Aviator, militar, diplomat, deputat, jurnalist și specialist în marketing – acestea sunt numeroasele profesii pe care le-a îmbrățișat de-a lungul anilor cu mult curaj și devotament. Iar de 8 ani de zile orașul Ungheni i-a devenit o a doua casă. Vă invit să urmăriți în exclusivitate un interviu realizat cu Petru Lițiu, consul la Biroul Consular Ungheni din primăvara anului 2011.
— Stimate domnule Petru Lițiu, sunteți o prezență onorifică în orașul Ungheni, totuși cunoaștem prea puțin despre viața personală. Ne-ați putea face un scurt istoric?
— Sunt din județul Bistrița-Năsăud. Acolo am urmat primele clase, după care am mers la Cluj. Am optat pentru aviație. Am fost singurul ales dintre toți clujenii Am urmat Școala Militară Superioară de Ofițeri de Aviație și m-am mutat la Brașov. De acolo am ajuns în Brăila, așa am cunoscut-o pe soția mea, fiică de militar. Ne-am cunoscut acolo și până la urmă se vede că a fost o întâlnire fericită.
— Ați reușit să vă stabiliți într-un loc anume?
— Sigur că nu, viața mea de militar a fost atât de tumultoasă și am fost nevoit să mă mut de la o unitate la alta. Ulterior am mai făcut și Academia Militară și am rămas în București. Timp în care și soția mea a terminat facultatea de inginerie chimică, iar apoi am ajuns la Sibiu în calitate de comandant de regiment, ca mai apoi să mă întorc din nou în București, iar un an mai târziu să fiu trimis în Cluj, unde se înființase o divizie de aviație și eu trebuia să fiu comandant. Atunci am trecut prin momente mai delicate, când în 1990 aviatorii s-au aliat pentru o reformă în armată, evident că revoluția noastră s-a sfârșit cu eliberarea din funcție. Aceea a fost o sincopă în viața noastră.
— Și cum ați depășit-o, ați reușit să reveniți în acest domeniu?
— Mult mai târziu, dar atunci am avut norocul să fiu remarcat și să fiu director de ziar, am avut o echipă și am editat ziarul „Tribuna Ardealului”. Tot atunci doamna mea a avut strălucita idee că dacă tot am vrut să fac o schimbare în armată, de ce nu aș încerca să fac una în politică. Așa am ajuns președinte al Partidului Alianței Civice, după care am candidat la Primăria Clujului. Eram la un pas de câștig, dar n-am câștigat, ulterior am ajuns parlamentar pentru o perioadă de 4 ani de zile, inclusiv membru în Delegația Parlamentară a României la Adunarea Atlanticului de Nord, un fel de parlament NATO. După ce mandatul s-a sfârșit am revenit în armată.
— Între timp funcția de parlamentar nu v-a spulberat dorința de a fi pilot?
— Când m-am întors erau deja alții la conducere, așa că mi s-a propus să merg ca detașat al apărării în Albania, am prins inclusiv perioada războiului din Kosovo. La întoarcere m-am pensionat. Am mai lucrat în calitate de inginer de aviație la o firmă din București de reparație și întreținere a aeronavelor, „ROMAERO”, apoi am fost și director de marketing la „Rompetrol”, deși habar nu aveam la început ce este acela marketing, iar ulterior am ajuns director general. În 2008 am depus la Ministerul Afacerilor Externe și am fost admis pe post de consul în Italia, în Torino, iar după un an și jumătate am fost chemat la Chișinău, fiindcă era mult de muncă.
— Cum ați primit vestea că veți fi consul la Ungheni?
— Foarte bine. Eram adaptați deja cu situația din Republica Moldova. Ba chiar de multe ori aveam tendința să o compar cu Albania. Între timp, atât acolo cât și aici lucrurile s-au schimbat mult. Cât despre Ungheni, l-am îndrăgit din prima, am venit aici cu soția, încă din iarna anului 2010, când abia se făcea construcția. În primăvară s-a deschis consulatul și de atunci am început să lucrăm.
— Cum v-ați acomodat cu orașul, cum v-au primit autoritățile publice locale?
— Ne-am acomodat ușor, ne favoriza faptul că eram și mai aproape de Cluj, ca să ne putem vizita fiica și nepotul. De către autorități am fost primiți călduros, iar între timp am reușit să ne facem cunoștințe, prieteni apropiați, să ne vizităm ocazional
— Anul viitor mandatul dvs. se va încheia, veți opta pentru un al doilea?
— Deși mi-a plăcut mult aici în Ungheni, cred că e timpul să facem o schimbare. Să ne întoarcem la Cluj, unde mai avem multe de făcut, am o fiică, un nepot, care au nevoie de susținere.
