Peste 27 de mii de produse contrafăcute au fost ridicate în urma unor percheziții efectuate la magazinele și depozitele unui agent economic, amplasate în municipiul Chișinău și Bălți. Este vorba de mărfuri de larg consum în asortiment, evaluate la peste șase milioane de lei, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, pentru mărfurile depistate erau utilizate mărci comerciale în lipsa permisiunii titularilor de drepturi. Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru „încălcarea dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială”.
Potrivit legii penale, persoana juridică vinovată în comitere a astfel de infracțiuni riscă amendă de până la 250 de mii de lei, cuA privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la unu la cinci ani.