Pentru prima dată la Ungheni a fost organizat un festival dedicat lui Ștefan cel Mare și Sfânt – nu doar în calitate de domnitor, ci mai ales în lumina canonizării sale de către Biserica Ortodoxă. Evenimentul a fost o îmbinare armonioasă între tradiție, credință și implicarea comunității, lăsând o puternică impresie tuturor celor prezenți.
Manifestarea, desfășurată pe 13 iulie în Parcul „Micul Cluj”, a reunit localnici, oficiali, preoți și invitați de onoare, în frunte cu… chiar Ștefan cel Mare, reîntrupat simbolic în persoana actorului Iurii Babii.
Un alai de epocă și un spectacol cu suflet
Festivalul a debutat cu un alai impresionant, în care au fost integrate căruțe tradiționale, personaje de epocă și un tron domnesc, toate contribuind la crearea unei atmosfere istorice autentice. Costumele actorilor au fost asigurate de Teatrul „Prometeu” din Soroca, iar căruțele au fost oferite cu sprijinul primarului comunei Zagarancea, Vasile Gaviuc. Tronul pentru domnitor a fost o donație valoroasă a doamnei Veronica Morcov pentru Biserica din Zagarancea, care cu mare drag l-a oferit pentru a întregi atmosfera de epocă a evenimentului.
La teatrul de vară din parcul „Micul Cluj”, actorii de la Teatrul „Prometeu” au adus în fața publicului un moment emoționant și valoros. Printr-un discurs simbolic, Ștefan cel Mare le-a reamintit celor prezenți că a fost „un domn dorit de popor – un domn drept, treaz și veghetor – care a apărat Moldova și a cinstit-o în fața lumii”. A fost un apel la demnitate națională, responsabilitate și memorie istorică.
Mulțumiri speciale
Organizatorii adresează mulțumiri Consiliului Raional Soroca și Secției Cultură Soroca pentru sprijinul acordat. Totodată, un rol deosebit în amenajarea decorurilor și zonei expoziționale l- a avut familia Racoviță, angajați ai CCM „Regina Maria”, care au realizat decorul scenei, căruțelor și gospodăriei tradiționale. La amenajarea zonei expoziționale a contribuit și Muzeul din Zagarancea, oferind obiecte autentice din patrimoniul local.
Parteneri implicați
Evenimentul nu ar fi fost posibil fără implicarea generoasă a numeroși parteneri: Protopopiatul Circumscripției Ungheni, CCM „Regina Maria”, Palatul de Cultură Ungheni, Secția Cultură și Turism Ungheni, Fabrica de Covoare Ungheni, ȘAP „Raisa Cojocaru”, Școala de Hipism Ungheni, Centrul Municipal pentru Tineri Ungheni, Baza Orășenească a Tinerilor Turiști Ungheni, Școala Republicană Specializată de Hipism și Pentatlon Modern, Centrul de Informare Turistică Ungheni. Parteneri media: ziarele – „Unghiul” și „Expresul”; Radio Moldova.
Program artistic variat și tombolă cu surprize
Atmosfera a fost întreținută de: Formația folclorică „Datina” din Zagarancea, Grupul de chitariști „Unfolk”, Ansamblul folcloric „Prutenii” din Măcărești, Formația „Măriuțele” de la CCM Regina Maria, Dansatorii „Unghenenii” și „Ciobănașii”, sub îndrumarea coregrafei Cristina Rotăraș.
Un moment special al serii a fost prestația ansamblului etnofolcloric „Ștefan Vodă”, invitați speciali ai evenimentului.
Grupul de chitariști „Unfolk”, condus de Aliona Leșanu, au încântat publicul cu un cântec în premieră. Aliona Leșanu ne-a declarat că acesta a fost scris special pentru acest eveniment. „L-am rugat pe maestrul Victor Cobzac să scrie un text pentru un cântec, care să evoce importanța domnitorului, dar și frumusețea Ungheniului. Îi mulțumescc mult pentru colaborare și pentru frumoasele versuri. Muzica îmi aparține”.
Publicul a avut parte și de o tombolă, cu premii oferite de donatori anonimi, Primăria municipiului Ungheni și Biserica „Buna Vestire” din cartierul Ungheni Vale.
Un public cald și receptiv
„Domnitorul a fost cinstit în chip deosebit la Ungheni. Dacă în alte localități se pune accent pe comemorare, aici am simțit dorința de a cinsti canonizarea lui Ștefan cel Mare. Asta face festivalul unic și sper ca această tradiție să continue”, a spus Aliona Leșanu, scenarista și regizoarea evenimentului. Aceasta a subliniat că întregul festival a fost pregătit „cu mare drag, chiar dacă contracronometru”.
„Ne-am dorit un festival care să nu fie doar o simplă rememorare istorică, ci un act de credință și recunoștință față de un sfânt al neamului nostru. Ștefan cel Mare nu este doar un personaj din manuale – el este un model viu de statornicie în credință, de jertfă și dragoste pentru țară. La Ungheni am simțit că oamenii sunt gata să rezoneze cu acest mesaj și să-l ducă mai departe”, preotul Andrian Lupu, inițiatorul festivalului.
Artistul Tudor Ungureanu, impresionat de entuziasmul publicului, a decis spontan să prelungească programul artistic. Un gest rar și apreciat.
„Îl joc pe Ștefan de 20 de ani. Dar la Ungheni am simțit ceva aparte”
Actorul Iurii Babii, care l-a interpretat pe Ștefan cel Mare, a declarat emoționat: „Fiecare eveniment consacrat marelui domnitor este deosebit în felul său, dar la Ungheni e ceva aparte. Lumea de aici este caldă, inimoasă, entuziasmată. Joc acest rol de 20 de ani și am învățat din el ce înseamnă patriotism, dragoste de țară, să fii un om corect. Multe am învățat…”.