Am devenit dependenți de rețelele sociale. Oriunde întorci capul, vezi oameni cu ochii în telefoane. La evenimente, prima întrebare e: „Care e parola la Wi-Fi?” În online totul e perfect: familii fericite, mâncăruri sofisticate, selfie-uri care mai de care și în locații cât mai deocheate ca să arătăm că suntem cei mai cei și cu un zâmbet fals. Realitatea? Mai puțin roz. Soțul violent e „soț ideal” cu un buchet de flori postat, cina e bună doar dacă e fotografiată. Până și la înmormântări se fac selfie-uri, iar intimitatea a devenit o raritate uitată. Ne-a fost dat spațiul virtual, dar nu prea știm ce să facem cu el. Mai degrabă îl folosim ca o oglindă care ne ascunde adevărata față și ne hrănește nevoia de validare imediată. Poate ar fi mai folositor să fim mai prezenți nu doar pe ecrane, ci și în viața reală.
