Poliția va intensifica măsurile de verificare în centrele comerciale și de agrement, în condițiile restricțiilor impuse de Comisia Națională Excepțională de Sănătate Publică, transmite IPN. „În cazul persoanelor juridice, constatăm că scopul de a obține un venit este mai presus decât viața și sănătatea persoanelor”, a declarat, la un briefing de presă, șeful adjunct al Inspectoratul General al Poliției, Alexandru Bejan.
Principalele zone de risc le reprezintă centrele și piețele comerciale, unitățile de transport public de pasageri și localurile de agrement. Poliția va intensifica activitățile pe aceste segmente și, în caz de necesitate, va aplica amenzi. „Se va merge pe sancționarea persoanelor juridice pentru neorganizarea cuvenită a accesului persoanelor în unitățile de comerț”, a menționat Alexandru Bejan. El a precizat că unele centre de agrement nu respectă programul de activitate de până la ora 22:00. Unele își continuă programul și peste această limită de timp impusă de CNESP, pentru grupuri restrânse de persoane și în format de petreceri.
În perioada 20-27 ianuarie, au fost înaintate circa 8000 de sesizări în adresa centrelor de comerț privind necesitatea respectării prevederilor deciziei CNESP. Au fost întocmite peste 600 de procese verbale pentru nerespectarea distanței sociale sau aflarea în spații închise fără mască de protecție pe față. „Șapte agenți economici nu s-au conformat solicitărilor Poliției și au fost documentați pentru încălcările admise”, a specificat Alexandru Bejan.
Au fost mai inițiate 45 de proceduri contravenționale în privința unor manageri ai instituțiilor de învățământ, ca rezultat al nerespectării condițiilor privind desfășurarea procesului educațional în regim online, în special în raionul Orhei.
În perioada 20-27 ianuarie, au fost verificare aproape 3500 de persoane care trebuie să fie în autoizolare. „Verificarea persoanelor respective va fi intensificată în perioada următoare”, a menționat Alexandru Bejan. Au mai fost efectuate circa 1400 de verificări în transportul public. Sâmbătă și duminică au fost monitorizate slujbele religioase în peste 1400 de lăcașele de cult.
În verificările legate de activitatea transportului public de pasageri au fost implicați peste 1200 de carabinieri.