Partidul Liberal Democrat vine cu o propunere legislativă prin care propune modificarea Codului Electoral astfel încât „cetățenii moldoveni din diaspora să fie conectați la viața politică din Republica Moldova”. Mai exact, PLDM propune introducerea cotei de 20% pentru diaspora, cu respectarea minimului de două locuri la fiecare zece persoane, în listele electorale pentru alegerile parlamentare.
Într-o conferință de presă la IPN, președintele PLDM Tudor Deliu a menționat că formațiunea propune modificarea art. 46 din Codul Electoral, care se referă la desemnarea candidaților. Astfel, se propune introducerea a două aliniate, „4” și „4 prim” cu următorul conținut: „Listele candidaților pentru alegerile parlamentare se întocmesc astfel încât să asigure reprezentarea cetățenilor cu domiciliul sau reședința înafara țării în proporție de cel puțin 20% din numărul propus spre înregistrare. Poziționarea candidaților pe liste se face conform formulei – minim doi la fiecare zece locuri”.
Președintele PLDM consideră că este o nedreptate ca politicienii din Republica Moldova să nu implice diaspora în procesele politice, deoarece anume cetățenii care activează în străinătate sunt cei care contribuie substanțial la formarea PIB-ului și cei care pot atrage investiții în țară. El mai spune că asigurarea unei cote de reprezentare a diasporei în listele electorale este o practică internațională.
„Considerăm că poate fi presupusă și o încălcare a art.60 din Constituția Republicii Moldova unde se spune că fiecărui cetățean al Republicii Moldova i se garantează dreptul de a fi reprezentat. Reprezentativitatea actuală a Parlamentului nu o putem considera de jure, nu reprezintă un segment important din populația Republicii Moldova de peste hotare”, a mai spus liderul PLDM.
Vicepreședintele PLDM, Iulian David, a remarcat că economia țării se menține pe remitențele moldovenilor plecați peste hotare. Cu toate acestea ei nu sunt implicați în activitatea politică de zi cu zi din Republica Moldova. Potrivit lui, candidații înaintați de diasporă în Parlament nu au nicio inițiativă legislativă care să le vizeze interesele, lucru condamnabil.
Alexandru Fotescu, secretar general PLDM, a remarcat că partidul își exprimă deschiderea de a participa la orice fel de discuții pe baza proiectului.
Propunerea legislativă a fost expediată tuturor fracțiunilor parlamentare și a deputaților neafiliați din Parlament pentru a fi preluată, întrucât PLDM este un partid extraparlamentar.