Proiectul politicii bugetar-fiscale și vamale pentru anul 2020 și pe termen mediu a fost susținut ieri, 5 decembrie, cu majoritatea voturilor deputaților, în prima lectură. Proiectul prevede permiterea spre deducere a oricăror plăți efectuate salariaților sau în folosul acestora din care au fost reținute impozite salariale. De asemenea, prevede permiterea spre deducere a datoriilor în valoarea de până la o mie de lei al căror termen de scadență a expirat de trei ani, transmite IPN.
Politica bugetar-fiscală pentru anul viitor prevede menținerea impozitului pe venitul persoanelor fizice la nivel de 12% și a mărimii scutirilor existente. Este prevăzută și menținerea cotelor accizelor, cu excepția autoturismelor de lux, dar și menținerea cotelor altor impozite, taxe și plăți la nivelul anului curent, cu extinderea bazei impozabile.
Proiectul prevede aplicarea facilităților acordate salariaților pentru hrană și transport organizat și asupra zilierilor și diminuarea impozitului aplicat donațiilor de la 12% (includerea în venitul donatorului) la 6% (reținerea finală). Este prevăzută și modificarea tratamentului fiscal pentru bunurile donate prin includerea normei de majorare a veniturilor în cazul efectuării donației de către agenții economici.
Începând cu anul viitor, urmează să fie modificat termenul de achitare a TVA pentru serviciile importate – la data de 25 a lunii următoare celei de efectuare a importului sau de achitare. De asemenea, se modifică termenul de achitare a accizelor cu stabilirea termenului de 25 a lunii următoare celei în care a fost scoasă marfa accizată din antrepozit. Va fi unificat termenul de declarare și achitare a impozitului pe bunuri imobiliare, fiind stabilită data de 25 septembrie, iar obligația de înregistrare a facturilor fiscale în Registrul general electronic al facturilor fiscale va fi anulată.
Politica fiscală pentru anul viitor prevede extinderea cu un an a scutirii de impozitul pe venit din dobânzile bancare în cazul persoanelor persoanelor fizice, precum și scutirea de TVA fără drept de deducere la importul sau achiziția materiei prime, articole utilizate la producerea tractoarelor și tehnicii agricole.