Astăzi vorbim cu Petru Moiseev, un baterist cunoscut, absolvent al Școlii de Muzică din Ungheni, profesor la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.
— Povestiți-ne, cum a început acest baterist talentat, care uneori apare într-o mască misterioasă?
— Totul a început, consider, datorită profesorului Pavel Căpățină pe care îl cunosc toți. Eu nu m-am născut la Ungheni, ci la Chișinău, dar părinții mei s-au mutat aici, eu am absolvit școala de muzică și 11 clase, mai întâi am studiat la liceul „Gheorghe Asachi”, apoi la „Ion Creangă”, așa a trebuit.
— Ce-i lega pe părinți de Ungheni?
— Tata a lucrat aici, la gară, ca epidemiolog, iar mama mea cântase timp de 18 ani în Capela Corală „Doina” dirijată de Veronica Garștea.
— Din Ungheni am cunoscut doar un membru al acestei echipe – Eugenia, o femeie blondă, simpatică, înaltă, elegantă, cu o voce frumoasă, care a cântat puțin pe scena Palatului de Cultură.
— Aceasta este mama mea. Numele ei de fată este Reguș, e de la Valea Mare. Părinții trăiesc de mult în Italia.
— Iar dvs., după Ungheni, v-ați dus la conservator?
— Acum se numește Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Desigur, am studiat toba la secția muzică de estradă și jazz. După absolvire, am plecat în Italia și am intrat la Conservatorul din Milano, unde am absolvit un curs special, apoi m-am întors la Chișinău și am făcut masterul. Am planuri referitor la doctorat, în același timp, lucrez ca profesor la academie, în acest an am prima promoție de master la secția unde am învățat eu.
— De unde a apărut masca misterioasă pe față?
— Aceasta este o idee veche, de când lucram încă în formația „M-studio”, acum acesta este ansamblul de acordeoniști „Concertino”, renumit în întreaga lume, care pare să aibă deja 18 premii mari la diferite concursuri. În republică ei vin foarte rar. Atunci a început totul – să lucrezi cu mască era mai confortabil.
— E dorința de a conferi mister, taină, a atrage atenția?
— Nu numai, au existat mulți factori. Sunt baterist, lucrez cu multe formații, cu artiști, am avut proiecte mari – aceasta este și formația Carla’s Dreams – toți au văzut-o doar în această ipostază.
— Dar proiectul propriu a devenit totuși cel mai important?
— Trebuie încă să fie dezvoltat. Și masca trăiește, am reabilitat-o. De ce? Sunt bateristul lui Dan Balan, al lui Vali Boghean, Carla’s Dreams, au fost multe alte proiecte, inclusiv în străinătate. M-am întors în țară și îmi reabilitez proiectul. Da, totul este bine, masca este vie, am dat deja câteva concerte. Chiar am un costum cu laser, nu știu dacă ați văzut sau nu, cum arată? Toate acestea au fost elaborate de prietenul meu Vadim Scurtu, el se descurcă foarte bine în inginerie și mi-a creat această imagine.
— În Ungheni veniți des?
— Când se întâmplă să am vreo ocazie. Astăzi? (Întâlnirea noastră a avut loc săptămâna trecută la Școala de Muzică, unde a prezentat un master-class la tobe și s-a întâlnit cu elevii – nota autorului). Ca membru al clubului sportiv „Terra Valahia”, un club de jeeperi care organizează numeroase acțiuni de caritate la casele de copii, sărbători, vizitează și ajută familiile numeroase, am fost rugat să mă întâlnesc cu copiii în cadrul proiectului „Bunicii grijulii”.
— Mai sunteți și jeeper? Cum reușiți?
— Găsesc timp. Sunt foarte interesat nu numai de cursele de jeep, ci și de aviația mică. Da, îmi plac extremele, iar profesia mea este extremă.
— Toboșarul? În acest caz, cred că nu știm adevărata esență a tobei și nu o apreciem în modul corespunzător.
— De aceea și vreau să-i ridic valoarea la nivelul meritat. Toba, ca să știți, e ca inima omului. Toboșarul e același conducător în orchestra simfonică, toba este motorul echipei, îi dă energie.
— Care sunt planurile dvs.? Să ardeți la fel?
— Să trăiesc o viata normală. Am familie, un copil, fiica Riana care are opt ani. Soția nu se ocupă de muzică, este manager. Fiica studiază la Liceul-internat de Muzică „Rahmaninov”, ea este talentată și singura tânără pianistă care, la șapte ani, a prezentat un concert la Teatrul la Scala. Studiază la secțiunea muzică clasică unde este destul de dificil să înveți. Planurile… Cred că nu am revenit în Moldova degeaba, deși aș fi putut să rămân în Italia. Vreau să obțin ceva, muzica nu este doar ocupația îndrăgită, ea cere mult timp, 3-4 ore de repetiție în fiecare zi. Întotdeauna mi-am stabilit obiective. Studiam aici, la Școala de Muzică, și visam să evoluez la Palatul Național și am evoluat. Toată viața mea merg de la un scop spre altul. Îmi reușește totul, principalul lucru e să fim toți sănătoși.
