„Viața este o ciudată comedie care amestecă împreună și dureri și bucurii, punând lacrimi lângă zâmbet, punând zâmbet lângă plâns”, Alexandru Macedonski.
Specialiștii în materie susțin că plânsul nu e un semn de slăbiciune, dar nici de putere, e doar o emoție ce trebuie acceptată așa cum e bucuria, indignarea sau furia. Plânsul este o reacție emoțională, naturală și sănătoasă, care poate avea atât beneficii, cât și dezavantaje, în funcție de contextul și modul în care este gestionat.
Lumea ne învață să ne ascundem lacrimile ca și cum ar fi rușinoase. Să le înghițim, să zâmbim
fals și să mergem mai departe, chiar dacă sufletul strigă în tăcere. Dar plânsul… plânsul e dovada că simți. Că îți pasă. Că în tine există încă viață, iubire, durere, dor și speranță.
Plânsul unei mame de la noi din țară, după ce copilul i-a decedat într-un accident rutier, internauții îl pot observa și până astăzi. Plânge femeia în continuare, deoarece o doare sufletul după copilul ei, dar și pentru faptul că cel care l-a accidentat a părăsit locul accidentului. Durerea ei e și mai mare pentru că făptașul aflat la libertate nu a fost tras la răspundere, ba, mai mult, individul cu pricina a fost reales în funcția de primar.
Și mai durute i-au fost lacrimile vărsate, atunci când oamenii din sat treceau nepăsători pe lângă ea, considerând că durerea acestei mame nu-i privește. Plânge și se tânguie femeia în continuare în speranța că i se va face dreptate, dar nici de dreptate, nici de compătimire nu are parte. Își varsă amarul, pentru că inima îi este prea plină de durere ca să mai rămână în tăcere. Poate oamenii au devenit mai duri, mai indiferenți, poate altele sunt valorile morale, se întreba ea într-un reportaj la unul din posturile de televiziune de la noi.
Este important să ne permitem să simțim și să ne exprimăm emoțiile noastre într-un mod sănătos și să căutam sprijin atunci când este necesar, căci plânsul nu este neaparat un semn de slăbiciune, ci mai degrabă o manifestare a umanitații și a complexitații emoționale. Nu faci nimic bun, dacă ții în tine amarul și supărările, mai rău îți faci, așa că, e bine să te descătușezi și să alegi să plângi, căci fiecare om are nevoie de episoade de plâns în această viață. Lacrimile nu sunt o rușine, sunt un act de curaj, sunt un mod de curățare, sunt ceea ce ne face oameni. Pentru lacrimi nu e cazul să ne cerem scuze, ele spun ce nu pot spune cuvintele. Uneori ele spun ceea ce trebuie să audă cineva: adevărul tău amar, real și neînfrumusețat.
