Casa Națională de Asigurări Sociale a întocmit graficul privind finanțarea prestațiilor sociale pentru luna martie a anului curent. Indemnizațiile de maternitate, care se acordă la a 30-a săptămână de sarcină (pe o perioadă de 126 de zile calendaristice), sunt planificate pentru 16 martie 2022, transmite IPN.
Finanțarea indemnizațiilor unice la nașterea copilului, indemnizațiilor pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani, indemnizațiilor pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de trei ani, indemnizațiilor pentru creșterea copiilor gemeni și indemnizațiilor paternale va fi efectuată la data de 11 martie 2022.
Dreptul la indemnizație de maternitate îl au femeile asigurate și soțiile aflate la întreținerea soților asigurați, precum și șomerele care s-au aflat la evidență în instituțiile medico-sanitare din Republica Moldova.
Pentru consultații privind stabilirea, calcularea și plata indemnizațiilor familiilor cu copii, indemnizațiilor de maternitate și paternale persoanele pot apela la Centrul de Apel al CNAS, la numărul de telefon: 0 22 257 777.