Politică cu de-a sila

Acum şi baba Nica trebuie să fie de partid, altfel, pensia o primeşte ultima. Ori nenea Anton, dacă vrea să se arate mare independent şi că e în afara politicului, suta de grame nu i se mai toarnă pe datorie, ci cu bani. E metoda care este aplicată la sat, susţinută de cei care zic că fac politică, ortacii unui partid care îşi doresc ţara la cherem. Şi iată, constrânşi de aceste circumstanţe jenante, oamenii se simt datori să iasă la proteste, când de fapt idee nu au pe ce lume sunt. Ei vor striga şi „îl vrem pe michiduţă”, numai să nu fie marginalizaţi, şantajaţi sau să îşi câştige suta de lei promisă. Doar moldovenii sunt un popor uşor de manevrat. Ce le pasă lor dacă sunt părtaşii unui act criminal? E mai simplu să fii subjugat, decât să te dai cu părerea, să ridici capul, să fii liber, să alegi oameni integri, dar nu bandiţi.
Mai îngrijorător e când eşti manipulat cu bună ştiinţă. Aşa cum sunt nevoiţi angajaţii diferitor structuri de stat, care sunt conduse de şefi de o anumită coloratură. Nu demult, la acel protest din capitală, organizat pentru a arăta, cică, susținerea oamenilor candidaturii lui Plahotniuc la funcţia de prim-ministru au participat şi angajaţi din structurile de stat. Ei nu au vrut să fie acolo. În acea zi trebuiau să fie la locul de muncă, dar li s-a suflat la ureche că pleacă în altă parte. Nu au avut încotro, au plecat pentru că aşa au făcut-o şi colegii lor, de frică să nu îşi piardă locul de muncă, pentru a susţine dorinţele grandomanice ale unui omulean. Întrebat de ce nu a pus piciorul în prag şi să se opună presiunilor unul din aceștia a răspuns: „Ştiu, este aberantă situaţia când eşti tânăr specialist şi vrei să lucrezi… Ai familie. Am nevoie de acest post de muncă pentru că am copii de crescut. Dar nu-i posibil să lucrezi în linişte. Toţi te trag ba într-o parte, ba în alta. M-am săturat. Suntem un popor de laşi”. E un tânăr conştiincios, îşi face munca profesionist, dar, după cum spune el, e tras când de unii care fac politică, când de alţii care au făcut.
Şi cât credeţi că va rezista acest funcţionar să lucreze presat de fiecare nimeni partinic, care se crede cineva? Răspunsul a venit tot de la el: „Nu mă ţine nimic în ţara aceasta şi o zic cu lacrimi în ochi, dar aici îmi rămân părinţii. Totuşi nu voi sta mult în mizerie şi nu îmi va părea rău că am plecat. Voi pleca, cu siguranţă”.
Şi rămânem noi cu baba Nica cu pensia mizeră, iar nenea Anton îi vinde pe toți pentru o „stopcă” de rachiu la crâşma din sat. Pe el nu îl interesează libertatea. El nu vrea să trăiască într-o ţară normală pentru că altfel va trebui să renunţe la viciul său care l-a consacrat. Pentru el e mai uşor să stea în mocirlă. Nu îl blamez. E opţiunea lui. Dar cum rămâne cu restul? Ori să ne pregătim valizele?