Moldova rămâne fără profesioniști. Pleacă lumea cu duiumul. Și avem tot mai puțini doctori, profesori, ingineri, agronomi tineri. Chiar dacă sufletul li se rupe în două, lasă totul în urmă în căutarea unui trai omenesc.
Recent, și din Ungheni a plecat o familie, constituită din patru membri. Minus doi medici care nu doar că erau profesioniști, dar veniseră cu metode noi de investigație medicală. Pacienții îi căutau, le solicitau consultul. Doctorii au cumpărat echipamente speciale care prin spitale nu prea găsești. Și fiindcă medicul nu avea bani, a contractat un credit, apoi al doilea. Și îl vedeai când la o bancă achitând dobânda, când la alta. Te gândești că acest om avea un salariu mai mult decât derizoriu și e o rușine medic să fii, dar unul care leagă tei de curmei. Imediat ce a primit o ofertă tentantă de peste hotare a lăsat totul și a plecat. Cred că a făcut bine. Ce rost să mai rămâi aici și să te zbați ca peștele pe uscat. Oricum nu îți reușește prea multe.
De multe ori și eu m-am gândit la țări îndepărtate. Ceva îmi lipsește ca să renunț la tot ce am făcut aici, la părinți, familie și să fiu în rândul migranților. Poate va veni o zi când îmi voi lua rămas bun de la țară. Deocamdată însă plec de la „Unghiul”, echipa care mi-a dat posibilitatea să mă fac auzită. Renunț la jurnalism, după 11 ani de muncă în acest domeniu. Aici am învățat cum e să dai binețe omului pe care tocmai l-ai pomenit într-un material jurnalistic care-i critică acțiunile, iar el nu se uită în partea mea pentru că mă consideră vinovată de neghiobiile lui. Am aflat cum e să fii atenționată că unui oarecare cutărel nu-i place ce scrii, amintindu-mi că am copil, ca sunt femeie, că ar putea să găsească în analele istorice că un stră-stră-străbunel nu a plătit impozitul… Nu sunt eu persoana care poate fi intimidată. Cred că am dat asta de înțeles. Deși, sunt sinceră, am fost nevoită să mă autocenzurez. Să nu uităm, trăim în Moldova, iar jurnaliștii, oricât de mult se vor strădui să scoată la iveală schemele de corupție, îmbogățirile ilicite, adevărul oricum rămâne doar spus. Autoritățile rămân surde și mute. Sper că această realitate va fi schimbată.
La „Unghiul” am aflat poveștile unor oameni care sunt pur și simplu senzaționali, te fac să privești lumea cu alți ochi, să fii optimist și să crezi în ziua de mâine. Ei sunt bogați sufletește, oameni care cu adevărat contează. M-am bucurat când cititorii mei, întâlnindu-mă pe stradă, mi-au încurajat poziția.
Cu bune, cu rele, experiența în jurnalism este una de neuitat. Nu l-am ales eu. M-a ales el pe mine. Dar plec. Am fost întrebată dacă nu am regrete. Nu am! M-am străduit să mă implic și să schimb lucrurile spre bine atât cât am putut, acolo unde am putut. Sper că am fost utilă atât colegilor cu care am activat cot la cot, cât și celor cu care am colaborat.
Grea e despărțirea, dar la orizont mă așteaptă alte experiențe inedite. Vă urez tuturor succes! Și nu uitați, fiți cetățeni buni, activi și informați.
31 mai 2017
