Moldova este țara autobuzelor care transportă generații și generații. Mai auzi uneori:
– Autobuzul acela e de pe vremea mea.
Au călătorit cu el bunicii, părinții, copiii. Ele vin de undeva din istoria ultimei jumătăți a secolului XX și înaintează spre jumătatea secolului XXI. Autobuzul știe totul despre sat. Cine vine, cine pleacă. De ce vine, de ce pleacă. Urcatul și coborâtul sunt un mic tărăboi. Ca la nuntă când în timpul dansului se calcă oamenii pe picioare. Autobuzele astea au văzut atâtea și atâtea povești de dragoste, despărțiri, lacrimi de bucurie și necaz. Au dus și adus mii de nuntași, au transportat sate întregi la cumătrii și pomeniri. Păcat că ele nu pot vorbi. Iar șoferii țin pentru ei poveștile. Și ei sunt personaje interesante. Poți să spui ce vrei de nevasta șoferului dar niciodată să nu spui ceva rău de autobuzul lui. Că te dă jos între sate și toată viața nu mai pui piciorul pe scara autobuzului.
Îmi plac mult mașinile astea pe care încă mulți le numesc автобус. Merg poticnit, ca un bătrân ce abia se mai târâie. Dar totuși înaintează. Tușesc ca un bolnav de TBC iar tabla tremură. Învăluiesc totul într-un norișor de fum.
Când eram copil așteptam autobuzul să miros fumul de eșapament. Șoferul zicea azi:
– Ceva, undeva, are, că îl simt. Îl știu de 40 de ani și nu mă păcălește pe mine…
Autobuzul miroase ca și satul. Chiar dacă ar sta nefolosit ani întregi și tot s-ar păstra cumva mirosurile satului. Parfum Viorica, sudoare bărbătească, naftalină, medicamente, salam Doctorskaia, vodcă ieftină și mahorcă. Șoferul și călătorii fumau acum zeci de ani Doina, Fluieraș, Plai. Acum e același tutun dar cu denumiri americane și oleacă tâmpite. Dar Doina nu se poate traduce în engleză așa că denumirea țigărilor moldovenești sună ca dracu. Fumul de țigară e însă același ca pe vremea când autobuzul și-a făcut prima dată apariția în sat.
Prin unele sate sunt monumente cu primele tractoare ce au arat. La un moment dat și autobuzele acestea ar putea deveni monumente. Dar sper să mai circule. Fac parte din viața satelor, a oamenilor. Mă bucur când le aud motorul, tocmai din capătul satului, și le văd venind învăluite într-un norișor de benzină nearsă.
