Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard pentru zilele de 4-6 septembrie.
Benzina COR 95 va costa cel mult 20,23 lei/litru, iar motorină – 16,42 lei/litru, transmite IPN.
Prețurile stabilite pentru perioada de referință au fost influențate de majorarea prețului mediu de tranzacționare a produselor petroliere principale la bursele petroliere internaționale, fiind înregistrată o creștere doar într-o singură zi a cotațiilor Platts cu 36,75 $/tona la benzina și 22,25 $/tona la motorină, precizează ANRE într-un comunicat de presă.
Prețurile maxime de referință la data de 2 septembrie au fost: Benzina COR 95 – 20,07 lei/litru, motorină – 16,27 lei/litru.