Cerul, mai puțin albastru decât de obicei, părea a fi decolorat de ascuțișul razelor trimise de soare. Nici un nor, oricât de mic, nu se încumeta să dea ochii cu soarele. Vântul nu avea curajul necesar de a-și arata chipul răcoros nici pe o clipă.
Irina, grăbită, mergea spre spitalul cardiologic din oraș. Lucra de douăzeci de ani în calitate de medic cardiologic. Își iubea lucrul, cu o deosebită grijă își lecuia pacienții care, la rândul lor, o așteptau și o răsplăteau cu o stimă deosebită.
Astăzi era o zi însemnată pentru Irina, cu patru ani în urmă soțul ei Alexandru, polițist de urmărire penală al sectorului Buiucani, a fost împușcat într-o operațiune de reținere a inculpaților. Operația a fost pregătită timp de un an de zile. Era polițist curajos, nu o dată a fost decorat de către administrație pentru vitejie. Așa s-a primit că a fost omorât de un recidivist care era în căutare de mulți ani de oamenii legii. Irinei nici acum, după patru ani de zile de la decesul lui, nu-i venea a crede că Alexandru nu mai este.
Irina avea două fete și, cum Dumnezeu a vrut, fata cea mai mare, Diana, era copia lui Alexandru, era foarte frumoasă, avea ochii negri, părul negru, era ca și tatăl ei îndrăzneață, vitează, deșteaptă și orice lucru de care se apuca îl îndeplinea cu succes.
Irina era foarte tristă, căci Diana a depus documentele la Academia de Poliție, voia să devină, ca și tatăl ei, polițistă. Cât a plâns Irina și a rugat-o că nu este specialitatea aceasta potrivită pentru fete, nu a ascultat.
A doua fată, Ilinca, era copia Irinei, blondă, cu ochii albaștri, timidă, ascultătoare, învăța bine la școală și era foarte retrasă.
Dacă Diana era prima pe școală la diferite activități sportive, ea era în umbra surorii sale.
Irina de dimineață a vizitat pacienții, a dat indicații surorilor medicale la care pacient și ce medicamente să le dea, se așeză pe scaun la masa ei de lucru și, cât nu erau pacienți noi, căzu pe gânduri.
Își aminti a câta oară cum s-a întâlnit prima dată cu Alexandru. Era luna august, ea cu două colege de la universitate serveau câte o cafea la o terasă din oraș.
La masa opusă erau doi tineri, unul dintre ei o privea insistent pe Irina. Ea se sculă de la masă și fără să motiveze nici într-un fel plecarea sa se porni în grabă spre ieșire.
În timpul cela tânărul se porni din urma ei. Dânsa grăbi pașii, el a ajuns-o, o apucă de mână și liniștit îi zise: „Îmi spune Alexandru, anul acesta am terminat Academia de Poliție și caut o fată să mă căsătoresc și, după cum îmi pare, am întâlnit-o, tu ce zici?”.
Irina îl privi mirată și simți cum un val de căldură îi umplu inima și începu să bată mai tare, el o cuprinse și începu să o sărute, peste o săptămână le-a fost nunta. Anii au trecut în goană, Irina a avut o viață de vis cu Alexandru, chiar și după douăzeci de ani de viață trăită împreună ei se iubeau ca în primii ani de căsătorie.
Moartea lui tragică a schimbat-o mult, nu mai era femeia cea veselă, mereu era tristă, îngândurată, se simțea bine numai la serviciu când era ocupată fiecare minut, în așa momente uita de casă, de fete și de Alexandru.
Acum decizia Dianei de a învăța la Academia de Poliție mult a întristat-o, dar nu putea schimba nimic. Diana cu deosebită sârguință învăța la Academie. Alexandru a predat la academie ultimii cinci ani o disciplină, era stimat de profesori și de studenți, ei știau că Diana este fiica lui Alexandru care vrea să meargă pe urmele tatălui său. La toate obiectele învăța foarte bine, la activitățile sportive era printre primii studenți.
După absolvirea academiei Diana s-a adresat în privința lucrului la sectorul de poliție Buiucani, acolo unde a lucrat Alexandru. Șeful poliției, analizând documentele Dianei, a rămas mulțumit, lui lucrători buni îi trebuiau, dar nu fete, însă acesta era fiica lui Alexandru și el i-a oferit de lucru la arhiva poliției, încurajând-o că, cu timpul, îi va oferi alt lucru, dar acum să facă ordine în arhivă. Diana nu prea s-a bucurat de lucrul oferit, dar s-a învoit, trăgând nădejde cu timpul că va fi un polițist operativ ca tatăl său.
