat al federației.
Președintele FMF, Leonid Oleinicenco, a avut ieri, o întrevedere cu Ghenadi Mitriuc, președintele raionului Ungheni. În cadrul acesteia s-a discutat despre implementarea Strategiei FMF în Ungheni, unul dintre raioanele cu tradiții în fotbalul moldovenesc.
Leonid Oleinicenco a menționat: ”Împreună cu președintele raionului, Ghenadi Mitriuc și cu președintele Asociației raionale de fotbal, Petru Langa am identificat soluții și am stabilit pașii următori pentru implementarea claselor specializate de fotbal începând cu anul viitor, 2020. Președintele raionului ne-a dat asigurări că vom avea tot suportul Consiliului Raional în vederea realizării proiectelor școlare din Strategia noastră”. Petru Lângă a precizat:: ”Muncim chiar și în zilele de sărbătoare pentru că ne dorim ca raionul Ungheni să fie un exemplu de formare a claselor de fotbal în școlile din țară”.