Angajații poliției, din toată țara, vor comunica pe o platformă Intranet, studiul de fezabilitate pentru care a fost elaborat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), cu sprijinul financiar al Guvernului Statelor Unite ale Americii. Platforma va uni într-o rețea unică toți cei circa 9000 de angajați și va oferi conexiune directă la bazele de date ale poliției, transmite IPN citând un comunicat de presă remis de PNUD Moldova.
Platforma va face posibilă partajarea documentelor, va oferi instrumente de planificare și gestionare eficientă a resurselor umane și a fluxurilor de date. Angajații vor fi, de asemenea, informați în regim real despre toate actualizările operate la cadrul normativ, procedurile operaționale noi și sarcinile care sunt puse în fața efectivului. Platforma Intranet va deschide noi oportunități pentru instruiri online. Tot la distanță vor putea fi organizate și unele ședințe, se mai spune în comunicat.
Andrian Șova, director al Serviciului Tehnologii informaționale al Ministerului Afacerilor Interne, susţine că sistemul Intranet pentru poliție înseamnă dezvoltarea și consolidarea capacităților, inclusiv a celor de intervenție rapidă.
Constatările preliminare ale studiului de fezabilitate au arătat că, în majoritatea inspectoratelor de poliție din țară, sistemele Intranet lipsesc. Excepție fac câteva inițiative locale, care nu sunt dotate pe deplin cu echipamente necesare. În același timp, angajații acestora nu au pregătirea pentru a utiliza platforma în mod eficient. Informația oficială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este distribuită prin intermediul sistemului de poștă electronică guvernamentală, prin telefoane sau dispozitive mobile.
Reprezentantul Ambasadei SUA la Chișinău, Timothy Buckley, menţionează că în situații de criză comunicarea internă devine și mai actuală. „Grație noilor tehnologii digitale, platforma Intranet oferă diverse instrumente și soluții de colaborare internă, fapt care ar contribui la eficientizarea proceselor derulate și o coordonare mai bună a acțiunilor poliției”, a spus Timothy Buckley.
Viorel Albu, manager de proiect la PNUD Moldova susţine că studiul de fezabilitate va fi disponibil până la finele lunii mai. „În paralel cu acest studiu sunt elaborate specificațiile tehnice ale viitoarei platforme Intranet. În perspectivă, platforma va fi implementată pe etape. Inițial, aceasta ar putea fi pilotată pentru un grup de angajați, astfel încât să fie examinate toate avantajele și dezavantajele și, după caz, să se facă ajustările necesare. Extinderea va avea loc pas cu pas, asigurând eficiența comunicării interne”, a precizat Viorel Albu.
În ultimii ani, PNUD a implementat mai multe proiecte de consolidare a capacității instituțiilor de aplicare a legii. Unul dintre acestea a susținut crearea Centrului Național de Coordonare Integrată a Acțiunilor de Ordine Publică (Centrul de Criză), o structură interinstituţională de suport decizional, de nivel naţional, constituită pentru gestionarea crizelor de ordine publică cu grad de risc sporit.