Șefa arhivei, Elena, era o femeie în vârstă, avea cunoștințe bune de a lucra la arhivă, dar nu prea avea putere, până a veni Diana la arhivă lucrase o fată tânără nu prea sârguincioasă, acum plecase în concediu de maternitate. Elena se bucurase, fiindcă Galina permanent vorbea pe telefon și numai îi jucau pe nervi convorbirile ei. Din primele zile de lucru i-a explicat Dianei în ce constă lucrul din arhivă.
Diana, fiind fată deștea-ptă, imediat s-a apucat de lucru și timp de două săptămâni arhiva era de nerecunoscut. Făcuse o regulă cum nu a fost făcută niciodată, toate mapele așezate în ordinea corespunzătoare – după ani, luni, și așa mai departe.
Elena se duse la șef și îi mulțumi pentru așa lucrător bun. Zilele Dianei erau asemănătoare, procese-verbale primite, documente eliberate și convorbirile cu Elena. Într-o zi după o mapă a intrat un polițist, frumos, prezentabil, îl cheamă Avram, așa tânăr nu putea trece neobservat de o fată.
Diana era fată tare de caracter, dar de data asta nu a putut rezista când tânărul a propus ca după lucru să o plimbe prin oraș arătându-i străzile pe care el le patrulează, ea a fost de acord. După lucrul a urcat la el în mașină, s-au plimbat până târziu, la despărțire el a sărutat-o. Din seara aceea ei au început să se întâlnească. Diana s-a îndrăgostit. Acest sentiment a inspirat-o. De când se îndrăgostise, a simțit parcă că îi cresc aripi. Îi purta chipul în inimă și în suflet.
După jumătate de an Diana aștepta ca el să-i propună căsătorie, însă el tăcea, n-o invita niciodată la film ori la teatru. La inspectorat a venit să lucreze ca polițist un tânăr, înalt, frumos și care din prima zi începuse să-i acorde atenție Dianei.
Într-o zi, servind câte o cafea la o terasă din apropierea poliției, David îndrăzni să o cuprindă pe Diana, ea l-a respins, atunci el spuse: „Da ce, lui Avram i se poate să te iubească, dar mie nu? El tot este căsătorit ca și mine, încă are și copil mic”.
Diana a rămas șocată, nu știa că Avram este căsătorit și că are copil mic. S-a sculat de la masă și grăbită porni spre casă. Avram nu a oprit-o și nici din urma ei nu s-a pornit. David mirat îi zise lui Avram: „Dar ce, nu știe că tu ești căsătorit?”.
Diana din ziua ceea nu i-a mai acordat atenție lui Avram, o durea sufletul, îi ducea dorul, dar se străduia nici să nu privească în partea lui când se întâlneau. Așa a durat două săptămâni, la a treia săptămână Avram a așteptat-o după ce a terminat ziua de lucru, a oprit-o, și i-a zis: „Diana, eu fără tine nu pot să trăiesc, numai în prezența ta pot răsufla din plin, ești cea mai minunată fată pe care am întâlnit-o în viața. Eu în curând voi da la divorț”.
Pentru Diana asta era prima ei dragoste mare, dar amară. Vroia să-l creadă, dar avea și dubii. Avram foarte mult a insistat ca ei să-și înceapă din nou întâlnirile. Diana l-a crezut și au continuat să se întâlnească. Așa au trecut câteva luni. Avram nu a întreprins nimic ca să divorțeze.
Într-o zi David îi spuse Dianei: „În zadar aștepți ca Avram să divorțeze de Alisa, ea este fiica generalului Cotorobai și Avram nu va divorța de ea niciodată”.
Diana disperată a aflat adresa lui Avram și începu să-i scrie scrisori Alisei despre soțul ei care o înșală iubind altă fată, că trăiește cu ea fără să o iubească, despre întâlnirile lui înflăcărate.
Alisa a început să facă scene de gelozie, îl urmărea pe Avram. El își iubea soția și nici de gând nu avea să divorțeze de ea și de la o vreme începu să se plictisească de întâlnirile lui cu Diana.
După o scrisoare scrisă cu mai multe mărturisiri din întâlnirile lui cu Diana, el s-a priceput cine este autorul scrisorilor.
Va urma
