Pe 8 mai, 2022, în Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, în a doua parte a zilei, cu binecuvântarea și susținerea nemijlocită a Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni s-a desfășurat expoziția „Mâinile Mamei” și Festivalul Cântecului Pascal ,,Hristos a Înviat”, informează Episcopia de Ungheni și Nisporeni.
Aflat la a XV-a ediție, festivalul pascal a propus atenției vizitatorilor produse de panificație tradițional-pascale, brodături, covoare, articole de artizanat, etc. Astfel, participanții, peste 50 de parohii, prin interpretarea cântecelor, cât și prin expoziție au demonstrat tradiţiile din zonele localităţilor din care venise.
La eveniment au participat Andrei Chistol, Secretar de Stat al Ministerului Culturii, Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni, Tatiana Lazar, vicepreședinta raionului Ungheni. Aceștia în discursurile lor au reiterat importanța majoră a unor asemenea festivități în societate.
Participanții au fost decorați cu diplome și premii bănești. Aceeași sursă mai specifică că au fost dăruite o mie de flori femeilor prezente la eveniment cu ocazia Sfintelor Femei Mironosițe, iar prezenți ca oaspeți, dar și participanți la acest frumos festival, au fost oameni veniți din România și Ucraina.